DECIZIE   Nr. 81*) din 29 aprilie 1997

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila, precum si ale art. 25 lit. d) si ale art. 31 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 77 din 18 februarie 1998

    *) A se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 601 din 9 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 77 din 18 februarie 1998.

    Viorel Mihai Ciobanu - presedinte
    Nicolae Popa         - judecator
    Lucian Stangu        - judecator
    Constantin Burada    - magistrat-asistent

    Completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata urmatoarele:
    Curtea Suprema de Justitie - Sectia civila, prin Incheierea din 17 ianuarie 1997, pronuntata in Dosarul nr. 3.470/1996, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila, invocata de Coros Elena-Rodica si Coros Ioan.
    In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile mentionate incalca prevederile art. 128 si ale art. 20 alin. (1) din Constitutie.
    Exprimandu-si opinia potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanta apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata, textele criticate fiind constitutionale.
    Din examinarea concluziilor scrise, depuse la dosarul Curtii Supreme de Justitie anterior termenului de judecata, rezulta ca s-a invocat si neconstitutionalitatea prevederilor art. 25 lit. d) si ale art. 31 din Legea nr. 56/1993. Se sustine ca, prin aceste dispozitii, se incalca art. 123 din Constitutie, care statorniceste, pe de o parte, ca justitia se infaptuieste in numele legii [alin. (1)], iar pe de alta parte, ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii [alin. (2)]. Autorii exceptiei arata ca au formulat exceptia, intrucat, prin Hotararea nr. 1 din 2 februarie 1995, Sectiile Unite ale Curtii Supreme de Justitie au schimbat jurisprudenta Sectiei civile, cu privire la restituirea imobilelor nationalizate prin Decretul nr. 92/1950, obligand astfel pe judecatori sa respecte aceasta hotarare, chiar daca au alta convingere.
    In temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Senatul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia invocata este nefondata.
    Guvernul considera ca exceptia privind art. 330 si art. 330^4 din Codul de procedura civila nu este intemeiata, deoarece Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitiva, statuand ca ele sunt constitutionale. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 25 lit. d) si ale art. 31 din Legea nr. 56/1993, invocata in scris de intimati, aceasta nefiind ridicata in fata instantei judecatoresti, asa cum rezulta din Incheierea din 17 ianuarie 1997 a Curtii Supreme de Justitie - Sectia civila, nu poate face obiectul sesizarii Curtii Constitutionale.
    Camera Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
avand in vedere incheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de Senat si de Guvern, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine:
    In legatura cu sesizarea Curtii, desi din incheiere rezulta ca exceptia a fost invocata numai cu privire la prevederile art. 330 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila, din examinarea concluziilor scrise, depuse la data de 9 ianuarie 1997, se constata ca exceptia se refera si la dispozitiile art. 25 lit. d) si ale art. 31 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56 din 9 iulie 1993. In aceasta situatie, avand in vedere obligatia instantei de judecata de a sesiza Curtea cu exceptia, astfel cum a fost invocata de parti, potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, urmeaza ca, prin decizia de fata, Curtea sa se pronunte asupra tuturor textelor de lege criticate sub aspectul constitutionalitatii si nu numai asupra celor prevazute in mod expres in dispozitivul incheierii de sesizare.
    Referitor la art. 330 si art. 330^4 din Codul de procedura civila, se constata ca asupra constitutionalitatii acestor dispozitii Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitiva, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuand ca ele sunt constitutionale. Intrucat nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea solutiei, exceptia de neconstitutionalitate privind aceste prevederi legale urmeaza, potrivit practicii jurisdictionale a Curtii Constitutionale, sa fie respinsa ca vadit nefondata.
    Aceeasi solutie se impune si in ceea ce priveste neconstitutionalitatea unor dispozitii din Legea nr. 56/1993. Textele atacate prevad urmatoarele:
    - art. 25 lit. d): Curtea Suprema de Justitie se constituie in Sectii Unite pentru solutionarea, in conditiile prezentei legi, a sesizarilor privind schimbarea jurisprudentei Curtii;
    - art. 31: Daca o sectie considera ca este cazul a se reveni asupra propriei jurisprudente, judecata va fi intrerupta si vor fi sesizate Sectiile Unite ale Curtii Supreme de Justitie. Dupa ce Sectiile Unite s-au pronuntat asupra sesizarii privind schimbarea jurisprudentei, judecata va continua.
    Din examinarea art. 25 lit. d) din Legea nr. 56/1993, se constata ca acesta nu consacra o dispozitie distincta de aceea a art. 31, ci reprezinta o simpla evocare a acestui din urma text.
    Prevederile art. 31 din Legea nr. 56/1993 nu sunt, in nici un caz, incompatibile cu principiile enuntate la art. 123 din Constitutie.
    Nu se poate sustine ca dispozitiile incriminate din Legea nr. 56/1993 ar contraveni principiului potrivit caruia justitia se infaptuieste in numele legii, de vreme ce prevederile ce fac obiectul exceptiei sunt cuprinse intr-o reglementare data prin lege.
    Nu este, tot astfel, exact nici ca art. 31 din Legea nr. 56/1993 ar consacra o abatere de la independenta judecatorilor si de la supunerea lor exclusiv fata de lege. Problema schimbarii jurisprudentei Curtii Supreme de Justitie din initiativa uneia dintre sectiile acesteia este rezolvata, potrivit textului mentionat, de judecatorii Curtii, iar nu de persoane din afara acesteia; acest mod de a rezolva o problema tinand de solutionarea unei cauze reprezinta o simpla dispozitie legala de natura a duce la unificarea practicii judiciare in cadrul Curtii Supreme de Justitie.
    Schimbarea jurisprudentei Curtii este propusa de judecatorii unei sectii, fara nici o ingerinta din exterior. Dar, date fiind consecintele importante ale schimbarii practicii Curtii Supreme de Justitie, o asemenea decizie este supusa, prin art. 31 din Legea nr. 56/1993, ratificarii de catre Sectiile Unite ale Curtii, compuse si ele, bineinteles, din judecatorii Curtii, la care participa si judecatorii sectiei a caror propunere se cere a fi aprobata. Nici de data aceasta nu este vorba despre vreo ingerinta in activitatea de judecata. Intr-adevar, initiativa unei asemenea schimbari a jurisprudentei vine, in ipoteza la care ne referim, de la sectia competenta sa se pronunte asupra cauzei, iar nu de la Sectiile Unite. Sectiile Unite nu solutioneaza cauza supusa judecatii in sectia care le-a sesizat, ci numai o chestiune prealabila - schimbarea jurisprudentei -, dupa care judecata in sectie, care fusese intrerupta, va fi reluata.
    Solutia reglementata prin Legea nr. 56/1993 corespunde pe deplin art. 125 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia "justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege". Acelasi articol din legea fundamentala prevede ca atat competenta, cat si procedura de judecata se stabilesc prin lege.
    O asemenea reglementare corespunde necesitatii de unificare a jurisprudentei, dand, pentru Curtea Suprema de Justitie, expresie rolului sau inscris la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1993, de a urmari aplicarea corecta si unitara a legii.
    Aceasta obligatie a Curtii Supreme de Justitie nu contravine in nici un fel Constitutiei, fiind, dimpotriva, de natura sa asigure, printr-o practica judiciara unitara, egalitatea constitutionala a cetatenilor in fata legii si in fata justitiei. Aceasta egalitate nu ar fi, intr-adevar, de conceput in cazul in care instantele ar adopta - uneori chiar in mod generalizat -, in aplicarea aceleiasi legi, solutii adesea ireconciliabile.
    Institutia schimbarii jurisprudentei, la care se refera art. 31 din Legea nr. 56/1993, a existat si in trecut, in ceea ce priveste Curtea de Casatie si de Justitie, fara sa se fi pus vreodata la indoiala compatibilitatea reglementarii respective cu principiul independentei judecatorului.
    Unificarea jurisprudentei nu se realizeaza prin ordine sau prin alte injonctiuni ori ingerinte din afara sistemului judecatoresc, ci este, in modul reglementat prin Legea nr. 56/1993, opera exclusiva a vointei judecatorilor care hotarasc impreuna asupra corectei aplicari a legii, iar adoptarea hotararilor cu majoritatea voturilor judecatorilor Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie este absolut normala, de vreme ce este vorba despre schimbarea jurisprudentei statornicite in acelasi mod.
    Concluzia ce se impune este asadar aceea ca judecatorii se pronunta in toate cazurile potrivit intimei lor convingeri, avand insa obligatia constitutionala de a se supune legii.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23, al art. 24 alin. (2) si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila, precum si ale art. 25 lit. d) si ale art. 31 din Legea nr. 56/1993, invocata de Coros Elena-Rodica si Coros Ioan in Dosarul nr. 3.470/1996 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia civila.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata la data de 29 aprilie 1997.

                      PRESEDINTE,
         prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu

                                Magistrat asistent,
                                Constantin Burada