DECIZIE Nr.
855 din 28 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 lit. a), art. 39 alin. (6) si ale
art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei
circulatii a cetatenilor romani in strainatate
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 31 din 17 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a), art. 39 alin. (6) şi ale
art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei
circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, excepţie ridicată de Florin
Tudor în Dosarul nr. 4.612/2006 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă,
cauză ce formează obiectul Dosarului nr. 1.937D/2006 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal, se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă faptul că autorul excepţiei
a transmis Curţii note scrise prin care solicită atât judecarea în lipsă, cât
şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, partea Direcţia
Generală de Paşapoarte a depus la dosarul cauzei concluzii scrise în sensul
respingerii excepţiei.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr.
1.938D/2006 şi nr. 1.940D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de
Daniel Răileanu în Dosarul nr. 4.610/2006 al Tribunalului Hunedoara - Secţia
civilă,respectiv Constantin Părău în Dosarul nr. 4.608/2006 al aceleiaşi
instanţe.
La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent arată că, şi în aceste dosare,
partea Direcţia Generală de Paşapoarte a transmis note scrise cu un conţinut
identic, solicitând respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr.
1.941 D/2006 şi nr. 1.942D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de
Florin David în Dosarul nr. 3.200/2006 al Tribunalului Hunedoara - Secţia
civilă, respectiv de Laurenţiu-Marian Solomon în Dosarul nr. 3.142/2006 al
aceleiaşi instanţe.
La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă faptul că autorii excepţiei
au transmis Curţii note scrise cu un conţinut identic, prin care solicită atât
judecarea în lipsă, cât şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. De
asemenea, şi în aceste dosare, partea Direcţia Generală de Paşapoarte a depus
aceleaşi concluzii scrise în sensul respingerii excepţiei.
Curtea, având în vedere identitatea obiectului
excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune
în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.942D/2006, nr. 1.941 D/2006,
nr. 1.940D/2006 şi nr. 1.938D/2006 la Dosarul nr. 1.937D/2006, care a fost
primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 14 si 21 iunie 2006, pronunţate în
dosarele nr. 4.612/2006, nr. 4.610/2006, nr. 4.608/2006, nr. 3.200/2006 şi nr.
3.142/2006, Tribunalul Hunedoara - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38
lit. a), art. 39 alin. (6) şi ale art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în
străinătate. Excepţiile au fost ridicate de Florin Tudor, Daniel Răileanu,
Constantin Părău, Florin David şi Laurenţiu-Marian Solomon în cauze având ca
obiect soluţionarea unor cereri ale Direcţiei Generale de Paşapoarte de
transformare a măsurii de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul în
măsura de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie în
străinătate pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut identic, autorii acesteia susţin următoarele:
Art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 contravine
prevederilor constituţionale ale art. 17 care consacră protecţia de care se
bucură cetăţenii români aflaţi în străinătate, art. 25 care garantează dreptul
la libera circulaţie şi ale art. 53 care prevede posibilitatea restrângerii
prin lege, în condiţii strict şi limitativ enumerate, a exerciţiului unor
drepturi şi libertăţi. De asemenea, invocă nerespectarea art. 12 din Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2
paragrafele 2 şi 3 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră libertatea de
circulaţie şi permit restrângerea acesteia numai în situaţiile limitativ
enumerate.
Textul de lege dispune restrângerea exerciţiului
dreptului la libera circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost
returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România
şi acel stat, condiţie care nu se regăseşte, însă, printre cele limitativ
prevăzute în art. 53 din Constituţie. Totodată, dispoziţia criticată nu are în
vedere că ingerinţa în dreptul resortisanţilor de a părăsi orice ţară, inclusiv
propria ţară, şi de a se stabili în orice ţară doresc nu poate avea decât
caracter de excepţie, trebuie să se justifice prin necesitatea ei într-o
societate democratică şi să respecte principiul proporţionalităţii. In plus,
aceasta nu face referire la valorile sociale care se presupune a fi apărate
prin măsura restrângerii, nu condiţionează instituirea restricţiei decât de
returnarea prin acordul de readmisie, nu pretinde să se verifice dacă
returnarea a fost justificată ori abuzivă sau dacă persoana este pretabilă să
atenteze la valorile a căror apărare se urmăreşte, lăsând loc, prin caracterul
lor confuz şi imprecis, la diferite interpretări şi chiar la abuzuri ori
discriminări. De asemenea, apreciază că textul de lege criticat nu este
suficient de accesibil, previzibil şi precis, încât să înlăture orice risc de
arbitrariu.
In opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile art. 39
alin. (6) din legea atacată încalcă art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală,
referitor la supremaţia Constituţiei şi a legilor, precum şi art. 23 alin. (11)
din aceasta şi art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele texte instituind prezumţia de
nevinovăţie. Potrivit textului de lege criticat, măsura restrângerii
exerciţiului dreptului la libera circulaţie se execută înainte de soluţionarea
definitivă şi irevocabilă a cauzei, iar promovarea căilor de atac nu suspendă executarea hotărârii instanţei. Totodată,
dacă sentinţa tribunalului este casată sau desfiinţată, poate apărea situaţia
ca măsura restrângerii să fi fost nejustificată în perioada exercitării
apelului sau recursului. Prin urmare, este răsturnată prezumţia de nevinovăţie,
instituţie care, potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu se
aplică exclusiv domeniului penal, ci ori de câte ori fapta imputabilă unei
persoane are o conotaţie penală. Menţionează că în literatura de specialitate
se susţine teza potrivit căreia prezumţia de nevinovăţie se aplică şi în
cazurile de fraudă fiscală sau în materie de sancţiuni administrative, cum este
limitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate.
Cu privire la neconstituţionalitatea art. 55 alin. (1)
lit. c) din Legea nr. 248/2005, se arată că aceste dispoziţii permit
reclamantei să ceară, iar instanţei de judecată să dispună menţinerea
restricţiei asupra exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate pe
o durată de până la 3 ani, chiar dacă efectele suspendării administrative,
dispuse în baza Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997, în prezent abrogată, ar
trebui să înceteze prin expirare. Se încalcă astfel principiul
neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie,
deoarece se instituie o măsură nouă de limitare a exercitării dreptului la
liberă circulaţie în străinătate pentru fapte săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 248/2005.
Tribunalul Hunedoara - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005
sunt contrare dreptului fundamental la liberă circulaţie, garantat de art. 25
din Constituţie şi de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi nu se justifică,
totodată, prin niciuna dintre condiţiile de restrângere prevăzute de art. 53
din Legea fundamentală. Pe de altă parte, consideră că textul de lege nu aduce
atingere art. 17 din Constituţie, întrucât statul român nu poate acorda
protecţie cetăţenilor săi aflaţi în mod ilegal pe teritoriul altor state, decât
în condiţiile stipulate prin tratatele şi acordurile bilaterale încheiate cu
acestea.
Cât priveşte dispoziţiile art. 39 alin. (6) din legea
atacată, apreciază că acestea nu contravin normelor constituţionale invocate,
deoarece derogarea de la norma procedurală care prevede posibilitatea
executării hotărârilor judecătoreşti doar dacă au caracter definitiv nu
constituie o atingere a prezumţiei de nevinovăţie. Pe de o parte, procedura
specială se justifică prin necesitatea soluţionării cu celeritate a situaţiilor
vizate de domeniul legii, iar, pe de altă parte, normele procedurale criticate
se aplică în egală măsură atât în cazul admiterii, cât şi al respingerii
solicitării de restrângere a dreptului la liberă circulaţie.
Instanţa de judecată consideră că art. 55 alin. (1)
lit. c) din Legea nr. 248/2005, prin aceea că permite transformarea unei măsuri
de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului simplu, dispuse în baza
art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997, în prezent abrogată, în măsuri de
restrângere a dreptului la liberă circulaţie, în toate ţările Uniunii Europene,
a categoriilor de persoane returnate din oricare din statele membre pe baza
unui acord de readmisie încheiat de România cu aceste state, contravine art. 15
alin. (2) din Constituţie, referitor la neretroactivitatea legii civile.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege,
astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice
în care cetăţenii români pot circula în străinătate. Totodată, în temeiul art.
17 din Constituţie, cetăţenii români aflaţi în străinătate se bucură de
protecţia statului român, dar, în acelaşi timp, trebuie să-şi îndeplinească
obligaţiile ce le revin, cu excepţia acelora care nu sunt compatibile cu
absenţa lor din ţară. Or, prevederile legale criticate reglementează una dintre
obligaţiile ce trebuie respectate de către cetăţenii români aflaţi în
străinătate, fiind compatibilă cu absenţa lor din ţară. De asemenea, măsura
restrângerii se justifică, în cazul de faţă, pentru apărarea ordinii, situaţie
prevăzută printre cele limitativ enumerate la art. 53 din Constituţie. Aşa
fiind, nu se poate reţine contrarietatea dispoziţiilor art. 38 lit. a) din
Legea nr. 248/2005 faţă de prevederile art. 17, 25 şi 53 din Legea
fundamentală, art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile
şi politice şi ale art. 2 paragrafele 2 şi 3 din Protocolul nr. 4 la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005 faţă de art. 23 alin.
(11) din Constituţie, se arată că nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece,
pe de o parte, principiul prezumţiei de nevinovăţie este aplicabil exclusiv în
situaţia săvârşirii unei infracţiuni, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă,
iar, pe de altă parte, instituirea acestei prezumţii nu se opune luării unor
măsuri preventive, mai ales după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, chiar
nedefinitive de condamnare.
Dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c) din legea
atacată nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care
instituie principiul neretroactivităţii legii, întrucât posibilitatea
transformării în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în
străinătate priveşte măsurile aflate în curs de executare, care au fost dispuse,
deja, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997, în prezent abrogată. Din
analiza dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din ordonanţă, se observă că
finalitatea măsurilor dispuse în temeiul acestui act normativ este aceeaşi cu
cea a măsurii prevăzute de art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005.
Avocatul Poporului apreciază,
pe de o parte, că dispoziţiile art. 38 lit. a) şi ale art. 39 alin. (6) din
Legea nr. 248/2005 sunt constituţionale, iar, pe de altă parte, dispoziţiile
art. 55 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege contravin normelor constituţionale
invocate.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Constituţie, condiţiile
exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege. Astfel,
dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevăd restrângerea
exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanei care a
fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între
România şi acel stat, măsura restrângerii fiind în deplină concordanţă cu prevederile
art. 53 din Legea fundamentală. De asemenea, şi dispoziţiile art. 39 alin. (6)
din lege, având caracterul unor norme de procedură, sunt adoptate în cadrul
competenţei legiuitorului de a legifera, conferite potrivit art. 126 alin. (2)
şi art. 129 din Constituţie.
Cât priveşte dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 248/2005, care instituie posibilitatea de a transforma măsurile de
suspendare a dreptului de a folosi paşaportul, dispuse în baza unui act
normativ în prezent abrogat [art. 14 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
65/1997], în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în
străinătate, apreciază că acestea sunt contrare principiului
neretroactivităţii, deoarece afectează măsurile legale luate deja în temeiul
unui alt act normativ, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 38 lit. a), art. 39 alin. (6) şi ale art. 55 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a
cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, având următorul conţinut:
- Art. 38 lit. a): „Restrângerea
exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români
poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condiţiile şi cu
privire la următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată
dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel
stat."
- Art. 39 alin. (6): „(6) Exercitarea căilor de atac prevăzute la alin. (4) şi (5) nu
suspendă executarea hotărârii instanţei."
- Art. 55 alin. (1) lit.
c): „(1) Măsurile de suspendare a dreptului de a
folosi paşaportul, dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. a)-e) din
Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare,
şi aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi,
rămân în vigoare sau, după caz, încetează după cum urmează: (...) c) cele
dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) încetează de drept, cu excepţia
celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de
readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o
perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui
termen, în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în străinătate,
în condiţiile prevăzute la art. 39 alin. (1) şi (3)-(8), precum şi, după caz,
la art. 44 din prezenta lege, la solicitarea Inspectoratului General al
Poliţiei de Frontieră sau, după caz, a Direcţiei Generale de Paşapoarte."
Autorii excepţiei consideră că aceste texte de lege
contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la
supremaţia Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul
neretroactivităţii legii civile, art. 17 referitor la protecţia de care se bucură
cetăţenii români aflaţi în străinătate, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de
nevinovăţie, art. 25 consacrat dreptului la libera circulaţie şi art. 53
referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De
asemenea, invocă nerespectarea art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la
prezumţia de nevinovăţie, a art. 2 paragrafele 2 şi 3 din Protocolul nr. 4 la
convenţie, precum şi a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice, texte prin care se consacră libertatea de
circulaţie şi condiţiile în care restrângerea acesteia este permisă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Articolul 38 din Legea nr.
248/2005 enumera categoriile de persoane cu privire la care poate fi dispusă
măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a
cetăţenilor români, printre aceştia fiind, potrivit
lit. a) a articolului, persoanele care au fost
returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România
şi acel stat. Măsura dispusă de textul de lege criticat se circumscrie
situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţie, respectiv
apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că
problema controlului migratiei ilegale din România spre statele europene
prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern. In acest sens, chiar în
expunerea de motive a Legii nr. 248/2005 se arată că „adoptarea unui act
normativ care să reglementeze condiţiile exercitării dreptului la liberă
circulaţie în străinătate, în acord cu prevederile Constituţiei, precum şi cu
alte documente internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor omului, la
care România este parte, se constituie într-un demers necesar într-o societate
democratică având la baza sistemului de valori principiile umaniste promovate
în spaţiul european. Pentru aceste considerente a fost elaborată prezenta lege,
care asigură implementarea atât a prevederilor constituţionale, cât şi a art.
13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din
Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale."
Aşa fiind, nu se poate susţine că măsura restrângerii
exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanelor care au
fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între
România şi acel stat încalcă prevederile din Constituţie sau alte instrumente
juridice internaţionale referitoare la dreptul la liberă circulaţie, astfel cum
au fost invocate de autorii excepţiei. De altfel, această măsură a fost
prevăzută şi de art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997
privind regimul paşapoartelor în România, în prezent abrogată de Legea nr.
248/2005.
Cât priveşte susţinerile autorilor excepţiei
referitoare la lipsa din cuprinsul textului legal a unor elemente ce ţin de
circumstanţierea conduitei persoanei căreia i se aplică măsura criticată, şi
anume enumerarea valorilor apărate, verificarea procedurii şi condiţiilor în
care s-a dispus returnarea, precum şi a pericolului real pe care îl prezintă
persoana pentru valorile sociale pretins protejate, Curtea observă că acestea
nu pot fi reţinute. Mai întâi, rigoarea tehnicii legislative nu permite ca, în
cuprinsul unui text de lege, să fie cuprinse şi epuizate toate aspectele de
fapt şi de drept proprii ipotezei normei juridice, acestea urmând a fi expuse
în cuprinsul unor acte normative de rang inferior sau emise în aplicarea şi
executarea legii, pentru a fi apoi circumstanţiate de către organele competente
la specificul fiecărei speţe. Pe de altă parte, criticile privind lacunele legislative,
precum şi caracterul confuz al unor norme juridice, ce decurg dintr-o
interpretare specifică unui caz de speţă, nu pot fi primite de Curtea
Constituţională, întrucât reglementarea, interpretarea şi aplicarea legii sunt
atribuţii ce aparţin, după caz, autorităţii legiuitoare sau instanţelor
judecătoreşti.
Cât priveşte dispoziţiile art. 39 alin. (6) din Legea
nr. 248/2005, potrivit cărora exercitarea căilor de atac ale apelului şi
recursului nu suspendă executarea hotărârii instanţei, Curtea constată că nu
contravin, sub niciun aspect, normelor constituţionale şi convenţionale
referitoare la prezumţia de nevinovăţie. Potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, adoptarea regulilor de procedură, printre care şi cele privind
termenele de exercitare şi soluţionare a căilor de atac, precum şi
posibilitatea suspendării executării unei hotărâri judecătoreşti pe perioada
exercitării acestora intră în competenţa exclusivă de reglementare a
legiuitorului, care, în funcţie de anumite situaţii specifice şi fără a aduce
atingere drepturilor fundamentale, poate institui, pentru raţiuni obiective şi
raţionale, norme de procedură diferite.
Ca atare, imposibilitatea suspendării executării
hotărârii instanţei pe perioada exercitării căilor de atac se justifică, în
cazul de faţă, prin specificul de reglementare a legii, şi anume regimul
liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi prin natura
sancţiunilor corespunzătoare. Pe de altă parte, invocarea încălcării prezumţiei
de nevinovăţie nu are incidenţă în prezenta speţă, întrucât măsura legală
criticată nu are caracter şi nici conotaţii penale, fiind o sancţiune
administrativă.
Curtea constată ca fiind neîntemeiată şi critica de
neconstituţionalitate a art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 faţă
de art. 15 alin. (2) din Constituţie privind principiul neretroactivităţii
legii civile. Art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997,
în prezent abrogată, şi la care art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
248/2005 face trimitere, prevede că „Cetăţeanului român i se poate refuza,
temporar, eliberarea paşaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi
retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci (...)
când persoana a fost returnată în baza acordului de readmisie încheiat de
România cu alte state". Această măsură putea fi dispusă pe o perioadă
cuprinsă între un an şi 5 ani. Textul legal criticat nu instituie o nouă măsură
pentru o faptă săvârşită şi sancţionată sub regimul legii vechi, aşa cum susţin
autorii excepţiei. Posibilitatea transformării măsurilor de suspendare a
dreptului de folosire a paşaportului în măsuri de restrângere a dreptului la
liberă circulaţie în străinătate se referă la „măsurile în curs de
executare", dispuse în baza art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa
Guvernului nr. 65/1997, astfel că susţinerile autorilor excepţiei, potrivit
cărora prevederile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 se aplică,
retroactiv, la situaţiile juridice desfăşurate înainte de intrarea în vigoare a
acestei legi, nu sunt fondate. Finalitatea măsurilor dispuse de actul normativ
abrogat şi noul act normativ este aceeaşi, deosebirea de reglementare fiind că,
în acest din urmă caz, autoritatea care o poate aplica este instanţa de
judecată, şi nu organul cu atribuţii în domeniul circulaţiei cetăţenilor români
în străinătate, ceea ce îi conferă o notă de obiectivitate, eliminând,
totodată, posibilul comportament subiectiv în aprecieri din partea
autorităţilor administrative.
Totodată, Curtea reţine că art. 55 alin. (1) lit. c)
din Legea nr. 248/2005 prevede că solicitarea priveşte sancţiunile în curs de
executare la data intrării în vigoare a legii şi care rămân în vigoare pentru o
perioadă de 6 luni cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor
de readmisie încheiate de România cu alte state, ele putând fi transformate,
înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere a dreptului la
liberă circulaţie în străinătate, ceea ce demonstrează fără echivoc caracterul
neretroactiv al textului legal. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a
statuat constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru
viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea
în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii
vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze
supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul
următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
In ceea ce priveşte susţinerile
autorilor excepţiei referitoare la posibilitatea ca efectele suspendării
administrative, dispuse în temeiul legii vechi, respectiv Ordonanţa Guvernului
nr. 65/1997, să înceteze prin expirare, totuşi, măsura dispusă în temeiul art.
55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 să fie menţinută şi chiar
prelungită pe o durată de cel mult 3 ani, la solicitarea Inspectoratului
General al Poliţiei de Frontieră sau, după caz, a Direcţiei Generale de
Paşapoarte, Curtea observă că acestea se constituie în aspecte de fapt care nu au relevanţă pentru soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate.
In sfârşit, referitor la invocarea Deciziei nr. 71/1996
a Curţii Constituţionale în motivarea excepţiei, instanţa de contencios constituţional constată că
aceasta nu este incidenţă în cauză, circumstanţele de fapt şi de drept
examinate cu acel prilej fiind diferite faţă de cele specifice prezentei speţe.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 38 lit. a), art. 39 alin. (6) şi ale art. 55 alin. (1) lit.
c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor
români în străinătate, excepţie ridicată de Florin Tudor, Daniel Răileanu,
Constantin Părău, Florin David şi Laurenţiu-Marian Solomon în dosarele nr. 4.612/2006,
nr. 4.610/2006, nr. 4.608/2006, nr. 3.200/2006 şi nr. 3.142/2006 ale
Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 noiembrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi