DECIZIE   Nr. 889 din 6 iulie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 119 alin. (1) si art. 120 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 576 din 13 august 2010

Augustin Zegrean                       - preşedinte

Acsinte Gaspar                           -judecător

Petre Lăzăroiu                            -judecător

Mircea Ştefan Minea                  -judecător

Ion Predescu                              -judecător

Puskas Valentin Zoltan               -judecător

Tudorel Toader                           -judecător

Simona Ricu                               - procuror

Benke Karoly                              - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Cabinetul de expertiză contabilă -Ana Andriu'c în Dosarul nr. 1.173/111/CA/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 3 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.173/111/CA/2008, Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Cabinetul de expertiză contabilă -Ana Andriuc într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ fiscal.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că nivelul majorărilor de întârziere ar trebui să fie stabilit în funcţie de anumite elemente obiective, care să fie corelate cu starea economiei. In lipsa unor astfel de elemente, stabilirea majorărilor de întârziere apare ca fiind arbitrară. In fine, se arată că aceste majorări nu ar trebui să existe sau să fie la un nivel foarte scăzut, compatibil cu starea economiei.

Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Textele criticate au următorul cuprins:

- Art. 119 alin. (1): „(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.";

-Art. 120 alin. (7): „(7) Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale."

Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 44 alin. (2) şi (8) privind dreptul de proprietate privată şi art. 136 alin. (5) privind dreptul de proprietate.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, noţiunea de majorări de întârziere a fost înlocuită cu cea de dobânzi/penalităţi de întârziere, după caz, iar cuantumul lor a fost diminuat la 0,05% faţă de 0,1% cât era anterior sesizării Curţii Constituţionale. Toate aceste modificări legislative nu afectează fondul problemei deduse judecăţii Curţii, astfel încât instanţa constituţională este competentă a judeca pe fond prezenta cauză.

Astfel, textele legale criticate reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancţionării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată. O atare sancţiune, evident, are o repercusiune directă cu privire la patrimoniul debitorului, însă diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia se datorează faptei culpabile pe care a săvârşit-o. Prin urmare, nu se pune problema răsturnării prezumţiei dobândirii licite a averii sau a încălcării dreptului de proprietate al debitorului obligaţiei fiscale.

De asemenea, faptul că legiuitorul a stabilit nivelul dobânzii de întârziere la 0,1% pentru fiecare zi de întârziere nu are relevanţă constituţională din moment ce o atare valoare nu este excesivă, ci este stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu îşi pierde raţiunea pentru care au fost instituite aceste dobânzi de întârziere, şi anume de a obliga debitorii obligaţiilor fiscale să îşi execute întru totul şi până la termenul scadent obligaţiile pe care le au în raport cu bugetul de stat.

De altfel, Curtea nu ar putea să modifice nivelul dobânzilor de întârziere stabilite prin lege sau să introducă anumite criterii pentru determinarea nivelului acestora, întrucât o atare competenţă aparţine, în mod exclusiv, legiuitorului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (1)şi art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Cabinetul de expertiză contabilă -AnaAndriucîn Dosarul nr. 1.173/111/CA/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Karoly