Decizia Nr.794 din 17.11.2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Balazs în Dosarul nr. 791/305/2015 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 860D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece starea de pericol pentru ordinea publică reprezintă un criteriu clar şi precis, care nu impune necesitatea definirii sale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea nr. 3 din 17 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 791/305/2015, Judecătoria Sfântu Gheorghe a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Balazs într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei propuneri de arestare preventivă formulată în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi în faza de urmărire penală.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece permit luarea măsurii arestării preventive pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, în condiţiile în care acest pericol public nu este definit.6. Judecătoria Sfântu Gheorghe opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece starea de pericol pentru ordinea publică urmează a fi apreciată în fiecare caz în parte, fără a fi necesară definirea acestei stări printr-o dispoziţie legală expresă.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, deoarece măsura arestării preventive este o restrângere a libertăţii persoanei permisă de art. 53 din Constituţie, în scopul desfăşurării instrucţiei penale, iar condiţia ca fapta imputată să fie prevăzută de legea penală ca o infracţiune de o anumită gravitate reprezintă tocmai o garanţie împotriva luării arbitrare a acestei măsuri.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive, care au următorul conţinut: „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică."12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi reprezintă consacrarea internă a exigenţelor art. 5 paragraful 1 lit. c) referitor la Dreptul la libertate şi siguranţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora „Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: [...] c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".14. Astfel, măsurile preventive sunt instituţii de drept procesual cu caracter de constrângere, având drept scop asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni - art. 202 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală. Ele vizează starea de libertate a suspectului/inculpatului şi au drept efect fie privarea de libertate, fie restrângerea libertăţii de mişcare, reglementarea lor reflectând principiile înscrise în art. 23 din Constituţie privind garantarea libertăţii individuale. Caracterul rezonabil al măsurii arestării preventive este apreciat prin raportare la gravitatea infracţiunii săvârşite, complexitatea şi specificul cauzei, astfel încât prin durata sa să permită realizarea scopului pentru care a fost instituită, respectiv garantarea bunei desfăşurări a procesului penal în toate fazele sale.15. Art. 53 alin. (1) din Constituţie consacră în abstract posibilitatea unor restrângeri legitime de drepturi şi libertăţi fundamentale ori de câte ori acţiunea lor se subsumează unui scop determinat referitor la „apărarea securităţii naţionale", a „ordinii, sănătăţii ori a moralei publice", a „drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor", „desfăşurarea instrucţiei penale" etc. Legitimitatea ingerinţelor autorităţilor publice în acest domeniu aduce o atingere exercitării drepturilor şi libertăţilor omului şi, de aceea, restrângerea libertăţii individuale pe care o implică măsura arestării preventive, deşi este justificată, aşa cum prevede art. 53 alin. (1) din Constituţie, de necesitatea desfăşurării instrucţiei penale, trebuie, în acelaşi timp, să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi deci în conformitate cu prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol din Legea fundamentală.16. Or, dispoziţiile legale criticate, după ce enumeră situaţiile în care poate fi dispusă măsura privativă de libertate (atunci când inculpatul a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare), instituie o condiţie sine qua non referitoare la evaluarea gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia. De aceea, numai în măsura în care, în urma evaluării, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, atunci justificarea arestării preventive îşi găseşte temei în art. 53 din Constituţie şi reprezintă astfel expresia firească a caracterului excepţional pe care aceasta îl are, în caz contrar, existând riscul unui abuz care ar depăşi limitele proporţionalităţii instituite de art. 53 alin. (2) teza finală din Constituţie referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, potrivit căruia „Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o [...]"17. Prin Decizia nr. 558 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 14 august 2015, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 223 alin. (2) sunt constituţionale, sens în care s-a reţinut că situaţia în care lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru „ordinea publică" este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 131 care statuează că Ministerul Public apără „ordinea de drept". Aşa fiind, noţiunile „ordine de drept" şi „ordine publică" nu se exclud şi nu se află în contradicţie, fiind într-o relaţie de interdependenţă, ordinea de drept concretizându-se în ordinea publică prin asigurarea respectării legii penale.18. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi argumentele deciziei mai sus enunţate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emil Balazs în Dosarul nr. 791/305/2015 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi constată că dispoziţiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru