DECIZIE Nr. 79
din 8 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 117 din 16 februarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4
teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Getica Trans" - S.R.L. din Deva în
Dosarul nr. 672/1.259/2005 al Tribunalului Comercial Argeş.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 2 octombrie
2006, pronunţată în Dosarul nr. 672/1.259/2005, Tribunalul Comercial Argeş a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Getica Trans" - S.R.L. din Deva.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că redactarea imprecisă a textului de
lege criticat pune instanţa judecătorească învestită, în urma strămutării
dosarului, cu soluţionarea cauzei, în situaţia de a adăuga la lege,
substituindu-se legiuitorului, prin stabilirea cazurilor, condiţiilor şi
părţilor faţă de care nu poate cenzura actele îndeplinite de instanţă înainte
de strămutare. Astfel, în situaţia în care Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
admite cererea de strămutare şi dispune păstrarea actelor întocmite de
instanţă, hotărârea astfel pronunţată leagă instanţa devenită competentă, a
cărei plenitudine de jurisdicţie sub aspectul stabilirii faptelor şi
interpretării dreptului este, în această manieră, ştirbită. Or, posibilitatea
acordată instanţelor de judecată de a interpreta în mod subiectiv textul legal
criticat poate conduce la o situaţie mai grea pentru partea care a solicitat
strămutarea, încălcându-se principiul non reformatio
in pejus.
Tribunalul Comercial Argeş apreciază excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40
alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă ca fiind neîntemeiată,
invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură
civilă, care au următorul conţinut: „[...] Ea (n.r.: hotărârea asupra strămutării) va arăta în ce măsură
actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie
păstrate."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare
la statul de drept, art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul
intern, art. 15 alin. (1) care consacră universalitatea drepturilor şi a
libertăţilor, art. 16 alin. (1) şi (2) privitoare la egalitatea în drepturi,
art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art.
21 care prevăd accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil,
precum şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.
De asemenea, autorul mai invocă şi încălcarea
prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că strămutarea procesului civil reprezintă un incident procedural
referitor la instanţa sesizată cu judecarea pricinii şi are ca finalitate
înlăturarea suspiciunilor ce ar putea să apară cu privire la independenţa sau
imparţialitatea acesteia. Cererea de strămutare formează obiectul unei judecăţi
distincte şi se adresează instanţei competente potrivit art. 39 din Codul de
procedură civilă, care, soluţionând acest incident procedural, se desesizeaza
în mod definitiv. In situaţia în care instanţa a dispus strămutarea, prin
hotărârea pronunţată va arăta şi în ce măsură actele îndeplinite înainte de
strămutare urmează a fi păstrate. Aşadar, strămutarea procesului civil nu
atrage în mod implicit şi necondiţionat anularea tuturor actelor de procedură,
instanţa având posibilitatea de a aprecia cu privire la păstrarea sau,
dimpotrivă, refacerea acestora, în baza elementelor probatorii corespunzătoare
prezentate de părţi. Date fiind motivele de strămutare, actele anterioare vor
fi menţinute doar în măsura în care nu au fost afectate de poziţia partizană,
lipsită de obiectivitate a instanţei, datorată împrejurării pricinii, calităţii
părţilor sau vrăjmăşiilor locale.
Prin urmare, Curtea constată că hotărârea pronunţată
este rezultatul unui act de administrare a justiţiei, iar nu de soluţionare în
fond a unei cauze civile. Astfel, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu
se poate susţine că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, ştirbindu-se
în acest fel exerciţiul drepturilor constituţionale invocate. In realitate,
faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competentă să judece
cererea de strămutare nu au legătură cu pricina însăşi, ci cu asigurarea
condiţiilor pe care le implică art. 37 din Codul de procedură civilă, respectiv
nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea litigiului, condiţii care
vizează toate părţile din proces, indiferent de calitatea lor procesuală.
De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor
art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, în ansamblul lor, Curtea
Constituţională s-a mai pronunţat, respingând excepţia cu un atare obiect prin
Decizia nr. 92/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Getica
Trans" - S.R.L. din Deva în Dosarul nr. 672/1.259/2005 al Tribunalului
Comercial Argeş.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu