Decizia Nr.795 din 05.12.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 4, art. 10 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Frontera Trading - S.R.L. din Brăila în Dosarul nr. 112/196/2016 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.091D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 7 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 112/196/2016, Judecătoria Brăila - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 4, art. 10 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Excepţia a fost invocată de Societatea Frontera Trading - S.R.L. din Brăila într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare a contravenţiei.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt confuze, deoarece nu fac deosebire clară între operatorul economic şi utilizatorul casei de marcat [art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999], iar când este vorba de sancţiune, aceasta se aplică doar operatorului economic (art. 11), chiar dacă nu acesta a săvârşit contravenţia, ci utilizatorul efectiv al casei de marcat. În acest context, menţionează faptul că operatorul economic nu este utilizatorul efectiv al casei de marcat, ci angajaţii săi, în calitate de vânzători. Arată că principiul personalităţii răspunderii - atât în materie penală, cât şi în materie contravenţională, consacră regula conform căreia, obligaţia de a avea o anumită conduită ce decurge dintr-o normă penală, cât şi răspunderea care decurge din nesocotirea obligaţiei, au caracter personal. Acest principiu pune în evidenţă faptul că pedeapsa va fi aplicată numai aceluia care a săvârşit o infracţiune sau a încălcat o normă imperativă. În această situaţie, consideră că răspunderea este personală a angajatului utilizator al casei de marcat, şi nu a operatorului economic, cum în mod neclar se deduce din actul normativ criticat, altfel încât se poate ajunge în situaţia abuzivă, precum cea din speţă, în care persoana juridică - operatorul economic să fie sancţionată pentru fapte constând în nerespectarea/ încălcarea unor dispoziţii legale săvârşite de către o persoană fizică, angajată a societăţii. În concluzie, consideră că sintagma „operator economic", din cuprinsul prevederilor legale criticate ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, încalcă prezumţia de nevinovăţie, ca aspect esenţial al preeminenţei dreptului într-o societate democratică, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, şi ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, instituită de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.6. Judecătoria Brăila - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut de către instanţa de judecată în dispozitivul de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 4, art. 10 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005. Din examinarea notelor scrise depuse la dosar şi din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie art. 1 alin. (1) şi (2) referitor la obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi de a emite bonuri fiscale, art. 4 care defineşte o serie de termeni, şi anume, bonul fiscal, rolajurnal, jurnalul electronic, raportul fiscal de închidere zilnică şi care stabileşte, totodată, obligaţiile utilizatorilor aparatelor de marcat electronice fiscale, art. 10 lit. c) şi art. 11 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, care prevăd faptele ce constituie contravenţii în accepţiunea acestui act normativ, precum şi sancţiunile aplicabile acestora.11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 care prevăd că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate, art. 23 alin. (12) potrivit cărora „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii", şi celor ale art. 135 alin. (1) care prevăd că „Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens, fiind, spre exemplu, Decizia nr. 76 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2012, Decizia nr. 836 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 6 septembrie 2011, sau Decizia nr. 36 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 8 iunie 2017, prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale.13. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, întrucât, aşa cum rezultă din economia textelor criticate, acestea prevăd, în esenţă, faptul că operatorii economici sunt obligaţi să utilizeze aparatele de marcat electronice fiscale, fără a stabili vreo excepţie de la această obligaţie, fiind prevăzută totodată şi obligaţia acestora de a emite bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale pe care trebuie să le înmâneze clienţilor.14. În ceea ce priveşte critica art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, Curtea a statuat că textul legal criticat reglementează obligaţiile utilizatorilor de aparate de marcat electronice fiscale, obligaţii de natură să prevină evaziunea sau frauda fiscală, ceea ce nu este, însă, de natură să afecteze deplina exercitare a drepturilor fundamentale invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Curtea a reţinut, astfel, că legiuitorul este liber să reglementeze referitor la răspunderea contravenţională a persoanei juridice, întrucât nicio normă din Legea fundamentală nu interzice reglementarea unei astfel de răspunderi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016, paragraful 19). Totodată, Curtea a subliniat că reglementarea criticată reprezintă opţiunea legitimă a legiuitorului, ce are ca scop impunerea unei discipline fiscale necesare într-o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.15. Curtea a reţinut, de asemenea, că legiuitorul a reglementat inviolabilitatea proprietăţii private în condiţiile legii organice, ceea ce are semnificaţia instituirii unor limite în exercitarea dreptului de proprietate. Reglementarea unor contravenţii şi a sancţiunilor aplicabile acestora are drept consecinţă diminuarea patrimoniului operatorului economic, dar aceasta este o măsură justificată obiectiv şi raţional, de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, prin adoptarea unor reguli specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013 şi Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, paragraful 16). Curtea a reţinut, de asemenea, că instanţa de judecată are posibilitatea şi, totodată, obligaţia ca, administrând întregul material probatoriu, să constate în ce măsură fapta contravenientului este sau nu săvârşită cu vinovăţie şi să anuleze procesul-verbal, în măsura în care fapta nu este săvârşită cu vinovăţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 828 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2012 şi Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, paragraful 18).16. Curtea a subliniat că stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului care dă expresie, în contextul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Reglementarea contravenţiei este justificată de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală. Or, operatorul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertăţii economice, în condiţiile în care acesta nu respectă prevederile legale.17. Curtea a constatat, totodată, că textele legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru operatorii economici care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparţinând operatorilor economici. Consecinţa încălcării acestor dispoziţii legale o constituie confiscarea sumelor a căror provenienţă nu poate fi justificată. De asemenea, Curtea a reţinut că sancţiunea suspendării activităţii unităţii care nu a respectat obligaţiile stabilite de lege reprezintă o măsură prin care statul dă expresie obligaţiilor instituite prin art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie şi nu aduce atingere libertăţii comerţului sau valorificării factorilor de producţie.18. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (11) şi celor ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Decizia nr. 76 din 2 februarie 2012, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu instituie o răspundere obiectivă, întrucât, fiind vorba de săvârşirea unor contravenţii, nu se poate aplica niciodată o sancţiune contravenţională în lipsa elementului vinovăţiei, care este de esenţa acesteia. Existenţa sau inexistenţa vinovăţiei este un element al stării de fapt, a cărei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecată, căreia persoana sancţionată contravenţional i se poate adresa fără nicio îngrădire, beneficiind în mod corespunzător, de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil.19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Frontera Trading - S.R.L. din Brăila în Dosarul nr. 112/196/2016 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 4, art. 10 lit. c) şi art. 11 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Brăila - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora