Decizia Nr.840 din 23.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Sebastian Aurelian Ghiţă în Dosarul nr. 2.385/254/2009 al Judecătoriei Mangalia.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.385/254/2009, Judecătoria Mangalia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Sebastian Aurelian Ghiţă în dosarul menţionat, având ca obiect plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de contravenţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că normele criticate sunt neconstituţionale, deoarece restrâng liberul acces la justiţie, înţeles, în cauză, ca facultate a oricărei persoane de a introduce, după libera sa apreciere şi în orice termen, o plângere contravenţională, implicând obligaţia corelativă a statului ca, prin instanţa competentă, să soluţioneze această cerere. În opinia autorului excepţiei, termenul de 15 zile prevăzut de norma criticată este disproporţionat în raport cu interesul ocrotit, şi nu constituie un termen rezonabil de introducere a plângerii.Judecătoria Mangalia apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că instituirea unui termen pentru exercitarea unei acţiuni nu poate aduce atingere accesului liber la justiţie şi nici nu restrânge exerciţiul dreptului la acţiune, întrucât orice persoană trebuie să se folosească de drepturile sale cu bună-credinţă, iar un astfel de termen reprezintă un termen de decădere, care presupune o sancţiune pentru cel ce nu-şi exercită dreptul în termenul stabilit de lege.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit considerentelor încheierii de sesizare, cât şi concluziilor scrise formulate de autorul excepţiei, acesta îl constituie numai dispoziţiile alin. (1) al art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât asupra acestor dispoziţii urmează a se pronunţa Curtea prin prezenta decizie.Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.“Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textului de lege criticat în prezenta cauză, în raport cu critici similare.În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 906 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2007, prin care Curtea a statuat că „în această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea unui eventual litigiu cu celeritate, în absenţa acestuia plângerea putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii prevăzute de lege“.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Sebastian Aurelian Ghiţă în Dosarul nr. 2.385/254/2009 al Judecătoriei Mangalia.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta