DECIZIE Nr.
834 din 22 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 si 4, art. 174 alin. 1,
art. 222 alin. 3 si art. 278 1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 si alin. 10
din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 536 din 30 iulie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Marinela Mincă -
procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 4, alin. 8
lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată
de Genică-loan Grumaz Zichil în Dosarul nr. 11.564.01/299/2008 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a II-a penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă în ceea
ce priveşte dispoziţiile art. 174 alin. 1 şi ale art. 2781 alin. 4,
alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală, respectiv
ca fiind neîntemeiată cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 3 şi 4 şi ale
art. 222 alin. 3 din acelaşi cod.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 11 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 11.564.01/299/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2781 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin.
10 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Genică-loan
Grumaz Zichil cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care judecătorul a
desfiinţat în parte o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală şi a reţinut
cauza spre judecare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 171 alin. 3 şi 4, art.
174 alin. 1, art. 222 alin. 3 şi art. 2781 alin. 4, alin. 8 lit. c),
alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în
drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la
apărare, dreptul de petiţionare, condiţiile şi limitele restrângerii
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, principiul unicităţii,
imparţialităţii şi egalităţii justiţiei şi dreptul la un recurs efectiv.
Astfel, invocă după cum urmează:
- neconstituţionalitatea art. 171 alin. (3) şi (4) din
Codul de procedură penală raportat la dispoziţiile art. 24 alin. (1) privind
dreptul la apărare din Constituţie şi la prevederile art. 6 paragraful 3 lit.
c) referitoare la dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi sau de a fi
asistat de un apărător ales ori numit din oficiu - din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât suprimă
dreptul inculpatului de a opta între a se apăra singur, a-şi alege un apărător
sau a solicita numirea unui avocat din oficiu;
- neconstituţionalitatea art. 174 alin. (1) din Codul
de procedură penală faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1)
referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 53 alin. (1) privind
condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi,
deoarece nu oferă posibilitatea ca părţile să fie reprezentate şi în cursul
urmăririi penale, ceea ce conduce la restrângerea exerciţiului dreptului la
reprezentare şi la discriminarea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor
publice;
- neconstituţionalitatea art. 222 alin. (3) din Codul
de procedură penală în raport cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) referitoare la
dreptul de petiţionare din Legea fundamentală, întrucât plângerea poate fi
făcută nu numai personal, ci şi prin mandatar cu procură specială;
- neconstituţionalitatea art. 2781 alin. 4
din Codul de procedură penală raportat la dispoziţiile art. 24 cu privire la
dreptul la apărare din Constituţie şi la prevederile art. 6 paragraful 3
referitoare la drepturile acuzatului într-un proces echitabil din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece
lasă la aprecierea judecătorului obligativitatea prezenţei părţilor la
soluţionarea plângerii;
- neconstituţionalitatea art. 2781 alin. 8
lit. c) din Codul de procedură penală faţă de dispoziţiile constituţionale ale
art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la
unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi faţă de
prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, întrucât are drept consecinţe inculparea unei persoane fără
punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acesteia, cenzurarea actului de
inculpare de către judecătorii aceleiaşi instanţe care a dispus inculparea,
precum şi pronunţarea unei soluţii în baza unui material probatoriu devenit nul
prin desfiinţarea actului procurorului de netrimitere în judecată;
- neconstituţionalitatea art. 2781 alin. 9
din Codul de procedură penală prin raportare la dispoziţiile constituţionale
ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin.
(3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi la prevederile art. 6
paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, pe de o
parte, permite inculparea unei persoane şi atunci când nu sunt întrunite
condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, iar
pe de altă parte, nu permite admiterea parţială a plângerii şi nici extinderea
acţiunii penale faţă de actele şi persoanele pentru care s-a dat soluţie de
neîncepere sau de scoatere de sub urmărire penală;
- neconstituţionalitatea art. 2781 alin. 10
din Codul de procedură penală faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 16
alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) privind
accesul liber la justiţie, ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea,
imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 129 cu privire la folosirea
căilor de atac, precum şi faţă de prevederile art. 13 privind dreptul la un
recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, întrucât nu permite atacarea cu recurs a încheierii
pronunţate în aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din
Codul de procedură penală.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 şi art. 2781
alin. 4, alin. 8 lit.' c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală
este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin
dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea
de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit dispozitivului încheierii de sesizare,
obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781
alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală.
Din considerentele încheierii de sesizare şi din notele scrise ale autorului
excepţiei, reiese, însă, că acesta critică şi prevederile art. 171 alin. 3 şi
4, art. 174 alin. 1 şi art. 222 alin. 3 din Codul de procedură penală. Prin
urmare, Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art.
171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1, art. 222'alin. 3 şi art. 2781
alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală,
având următorul cuprins:
- Art. 171 alin. 3, modificat prin Legea nr. 281/2003
privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi
speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1
iulie 2003, şi alin. 4: „In cursul judecăţii, asistenţa juridică este
obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă
învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru
desemnarea unui apărător din oficiu.";
- Art. 174 alin. 1, modificat prin Legea nr. 281/2003: „In
cursul judecăţii învinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte părţi pot fi
reprezentaţi, cu excepţia cazurilor în care prezenţa învinuitului sau
inculpatului este obligatorie.";
- Art. 222 alin. 3: „Plângerea se poate face
personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura rămâne
ataşată plângerii.";
- Art. 2781 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin.
9 şi alin. 10, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor
legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7
august 2006: „Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,
scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi
persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane,
legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră că
este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru
prezentarea acesteia.
[...] Judecătorul pronunţă una dintre următoarele
soluţii: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau
ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine
cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata
în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
In cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare
a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.
Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8
lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut
plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,
scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de
orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2)
şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale
art. 24 cu privire la dreptul la apărare, ale art. 51 alin. (1) referitoare la
dreptul de petiţionare, ale art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) referitoare la
unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 129 cu privire
la folosirea căilor de atac, precum şi a prevederilor art. 6 paragrafele 1 şi 3
referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la
un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 174 alin. 1 şi art. 2781 alin. 4,
alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost
supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi
din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici
similare.
In ceea ce priveşte art. 174 alin. 1 din Codul de
procedură penală, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în raport cu o
critică identică, prin Decizia nr. 312 din 14 iunie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 8 iulie 2005, constatând
că art. 174 din Codul de procedură penală, în ansamblul său, este
constituţional.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele
deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
De asemenea, prin Decizia nr. 864 din 9 octombrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie
2007, Decizia nr. 599 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 523 din 10 iulie 2008, Decizia nr. 1.223 din 18
noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893
din 30 decembrie 2008, şi prin Decizia nr. 1.043 din 14 iulie 2009, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 3 octombrie 2009,
Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 4, alin. 8
lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedură penală, pentru motivele
acolo arătate.
Deoarece nu au apărut elemente noi, care să conducă la
schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele
deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Referitor la critica formulată cu privire la
dispoziţiile art. 222 alin. 3 din Codul de procedură penală, aceasta este
neîntemeiată, întrucât prevederile art. 51 alin. (1) din Constituţie
referitoare la dreptul de petiţionare nu sunt aplicabile în materie procesual
penală.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 171 alin. 3 şi 4
din Codul de procedură penală, acestea nu sunt de natură să ştirbească în vreun
fel dreptul la apărare al inculpatului sau alt drept al acestuia. Dimpotrivă,
pe baza acestei norme interne, care este mai favorabilă decât norma
corespondentă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, se asigură inculpatului un apărător din oficiu în situaţia în
care acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 şi art.
2781 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Genică-loan Grumaz Zichil în Dosarul nr.
11.564.01/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică