Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.886 din 30.05.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969-970, art. 977, art. 981, art. 1429 alin. 1 şi ale art. 1439 alin. 2 din Codul civil
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 605 din 26 august 2011



SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969-970, art. 977, art. 981, art. 1429 alin. 1 şi ale art. 1439 alin. 2 din Codul civil, excepţie ridicată de Costel Calistru şi Doru Muntianu în Dosarul nr. 181/193/2010 al Judecătoriei Botoşani şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3650D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Dumitru Dănuţ Harabagiu a depus la dosar note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.În acest sens, invocă jurisprudenţa aplicabilă în materie a Curţii Constituţionale, precum şi aspectele de fapt ce ţin de modalitatea de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de judecată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 181/193/2010, Judecătoria Botoşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969-970, art. 977, art. 981, art. 1429 alin. 1 şi ale art. 1439 alin. 2 din Codul civil, excepţie ridicată de Costel Calistru şi Doru Muntianu într-o cauză având ca obiect rezilierea unui contract de închiriere şi, respectiv, daune.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textele de lege criticate ignoră faptul că, din cauza unor circumstanţe survenite, „contractul poate fi afectat de impreviziune ceea ce excedează în mod vădit sfera riscului normal al contractului“. În acest context, apreciază că prin reglementarea legală criticată se dă „prevalenţă absolută principiului forţei obligatorii a contractului şi celui al suportării riscului contractului încălcând, în circumstanţele excepţionale şi imprevizibile, ce nu sunt generate de voinţa sau de conduita părţilor, dispoziţiile constituţionale invocate“. În acest context, apreciază că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, „în măsura în care sunt interpretate, în sensul că interzic judecătorului să dispună, prin hotărârea sa, adaptarea contractului, atunci când executarea acestuia devine excesiv de oneroasă pentru una dintre părţi, din cauza schimbării imprevizibile şi de neînlăturat a împrejurărilor avute în vedere la momentul contractării“.Judecătoria Botoşani apreciază că prevederile criticate „apar“ ca fiind constituţionale, deoarece, în principiu, problema pusă în discuţie nu antamează încălcarea unor principii constituţionale, ci, mai degrabă, priveşte modalitatea de apreciere a probelor de către judecător şi de aplicare a dispoziţiilor legale criticate la situaţia concretă dedusă judecăţii.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale, ţinând cont de faptul că „ele consacră principii importante ale dreptului civil român, şi anume principiul forţei obligatorii a convenţiilor civile «pacta sunt servanda» şi principiul executării cu bună-credinţă a convenţiilor, precum şi principalele reguli de interpretare a clauzelor unui act juridic civil, fără ca prin aceasta să se aducă atingere egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, dreptului de proprietate privată, exercitării drepturilor şi libertăţilor sau economiei de piaţă. Încheierea unei convenţii fiind guvernată de principiul libertăţii contractuale, părţile pot să determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmează să le producă, conform unei cauze morale şi licite. Convenţia, astfel încheiată, se impune părţilor întocmai ca legea, având caracter obligatoriu şi nu facultativ“.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 969, art. 970-977, art. 981, art. 1429 alin. 1 şi ale art. 1439 alin. 2 din Codul civil, publicat în Broşura din 1 ianuarie 1997.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 57 referitoare la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, precum şi celor ale art. 135 privind economia României.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele invocate de autorii acesteia vizează probleme de interpretare şi aplicare a reglementării criticate la litigiul concret dedus judecăţii, ceea ce intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu a instanţei de contencios constituţional.De altfel, asupra unora din prevederile de lege criticate, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.111 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 30 noiembrie 2010, Decizia nr. 963 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 25 august 2010, şi Decizia nr. 1.178 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2008, statuând că prevederile art. 969, art. 970 şi ale art. 977 din Codul civil nu contravin dispoziţiilor Legii fundamentale.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969-970, art. 977, art. 981, art. 1429 alin. 1 şi ale art. 1439 alin. 2 din Codul civil, excepţie ridicată de Costel Calistru şi Doru Muntianu în Dosarul nr. 181/193/2010 al Judecătoriei Botoşani.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 886/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 886 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 886/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu