DECIZIE Nr.
865 din 9 octombrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. 4 1 si alin. 4 2 din Codul
de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 779 din 16 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 41 şi alin. 42 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Adrian Almăşan în Dosarul nr. 733/221/2006 al Tribunalului
Hunedoara - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi face
trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 441 din 30 mai 2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iunie 2006, când a fost respinsă excepţia ce viza
dispoziţiile art. 209 alin. 6 din Codul de procedură penală, prevederi care se
regăsesc, ca soluţie legislativă, în cele criticate în prezenta cauză.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 30 ianuarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 733/221/2006, Tribunalul Hunedoara - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209 alin. 41 şi
alin. 42 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Adrian Almăşan în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în
materie penală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la România
ca stat de drept şi la obligativitatea respectării Constituţiei şi legilor,
art. 11 alin. (2) referitoare la apartenenţa la dreptul intern a tratatelor
ratificate de Parlament, art. 15 alin. (1) referitoare la consacrarea prin
Constituţie şi legi a drepturilor şi libertăţilor de care beneficiază
cetăţenii, precum şi la obligaţiile colaterale, art. 16 alin. (1) şi (2)
referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, art. 20
referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21
alin. (1)-(3) referitoare la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un
proces echitabil, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 53
referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi,
art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public, art. 132 referitoare la
statutul procurorilor, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un
proces echitabil.
Astfel, consideră că în cadrul Ministerului Public unde
repartizarea dosarelor pe calculator nu operează, textul legal criticat permite
o injoncţiune a principiului controlului ierarhic, deoarece procurorul superior
poate în mod discreţionar să preia dosare. O astfel de competenţă are valenţele
unui control administrativ, care presupune substituirea organului ierarhic
superior organului ierarhic inferior prin emiterea unui act propriu. Or, aşa
fiind, prin reglementarea legală criticată textul capătă semnificaţia unei
subordonări ierarhice depăşind cu mult sfera controlului ierarhic.
De asemenea, textul instituie o diferenţă de tratament
între cetăţeni pe considerente arbitrare, care permite ca o persoană să se
bucure de „atenţia Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
iar vecinul său să-şi caute dreptatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria
Lehliu-Gară". In plus, este afectat şi dreptul la un proces echitabil.
In motivarea sa, autorul excepţiei a făcut trimitere şi
la alte texte legale care nu constituie obiectul prezentei excepţii şi nu a
arătat în concret în ce constă contrarietatea prevederilor art. 209 alin. 41 şi alin. 42 din Codul de procedură penală cu
celelalte dispoziţii constituţionale invocate.
Tribunalul Hunedoara - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce atingere ordinii
constituţionale, ci, dimpotrivă, se creează un cadru legal prin care se permite
preluarea de către procurorul ierarhic a anumitor cauze, pe baza unor criterii
clare şi obiective, tocmai în scopul asigurării unei bune înfăptuiri a
urmăririi penale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin
posibilitatea procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a
prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor
ierarhic inferioare s-a urmărit evitarea unor împrejurări ce ar fi putut
îngreuna desfăşurarea normală a urmăririi penale. De asemenea, dispoziţiile
legale criticate se aplică tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei,
nefiind instituit vreun criteriu pe considerente arbitrare. Nu se aduce
atingere nici ordinii constituţionale, întrucât procurorul ierarhic superior
preia anumite cauze pe baza unor criterii clare şi obiective.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale criticate nu conţin norme contrare principiului egalităţii în drepturi, aplicându-se tuturor
subiectelor de drept aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără
discriminări arbitrare. Nu este înfrânt nici dreptul la un proces echitabil,
părţile putând beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de
lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanţă independentă şi
imparţială, stabilită de lege şi într-un termen rezonabil.
Art. 209 alin. 41 şi
alin. 42 din Codul
de procedură penală stabileşte situaţiile în care procurorii din cadrul
parchetelor ierarhic superioare pot prelua efectuarea urmăririi penale în cauze
de competenţa parchetelor ierarhic inferioare şi întinderea competenţelor în
aceste situaţii. Or, aceasta nu este de natură a afecta dispoziţiile art. 131
şi 132 din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 209 alin. 41 şi alin. 42 din Codul de procedură penală referitoare la Competenţa
procurorului în faza urmăririi penale, introduse prin art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 60 din 6 septembrie 2006 pentru modificarea şi completarea
Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din
7 septembrie 2006, care au următorul conţinut:
„Procurorii din cadrul parchetelor ierarhic
superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de
competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducătorului
parchetului ierarhic superior, când:
a) imparţialitatea procurorilor ar putea fi
ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii
părţilor;
b) una dintre părţi are o rudă sau un afin până la
gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau
judecătorii, asistenţii judiciari ori grefierii instanţei;
c) există pericolul de tulburare a ordinii publice;
d) urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată
datorită complexităţii cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul
procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
In cauzele preluate în condiţiile prevăzute la alin.
41,
procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot infirma actele şi
măsurile procurorilor din parchetele ierarhic inferioare, dacă sunt contrare
legii, şi pot îndeplini oricare dintre atribuţiile acestora."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, procurorul din cadrul
parchetelor ierarhic superioare poate prelua, în anumite situaţii determinate,
cauze de competenţa procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare. De
asemenea, poate infirma actele şi măsurile dispuse de cei din urmă, dacă sunt
contrare legii, şi poate îndeplini oricare dintre atribuţiile acestora.
După cum se poate observa, textul legai criticat nu
numai că nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 131 şi 132 din
Constituţie, dar le şi garantează. Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) din
Constituţia României, „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii,
al imparţialităţii şi al controlului ierarhic".
Dintre aceste trei principii pe care se întemeiază
activitatea procurorilor, principiul imparţialităţii, aplicabil şi
judecătorilor prin natura activităţii de jurisdicţie exercitate de aceştia,
decurge din apartenenţa procurorilor la autoritatea judecatoreasca şi din rolul Ministerului Public, stabilit prin art.
131 alin. (1) din Constituţie, de a reprezenta, în activitatea judiciară,
interesele generale ale societăţii.
Principiul legalităţii este, în
sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor, care,
în virtutea acestuia, au obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile numai în
conformitate cu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona
întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în
alegerea procedurilor.
Ca o garanţie a respectării de către procurori a
acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul
unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public,
sub forma controlului ierarhic.
Aşa fiind, în virtutea statutului procurorilor
consacrat de Constituţie, controlul ierarhic în activitatea procurorilor
presupune eo ipso posibilitatea
efectuării actelor şi lucrărilor de către însuşi procurorul ierarhic superior,
care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa. Ca urmare,
dispoziţia legală ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu contravine art. 131 alin. (1) din
Constituţie şi nici unei alte norme consacrate prin Legea fundamentală, ci
constituie o regulă de procedură, pe care legiuitorul are libertatea să o
adopte, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie. Prevederile
legale criticate nu aduc atingere temeiului constituţional invocat, ci,
dimpotrivă, dezvoltă principiul controlului ierarhic în activitatea
procurorilor, reprezentând totodată o garanţie a respectării dispoziţiilor
constituţionale.
De asemenea, prevederile legale criticate se aplică
tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, legiuitorul
instituind criterii obiective, clare şi precise cu privire la incidenţa textului.
Acestea au, de asemenea, menirea de a garanta dreptul la un proces echitabil şi
la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, întrucât stabilesc o procedură
specială în situaţiile în care urmărirea penală ar fi îngreunată, când planează
suspiciuni asupra imparţialităţii procurorului desemnat, când există relaţii de
rudenie până la gradul patru inclusiv între anumite persoane ce servesc din
punct de vedere decizional sau administrativ la înfăptuirea justiţiei ori când
există pericolul de tulburare a ordinii publice.
Curtea mai constată că celelalte dispoziţii
constituţionale invocate nu au incidenţă în cauză şi, de altfel, autorul
excepţiei nu a motivat în ce constă contrarietatea textului criticat cu
acestea.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 209 alin. 41
şi alin. 42 din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Almăşan în Dosarul nr.
733/221/2006 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru