Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 89*) din 11 septembrie 1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 25 din 15 februarie 1997




    *) Definitiva prin nerecurare.

    Costica Bulai          - presedinte
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Georgeta Panoviciu     - magistrat-asistent

    Completul de judecata, convocat fara citarea partilor, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 7 mai 1996, pronuntata in Dosarul nr. 317/1996, Curtea de Apel Suceava a sesizat Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reinnoirea contractelor de inchiriere privind unele suprafete locative, invocata de paratul recurent Slabu Costel.
    Considerand ca art. 4 din Legea nr. 17/1994 recunoaste beneficiul unor contracte de inchiriere prelungite si persoanelor care locuiesc fara titlu in imobile apartinand statului, dar numai cu conditia de a exista pe rolul instantelor judecatoresti, impotriva lor, o cerere de evacuare, autorul exceptiei de neconstitutionalitate considera ca legea face o discriminare intre locatarii fara titlu chemati in judecata si locatarii de asemenea fara titlu, care nu au calitatea de parati intr-o actiune in evacuare si care nu beneficiaza de prelungirea contractului.
    Exprimandu-si opinia, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel Suceava considera ca exceptia este nefondata, deoarece art. 4, care face trimitere la art. 2 din Legea nr. 17/1992, "reprezinta o precizare si anume ca prelungirea priveste toate contractele de inchiriere, fara nici o exceptie".
    In vederea solutionarii exceptiei, in conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a-si exprima punctele de vedere.
    In raspunsul primit de la Guvern se apreciaza ca exceptia nu este fondata. Astfel cum rezulta din titlu, Legea nr. 17/1994 reglementeaza prelungirea sau reinnoirea contractelor de inchiriere privind unele suprafete locative, cerand, asadar, expres, existenta unui contract de inchiriere in curs de derulare sau expirat, cu conditia ca locatiunea sa nu fi incetat. Dispozitiile acestei legi nu se aplica arata Guvernul - persoanelor care au ocupat fara titlu o locuinta si care nici nu au calitatea de chirias, pentru ca altfel s-ar ajunge la legiferarea unor ocupari abuzive ale spatiilor locative.
    Camera Deputatilor si Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
avand in vedere incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile art. 4 din Legea nr. 17/1994, raportate la prevederile Constitutiei, precum si ale Legii nr. 47/1992, retine:
    Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia, deoarece aceasta se refera la prevederile unei legi ulterioare Constitutiei.
    Potrivit art. 1 din Legea nr. 17/1994, contractele de inchiriere, indiferent de proprietar, privind suprafetele locative cu destinatia de locuinte, supuse normarii si inchirierii conform Legii nr. 5/1973, precum si cele folosite ca asezaminte social-culturale si de invatamant, de partide politice, sindicate si alte organizatii neguvernamentale, aflate in curs de executare la data intrarii in vigoare a legii, se prelungesc de drept pe o perioada de 5 ani, in aceleasi conditii.
    In sensul art. 2 din lege, contractele de inchiriere avand ca obiect aceleasi suprafete locative prevazute la art. 1, existente la 1 ianuarie 1988, precum si cele incheiate si expirate dupa 1 ianuarie 1988, se reinnoiesc, in aceleasi conditii, daca chiriasul ocupa si in prezent (adica la data legii) spatiul locativ care a facut obiectul inchirierii.
    In fine, art. 4 din lege - text la care se refera exceptia de neconstitutionalitate - dispune ca prevederile art. 2 se aplica si in cazul litigiilor dintre proprietari si chiriasi, aflate pe rolul instantelor judecatoresti, avand ca obiect evacuarea chiriasilor pentru lipsa de titlu.
    Exceptia de neconstitutionalitate are in vedere o greseala inadmisibila in interpretarea art. 4 din Legea nr. 17/1994.
    Astfel cum am aratat, autorul exceptiei crede ca textul art. 4 din lege "scoate de sub incidenta celor trei conditii cumulative prevazute de art. 2 cauzele de evacuare aflate pe rolul instantelor judecatoresti pentru lipsa de titlu. Lipsa de titlu trebuie apreciata numai ca inexistenta unui titlu valabil - contractul de inchiriere -".
    In temeiul unei asemenea logici, toti cei care locuiau - fara nici un titlu, deci fara contract de inchiriere, fie acesta chiar si expirat - la data Legii nr. 17/1994, in casele altora, vor dobandi un drept legal de locatiune, cu singura conditie ca un proces de evacuare sa fi fost in curs.
    Interpretarea este cu atat mai greu de sustinut cu cat, prin Decretul-lege nr. 24 din 15 ianuarie 1990, a fost incriminata ca infractiune ocuparea unei locuinte din fondul locativ de stat inainte de incheierea contractului de inchiriere.
    Potrivit art. 23 din Legea nr. 5/1973, evacuarea persoanelor care ocupa fara contract de inchiriere o suprafata din fondul locativ de stat se poate face pe cale administrativa.
    In realitate, art. 4 din Legea nr. 17/1994 are in vedere exclusiv reinnoirea contractelor de inchiriere; acest articol cuprinde trimiterea la art. 2 din aceeasi lege (care reglementeaza aceasta reinnoire), spre a preciza ca reinnoirea contractelor de inchiriere, la care se refera art. 2, are loc si in ipoteza in care chiriasul caruia ii expirase contractul de inchiriere (si, deci, care nu mai avea un titlu valabil) este in litigiu cu proprietarul, care a cerut, in justitie, evacuarea lui.
    Asadar, reglementarea data de Legea nr. 17/1994 nu creeaza nici o discriminare intre chiriasi, solutia consacrata prin art. 2 si 4 din Legea nr. 17/1994 fiind aceeasi, indiferent daca exista sau nu un litigiu in fata instantelor judecatoresti.
    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 24 alin. (2) si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate privind prevederile art. 4 din Legea nr. 17/1994, invocata de Slabu Costel in Dosarul nr. 317/1996 al Curtii de Apel Suceava.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata la data de 11 septembrie 1996.

              PRESEDINTE,
              prof. univ. dr. Costica Bulai

                          Magistrat asistent,
                          Georgeta Panoviciu



COMENTARII la Decizia 89/1996

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 89 din 1996
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    nu prea inteleg nimic,noi personalul nedidactic unde ne regasim, pt noi nu se calculeaza separat sporul de vechime,sau sa beneficiem si noi de un spor,de stabilitate sau pt conditii de munca.am impresia ca chiar se greseste, sau se face cu intentie,oricum o sa contest nivelul salariului stabilit adaugand sporul de vechime,este dreptul meu si trebuie sa apare separat.trebuia sa-mi adauge sporul de conditii vatamatoare ca o compensatie tranzitorie la salariul de baza
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 89/1996
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania