DECIZIE Nr. 81
din 27 ianuarie 2011
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 133 din 22 februarie 2011
Ion Predescu - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Dănuţ Stoica în Dosarul nr.
664/1.372/2009 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi care formează
obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.893D/2010.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
1.947D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Lucian Marian Torj în Dosarul nr. 4.355/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia
penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
In acest dosar, partea Daniel Cioană a adus la
cunoştinţa Curţii împrejurarea că, din motive obiective, nu se poate prezenta,
sens în care lasă la aprecierea instanţei de contencios constituţional modul de
soluţionare a excepţiei.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public,
având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării
dosarelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect al
cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune
conexarea Dosarului nr. 1.947D/2010 la Dosarul nr. 1.893D/2010, care a fost
primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 26 mai 2010 şi 27 aprilie 2010,
pronunţate în dosarele nr. 664/1.372/2009 şi nr. 4.355/30/2010, Tribunalul
pentru Minori şi Familie Braşov şi Tribunalul Timiş - Secţia penală au sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată
de Dănuţ Stoica şi Lucian Marian Torj în dosarele de mai sus având ca obiect
soluţionarea unor cauze penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un
proces echitabil şi art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie,
deoarece permit privarea de libertate în absenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare.
Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Tribunalul Timiş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă,
deoarece se solicită Curţii completarea prevederilor contestate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală,
cu denumirea marginală Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea
inculpatului, care au următorul conţinut: „Măsura arestării preventive a
inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art.
143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri: [...]
f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care
legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de
4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret
pentru ordinea publică."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 23
alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că asupra soluţiei legislative criticate în prezenta cauză s-a mai
pronunţat prin Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005. Cu acel prilej, Curtea a constat că
dispoziţiile art. 148 din Codul de procedură penală, care prevăd cazurile şi
condiţiile în care poate fi dispusă măsura arestării preventive, dezvăluie
natura juridică a măsurii procesuale examinate, aceea de mijloc de dinamizare a
urmăririi penale şi a procesului penal în general. Din interpretarea raţională
a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală nu
rezultă că inculpatului i se impută săvârşirea unei infracţiuni, fapt care nu
poate fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă
definitivă, ci că există probe sau indicii considerate ca fiind temeinice, în
raport cu stadiul în care se află procesul penal, despre săvârşirea unei
infracţiuni. Folosirea în textul contestat a termenului „infracţiune" în
locul celui de „faptă prevăzută de legea penală" are o semnificaţie pur
tehnică, aceasta desemnând încadrarea faptei, cu privire la care există probe
sau indicii temeinice că a fost săvârşită de inculpat, într-un anumit text de
lege, care prevede fapta ca infracţiune şi o sancţionează cu o pedeapsă de o
anumită gravitate. De aceea, nu se poate susţine că dispoziţiile legale
examinate ar fi contrare prevederilor
art. 23 alin. (11) din Constituţie privitoare la prezumţia de nevinovăţie.
De asemenea, Curtea nu poate primi nici critica
referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece, aşa cum
s-a arătat mai sus, pe baza dispoziţiilor legale criticate, inculpatul nu este
considerat vinovat de săvârşirea infracţiunii, ci se constată numai că există
probe sau indicii că inculpatul a săvârşit o infracţiune de o anumită
gravitate, temei suficient pentru a se putea lua măsura arestării preventive ca
mijloc pentru desfăşurarea normală a procesului penal, astfel cum se prevede şi
în art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte, garanţiile procesuale pe care
legea le oferă inculpatului şi, în special, dreptul acestuia de a se plânge
împotriva măsurii arestării preventive atestă conformitatea dispoziţiilor
legale criticate cu prevederile art. 23 din Constituţie, care impun ca măsura
arestării preventive să se ia numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de
lege. Astfel, încheierea prin care se dispune măsura privativă de libertate
este supusă căilor de atac, punerea în libertate a celui arestat fiind
obligatorie dacă motivele care au stat la baza ei au dispărut şi, nu în ultimul
rând, persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate
provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. In plus, în faza de judecată,
instanţa este datoare să verifice periodic şi nu mai târziu de 60 de zile
legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună punerea de îndată
în libertate a inculpatului dacă temeiurile care au determinat arestarea
preventivă au încetat ori dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care
să justifice măsura privării de libertate.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Dănuţ Stoica, în Dosarul nr.
664/1.372/2009 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi de Lucian
Marian Torj în Dosarul nr. 4.355/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie
2011.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru