DECIZIE Nr.
812 din 3 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373 1 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 530 din 29 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Simona Ricu - procuror
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
42/2009 privind modificările art. 3731 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Victor Ioan Marghit în Dosarul nr. 4.209/182/2009
al Tribunalului Maramureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi
fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 2 octombrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 4.209/182/2009, Tribunalul Maramureş - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
42/2009 privind modificările art. 3731 din Codul de procedură
civilă.
Excepţia a fost ridicată de Victor Ioan Marghit într-un
dosar având ca obiect o cerere de încuviinţare a executării silite.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă art. 16
alin. (1) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3), creditorul fiind privilegiat, iar
debitorul discriminat, debitorul fiind în imposibilitate de a-şi apăra
drepturile, interesele sale legitime, fiindu-i îngrădit accesul la justiţie în
cadrul unui proces echitabil.
Tribunalul Maramureş - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2009 privind
modificările art. 3731 din Codul de procedură civilă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a
fost formulată, Curtea constată că în realitate obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3731 din Codul
de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi ce
au următorul conţinut: „Cererea de executare silită, însoţită de titlul
executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.
Acesta, de îndată, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării
silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.
Asupra cererii de încuviinţare, preşedintele
instanţei de executare se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu,
fără citarea părţilor. Incheierea de încuviinţare a cererii de executare silită
nu este supusă niciunei căi de atac. Incheierea prin care se respinge cererea
de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către
creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.
După încuviinţarea cererii potrivit alin. 2, la
instanţa de executare se va alcătui un dosar privind executarea, la care
executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act
de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.
In tot cursul executării, executorul judecătoresc
este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege,
pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul
executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale
altor persoane interesate.
Dacă socoteşte că este în interesul executării,
executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în
scris, în condiţiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile şi bunurile sale
asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află
acestea, precum şi pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligaţia sa,
arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul executării silite.
Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta
ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea de informaţii incomplete ori
eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi
aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 1082 alin. 2, dacă fapta nu
întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.
In situaţia prevăzută de art. 3717 alin.
1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să îşi
îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de
executare."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi
(3) privind liberul acces la justiţie, art. 44 alin. (2) privind dreptul de
proprietate privată, art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei,
precum şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind
dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a
fost formulată, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate instituie
reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac. Aceste
dispoziţii nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate
de autorul excepţiei. Raţiunea pentru care legiuitorul delegat a înlăturat,
atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii
de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se
justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de
interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are
posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de
executare silită, pe calea contestaţiei la executare.
Cu privire la încheierea de respingere a cererii de
încuviinţare a executării silite, nu există interesul debitorului de a ataca o
asemenea hotărâre şi de aceea nici nu a fost prevăzută pentru el calea de atac
a recursului. In schimb, creditorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile
prin exercitarea căii de atac a recursului, posibilitate pe care în domeniul
executării silite debitorul o are asigurată prin dreptul de a formula
contestaţii împotriva oricărui act de executare.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Victor Ioan Marghit în Dosarul nr.
4.209/182/2009 al Tribunalului Maramureş - Secţia comercială, de contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae