DECIZIE Nr.
888 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 219 alin. (1) lit. e) din Ordonanta
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 576 din 13 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 lit. e) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Dumitru
Manoliîn Dosarul nr. 11.511/197/2008 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială
şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia
solicită, în realitate, interpretarea într-un anumit sens a textului legal
criticat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 30 octombrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 11.511/197/2008, Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 lit. e) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de
Dumitru Manoli într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat
împotriva unei sentinţe prin care plângerea contravenţională a autorului
excepţiei de neconstituţionalitate a fost respinsă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că modul concret în care organele fiscale au întreprins
o acţiune de control fiscal determină neconstituţionalitatea textului legal
criticat.
Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi de
contencios administrativ apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât autorul excepţiei nu invocă
în susţinerea acesteia niciun text constituţional.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 la care trimite textul legal criticat este
abrogată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie art. 219 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările
ulterioare. In realitate, obiect al excepţiei în constituie prevederile art.
219 alin. (1) lit. e)din acest cod, care au următorul cuprins:
„(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
[...]
e) neducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite
potrivit art. 79 alin. (2), art. 80 alin. (4) şi art. 105 alin. (9)."
Autorul excepţiei nu invocă în susţinerea acesteia
niciun text constituţional.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi
dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale
invocate, Curtea constată următoarele:
Prin Decizia nr. 566 din 4 decembrie 1997, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 11 februarie 1998, a
statuat că, potrivit prevederilor cuprinse în art. 2 alin. (2) din Legea nr.
47/1992, republicată, sunt neconstituţionale acele prevederi legale care încalcă
dispoziţiile sau principiile Constituţiei, iar potrivit art. 146 lit. d) din
Legea fundamentală şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să se
pronunţe asupra constituţionalităţii prevederii atacate numai în limitele
sesizării. „Aşadar, neindicarea de către autorul excepţiei a normei
constituţionale pentru care consideră că textul legal atacat este
neconstituţional constituie un motiv de respingere a excepţiei, întrucât ea nu
constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, în sensul constituţional
al termenului. Această consecinţă se impune, întrucât jurisdicţia
constituţională nu se poate substitui părţii în privinţa invocării motivului de
neconstituţionalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, având
în vedere că nu se poate exercita, decât la sesizare, controlul pe calea
excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens este şi practica
jurisdicţională a Curţii Constituţionale cu privire la inadmisibilitatea
invocării unei excepţii direct în faţa acesteia care, în toate cazurile, s-a
referit la motive noi de neconstituţionalitate ce nu fuseseră ridicate prin
încheierea de sesizare."
Astfel, în cauza de faţă, instanţa de judecată ar fi
trebuit să fie cea care să califice în final cererea părţii ca fiind sau nu o
veritabilă excepţie de neconstituţionalitate în sensul art. 146 lit. d) din
Constituţie. In lipsa indicării unui text constituţional încălcat, ca cerinţă
minimă, era evident că cererea părţii nu putea fi calificată ca fiind o
excepţie de neconstituţionalitate în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, iar instanţa de judecată nu ar fi trebuit să sesizeze Curtea
Constituţională, ci să o respingă ca inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (1)
şi (6) din Legea nr. 47/1992. în aceste condiţii, o atare cerere nu este decât
o simplă apărare invocată de către parte în procesul său pendinte. Eventual,
instanţa de judecată, ţinând cont de rolul său activ, ar fi trebuit să îi pună
în vedere părţii să îşi motiveze cererea pentru a putea sesiza Curtea
Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de
Dumitru Manoli în Dosarul nr. 11.511/197/2008 al Tribunalului Braşov - Secţia
comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly