Decizia Nr.815 din 21.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 112 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 30 şi 35 din Codul familiei, excepţie ridicată de Gheorghe Drăguşin în Dosarul nr. 3.918/269/2007 al Judecătoriei Olteniţa.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât aceasta nu este motivată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.918/269/2007, Judecătoria Olteniţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 112 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 30 şi art. 35 din Codul familiei.Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Drăguşin într-un proces de partaj de bunuri comune.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia enumeră încălcarea mai multor texte din Constituţie, fără a arăta în ce constă pretinsa neconstituţionalitate.Judecătoria Olteniţa apreciază că excepţia este neîntemeiată. Astfel, în ce priveşte art. 112 din Codul de procedură civilă, arată că acest text de lege nu contravine prevederilor art. 44 şi 53 din Constituţie, el reglementând elementele ce trebuie să le cuprindă o cerere de chemare în judecată ca act declanşator al unui proces civil. În ceea ce priveşte art. 30 din Codul familiei, arată că acesta instituie prezumţia comunităţii bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei. Potrivit prevederilor art. 35 din acelaşi cod, soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele. Aceste prevederi de lege sunt imperative şi soţii, prin voinţa lor, nu le pot înlătura.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 112 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care a intrat în vigoare, potrivit art. XXVIII al acestei legi, la data de 25 noiembrie 2010, precum şi art. 30 şi 35 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956.Aceste texte de lege au următoarea redactare:– Art. 112 din Codul de procedură civilă: „Cererea de chemare în judecată va cuprinde:1. numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dispoziţiile art. 82 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; 2. numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile art. 82 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător; 3. obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă. Pentru identificarea nemişcătoarelor se va arăta comuna şi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, sau, când nemişcătorul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic; 4. arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea; 5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câţi pârâţi sunt, mai mult câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanţă; copiile vor fi certificate de reclamant că sunt la fel cu originalul. Se va putea depune şi numai o parte dintr-un înscris privitor la pricină, rămânând ca instanţa să dispună, la nevoie, înfăţişarea înscrisului în întregime. Dacă înscrisurile sunt scrise în limbă străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte. Când reclamantul voieşte să-şi dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatorul sau jurământul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele şi locuinţa martorilor, dispoziţiile art. 82 alin. 1 teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător; 6. semnătura.“;

– Art. 30 din Codul familiei: „(1) Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.
(2) Orice convenţie contrară este nulă.(3) Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.“;

– Art. 35 din Codul familiei: „(1) Soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele. (2) Oricare dintre soţi, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, niciunul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ. În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor de lege criticate este invocată încălcarea dispoziţiilor art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta nu este motivată în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivată. Simpla enumerare în susţinerea excepţiei a unor prevederi constituţionale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele acestui text de lege, iar Curtea nu se poate substitui autorului acesteia în ce priveşte motivarea. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, menţionăm Decizia nr. 154 din 19 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 20 octombrie 2000, şi Decizia nr. 935 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 10 august 2010. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 112 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 30 şi art. 35 din Codul familiei, excepţie ridicată de Gheorghe Drăguşin în Dosarul nr. 3.918/269/2007 al Judecătoriei Olteniţa. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Maria Bratu