DECIZIE Nr.
824 din 22 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38, art. 45, art. 91 1, art. 265
alin. 2 si ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 536 din 30 iulie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Marinela Mincă -
procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38, art. 45, art. 911,
art. 265 alin. 2 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Dorel Cîrciu în Dosarul nr. 2.097/86/2009 al Tribunalului
Suceava - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 7 octombrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 2.097/86/2009, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 38, art. 45, art. 911, art. 265 alin. 2 şi ale art. 332 alin. 2
din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Dorel Cîrciu cu
ocazia soluţionării dosarului de mai sus, în care instanţa a respins ca
neîntemeiată o cerere de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea
urmăririi penale, cerere formulată în temeiul art. 332 alin. 2 din Codul de
procedură penală şi motivată de nerespectarea dispoziţiilor privitoare la
sesizarea instanţei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 332 alin.
2, art. 38 şi ale art. 45 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în
drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la
apărare, precum şi principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei,
întrucât nu asigură restituirea cauzei la procuror în situaţia disjungerii
dispuse cu încălcarea dispoziţiilor legale, în cursul urmăririi penale, în
condiţiile existenţei cazului de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a)
din Codul de procedură penală, şi anume în cazul participatie! penale. Cu
privire la art. 265 alin. 2 din acelaşi cod, consideră că acesta „contravine
dispoziţiilor constituţionale enunţate anterior, întrucât creează posibilitatea
unor situaţii inacceptabile din punct de vedere juridic". De asemenea,
arată că art. 911 din Codul de procedură penală aduce atingere
aceloraşi principii şi drepturi din Legea fundamentală arătate mai sus, precum
şi dispoziţiilor constituţionale privind viaţa intimă, familială şi privată,
secretul corespondenţei şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece posibilitatea de a solicita
interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin
telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare doar în baza unor date
privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contravine cerinţei
existenţei unei proporţionalităţi între restrângerea exerciţiului drepturilor
consacrate de art. 26 şi 28 din Constituţie şi situaţia care determină respectiva
restrângere.
Tribunalul Suceava - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 38, art. 45, art. 911, art. 265 alin. 2 şi ale art. 332
alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Face trimitere, în
acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 171/2010.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 38 - „Disjungerea", art. 45 - „Dispoziţii
care se aplică la urmărirea penală", art. 911 -„Condiţiile
şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor
efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare", art.
265 alin. 2 -„Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de
urmărire"şi art. 332 alin. 2 -„Restituirea pentru refacerea
urmăririi penale", toate din Codul de procedură penală, având
următorul cuprins:
-Art. 38: „In cazul de indivizibilitate prevăzut în
art. 33 lit. a), precum şi în toate cazurile de conexitate, instanţa poate
dispune, în interesul unei bune judecăţi, disjungerea cauzei, astfel ca
judecarea unora dintre infractori sau dintre infracţiuni să se facă
separat.";
- Art. 45 - al cărui alin. 11 a fost modificat prin
Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală, precum şi pentru modificarea altor legi (publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006), iar alin. 12 a
fost introdus prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea
Codului de procedură penală şi a unor legi speciale (publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003), care a modificat şi
alin. 5: „Dispoziţiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 şi 44 se
aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.
Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplică în faza de
urmărire penală.
Declinarea de competenţă se dispune prin ordonanţă.
Când nici unul din locurile arătate în art. 30 alin.
1 nu este cunoscut, competenţa revine organului de urmărire penală care a fost
mai întâi sesizat.
In caz de sesizări simultane, precăderea se
stabileşte în ordinea enumerării de la art. 30 alin. 1.
Dacă în raport cu vreunul din criteriile arătate în
art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penală, competenţa
revine organului care a fost mai întâi sesizat.
Urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite în
condiţiile prevăzute în art. 31 se efectuează de către organul de urmărire
penală din circumscripţia instanţei competente să judece cauza.
Conflictul de competenţă între doi sau mai mulţi
procurori se rezolvă de către procurorul superior comun acestora. Când
conflictul se iveşte între două sau mai multe organe de cercetare penală,
competenţa se stabileşte de către procurorul care exercită supravegherea
activităţii de cercetare penală a acestor organe.";
- Art. 911 _ modificat
prin Legea nr. 356/2006: „Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau
comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de
comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea
procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile
prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau
săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din
oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei
de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi
făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau
comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de
comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei
naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul
infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane,
acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în
cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi
completările ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al
infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică.
Dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
Autorizaţia se dă pentru durata necesară
interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera
de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în
a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte
procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. In lipsa
preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de
acesta.
Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după
expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic
justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.
Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor
autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi
120 de zile.
Inregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea
pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de
probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente
şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei
infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2.
Procurorul dispune încetarea imediată a
interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei
dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta
instanţa care a emis autorizaţia.
La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul
poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării
convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice
mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează
obiectul cercetării.
Autorizarea interceptării şi a înregistrării
convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va
cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru
care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea
participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult
întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii;
perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.";
- Art. 265 alin. 2: „Când completarea sau refacerea
urmăririi penale este necesară numai cu privire la unele fapte sau la unii
învinuiţi sau inculpaţi, iar disjungerea nu este posibilă, procurorul dispune
restituirea sau trimiterea întregii cauze.";
- Art. 332 alin. 2 -
modificat prin Legea nr. 356/2006: „Instanţa se desesizează şi restituie
cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării
dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea
persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi
asistarea acestuia de către apărător."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 1 alin. (3) privitoare la statul de drept, ale art. 16 alin. (1) şi (2)
referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3)
privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art.
24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 26 alin. (1) privind viaţa
intimă, familială şi privată, ale art. 28 referitoare la secretul
corespondenţei, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 alin. (2)
privitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
I. Referitor la prevederile art. 265 alin. 2 din Codul
de procedură penală, acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a
fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Or, potrivit
prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea
Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor
judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei
legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în
vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi
oricare ar fi obiectul acestuia".
In aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 265 alin. 2 din Codul de procedură penală urmează a fi
respinsă ca inadmisibilă.
II. In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 38, art. 45,
art. 911 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală,
acestea au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional
prin raportare la prevederi din Legea fundamentală invocate şi în prezenta
cauză şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 224 din 17 februarie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10
martie 2009, şi prin Decizia nr. 171 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010, Curtea a respins ca
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 2
din Codul de procedură penală, respectiv a prevederilor art. 38, art. 45 şi ale
art. 911 din acelaşi cod, pentru motivele acolo arătate.
Intrucât nu au apărut elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi
considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta
cauză.
De altfel, autorul excepţiei este nemulţumit de modul
de aplicare a dispoziţiilor de lege criticate de către organele de urmărire
penală, respectiv de instanţa de judecată. Eventualele greşeli de aplicare a
legii nu pot constitui, însă, motive de neconstituţionalitate a prevederilor de
lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios
constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu
soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor
de atac prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 alin. 2 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Dorel Cîrciu în Dosarul nr. 2.097/86/2009 al
Tribunalului Suceava - Secţia penală.
II. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38, art. 45, art. 911 şi
ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică