Decizia Nr.860 din 23.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Lucian Dan Novacovici în Dosarul nr. 21.313/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 21.313/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Lucian Dan Novacovici într-o cauză având ca obiect acordarea unor despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.Cu privire la motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă nu a reţinut în încheierea de sesizare, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi nu a trimis motivele invocate de autor în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Aceste motive nu se regăsesc nici la dosarul cauzei.Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi arată că legea civilă se aplică doar raporturilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum, şi că, deşi cuantumul despăgubirilor se concretizează în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, intervenţia legiuitorului ce limitează valoarea acestor despăgubiri, care fac obiectul unor drepturi de creanţă născute în patrimoniul titularilor înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.Se susţine, de asemenea, încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie şi a prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, arătându-se că textele criticate instituie un tratament diferenţiat între persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 221/2009, creând discriminare între persoanele care au obţinut dreptul la despăgubiri prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive înaintea datei intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, în cazul cărora valoarea despăgubirilor nu a fost plafonată, şi cele care au solicitat astfel de despăgubiri, dar ale căror cereri nu au fost definitiv soluţionate până la această dată, ale căror drepturi la despăgubiri sunt plafonate potrivit prevederilor art. I pct. 1 din actul normativ analizat.Instanţa apreciază, totodată, că normele criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, susţinându-se că intervenţia legiuitorului printr-o modificare legislativă pe parcursul soluţionării unui litigiu este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil. Sunt invocate în acest sens hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 9 decembrie 1994, pronunţată în Cauza Rafinăriile greceşti Stan şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, din 11 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Zielinsk şi Pradal Gonzalez împotriva Franţei şi Anheuser Busch Inc împotriva Portugaliei, din 27 octombrie 1993, pronunţată în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, din 20 februarie 2003, pronunţată în Cauza Forrer-Niedenthal împotriva Germaniei, din 27 mai 2003, pronunţată în Cauza Crişan împotriva României, şi din 9 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Arnolin ş.a. împotriva Franţei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010.Din opinia instanţei Curtea reţine însă că în realitate autorul critică dispoziţiile art. I pct. 1 şi ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, care la data sesizării Curţii Constituţionale aveau următorul cuprins:– Art. I: „Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;».“; – Art. II: „Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.“Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, opus dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă nu a trimis odată cu încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale şi motivele invocate de autor în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Mai mult, aceste motive nu au fost reţinute de către instanţă în încheierea de sesizare şi nu se regăsesc la dosarul cauzei. Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.603 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 26 ianuarie 2011, Decizia nr. 566 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 11 februarie 1998, şi Decizia nr. 888 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, a statuat că, potrivit prevederilor cuprinse în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituţionale acele prevederi legale care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei, iar potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederii atacate numai în limitele sesizării. Curtea a arătat că „neindicarea de către autorul excepţiei a normei constituţionale pentru care consideră că textul legal atacat este neconstituţional constituie un motiv de respingere a excepţiei, întrucât ea nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, în sensul constituţional al termenului. Această consecinţă se impune, întrucât jurisdicţia constituţională nu se poate substitui părţii în privinţa invocării motivului de neconstituţionalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, având în vedere că nu se poate exercita, decât la sesizare, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens este şi practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale cu privire la inadmisibilitatea invocării unei excepţii direct în faţa acesteia care, în toate cazurile, s-a referit la motive noi de neconstituţionalitate ce nu fuseseră ridicate prin încheierea de sesizare“. Astfel, prin deciziile menţionate Curtea a arătat că, în absenţa indicării vreunui text constituţional încălcat, instanţa de judecată ar fi trebuit să fie cea care să califice în final cererea părţii ca fiind sau nu o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate în sensul art. 146 lit. d) din Constituţie. În lipsa indicării unui text constituţional încălcat, ca cerinţă minimă, era evident că cererea părţii nu putea fi calificată ca fiind o excepţie de neconstituţionalitate în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar instanţa de judecată nu ar fi trebuit să sesizeze Curtea Constituţională, ci să o respingă ca inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992. Eventual, instanţa de judecată, ţinând cont de rolul său activ, ar fi trebuit să îi pună în vedere părţii să îşi motiveze cererea pentru a putea sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate. Întrucât şi în cauza de faţă se constată o încălcare a exigenţelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cele arătate mai sus sunt aplicabile mutatis mutandis, iar excepţia de neconstituţionalitate ridicată apare ca fiind inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Lucian Dan Novacovici în Dosarul nr. 21.313/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop