DECIZIE Nr.
838 din 16 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 lit. a) din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 6 din 4 ianuarie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit. a) din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Radu George Oprea în Dosarul nr.
5.397/2006 al Tribunalului Arad - Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, dispoziţiile
legale criticate fiind în concordanţă cu prevederile din Legea fundamentală
invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 5 iulie 2006, pronunţată în Dosarul
nr. 5.397/2006, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstitu-ţionalitate a prevederilor art. 453 alin. 1 lit. a) din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Radu George Oprea în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei
cereri de întrerupere a executării pedepsei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin folosirea sintagmei „care îl pune
în imposibilitate de a executa pedeapsa" se încalcă dreptul la integritate
fizică şi psihică, neacordându-i-se şanse egale privitoare la sănătate.
Tribunalul Arad - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Consideră că, dimpotrivă, dispoziţiile legale criticate confirmă faptul că
petentului nu i se încalcă în niciun fel dreptul la viaţă, integritate fizică
şi psihică, precum şi dreptul la ocrotirea sănătăţii.
De asemenea, apreciază că încălcarea principiului
egalităţii în drepturi există doar atunci când se aplică tratament diferenţiat
unor cazuri identice, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, petentului i
se aplică un tratament diferenţiat doar faţă de persoanele aflate în stare de
libertate, situaţie care justifică pe deplin diferenţa reclamată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere
ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima
punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, dispoziţiile
legale criticate care consacră o excepţie de la regula punerii neîntârziate în
executare a hotărârilor penale, respectiv amânarea pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă, vin în confirmarea faptului că petentului nu i se încalcă
în niciun fel dreptul la viaţă şi la integritate fizică sau psihică ci,
dimpotrivă, legea prevede garanţii pentru realizarea în concret a dreptului la
viaţă şi la integritatea fizică şi psihică.
De asemenea, prevederile art. 453 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin principiului
egalităţii în drepturi şi al nediscriminării, fiind deopotrivă aplicabile
tuturor cetăţenilor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică.
In sfârşit, textul de lege criticat este în concordanţă
cu dispoziţiile art. 34 din Constituţie, care consacră dreptul la ocrotirea
sănătăţii.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale criticate nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa
legii, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de
ipoteza normei juridice.
In plus, prevederile art. 453 alin. 1 lit. a) din Codul
de procedură penală reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de
competenţa exclusivă a legiuitorului, care, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli
speciale de procedură.
De asemenea, dispoziţiile legale criticate sunt în
deplină concordanţă cu prevederile art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 34 din
Legea fundamentală.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală,
cu denumirea marginală, Cazurile de amânare, care, la data sesizării instanţei de contencios constituţional
aveau următorul cuprins:
"Executarea pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri:
a) când se constată pe baza unei expertize
medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate
de a executa pedeapsa. In acest caz, executarea pedepsei se amână până când
condamnatul se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa;".
Ulterior, prin art. I pct. 22
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, s-a modificat art. 453 alin. 1 lit.
a) din Codul de procedură penală, în prezent având următorul cuprins:
„Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe
viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri:
a) când se constată
pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă
care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanţa apreciază că amânarea
executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru
ordinea publică. In acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de
sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă
în executare;".
In consecinţă, prin prezenta decizie, Curtea urmează să
se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 453 alin. 1 lit. a) din Codul de
procedură penală în redactarea actuală.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 22 alin. (1) şi (2) referitoare la garantarea dreptului la viaţă şi
integritate fizică şi psihică, precum şi la interzicerea torturii ori a
tratamentelor inumane şi degradante, ale art. 34 referitoare la Dreptul la
ocrotirea sănătăţii şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la
egalitatea cetăţenilor în faţa legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece
dispoziţiile legale criticate nu instituie privilegii sau discriminări, fiind
aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în
situaţia prevăzută de acestea.
Art. 453 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală
consacră o excepţie, de la regula punerii neîntârziate în executare a
hotărârilor penale, atunci când cel condamnat suferă de o boală gravă care face
imposibilă executarea pedepsei. Această excepţie a fost instituită, în acord cu
prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), de legiuitor tocmai în
vederea garantării dreptului la ocrotirea sănătăţii şi la integritatea fizică
şi psihică. Ca urmare, contrar susţinerilor autorului excepţiei, textul de lege criticat este în
concordanţă cu prevederile art. 34 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Radu George Oprea în Dosarul nr. 5.397/2006 al Tribunalului Arad -
Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 noiembrie
2006.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru