Decizia Nr.789 din 16.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 43.206/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că, prin mandatul expres pe care membrii de sindicat îl dau sindicatului pentru reprezentarea lor în faţa instanţelor judecătoreşti, nu este încălcat dreptul la apărare al angajatorului, acesta putându-şi face toate apărările, solicita administrarea oricăror probe şi exercita căile de atac prevăzute de lege.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 43.206/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că soluţia actuală consacrată de legiuitorul român este într-o vădită contradicţie cu litera şi spiritul Constituţiei şi ale blocului constituţional, prin aceea că încalcă egalitatea în faţa legii a unităţii şi a salariaţilor, care presupune egalitatea de arme juridice utilizate în conflictele de muncă, încalcă dreptul de apărare al unităţii al cărui exerciţiu nu poate fi restrâns. În situaţia de faţă, legiuitorul încalcă Constituţia când impune ca în cazul conflictelor numite „de interese“ partenerii de dialog social să fie exclusiv sindicatele, iar în cazul conflictelor numite „de muncă“ aceşti parteneri să nu mai aibă niciun rol, fiind imposibil pentru unitate să îi atragă în cadrul proceselor declanşate de salariaţi. Aşadar, clasificarea pe care o face legiuitorul nu trebuie să dea naştere în practica rezolvării conflictelor de muncă la inegalităţi ori inechităţi între unitate şi salariaţi. Faţă de această evidenţă, autorul excepţiei critică dispoziţiile legale pentru că impun o diferenţiere abruptă, arbitrară de regim juridic, între conflictele de interese şi cele de drepturi. Rolul sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi reliefează incoerenţa legislativă. Inadaptarea la realitatea socială este dublată de incoerenţa legislativă a consacrării unor soluţii diferite pentru „subipoteza conflictelor de drepturi“. În cazul din speţă, menţinerea în legislaţia actuală a art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 şi a art. 28 din Legea nr. 54/2003 reprezintă o incoerenţă legislativă în privinţa calităţii procesuale a sindicatelor la rezolvarea conflictelor de drepturi şi, în acelaşi timp, vatămă, în esenţă, dreptul la apărare şi la un proces echitabil.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea instanţei judecătoreşti, îl constituie dispoziţiile art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003. Ulterior sesizării Curţii, art. 222 din Codul muncii a fost modificat prin art. I pct. 77 din Legea nr. 40/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, preluându-se însă soluţia legislativă contestată; totodată, Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, soluţia legislativă criticată regăsindu-se în prezent în art. 219 şi art. 267 din lege. În fine, Legea nr. 54/2003 şi Legea nr. 168/1999 au fost abrogate, dar soluţia legislativă criticată din cele două acte normative a fost preluată, în esenţă, în cuprinsul art. 28 alin. (2) şi art. 211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011. Astfel, textele de lege au următorul cuprins:– Art. 219 din Legea nr. 53/2003: „La cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceştia în cadrul conflictelor de muncă, în condiţiile legii.“;

– Art. 267 din Legea nr. 53/2003: „Pot fi părţi în conflictele de muncă:a)salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;b)angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;c)sindicatele şi patronatele;d)alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.“;– Art. 28 din Legea nr. 62/2011: „(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.“; – Art. 211 din Legea nr. 62/2011: „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: a)măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă;b)constatarea nulităţii unui contract individual de muncă poate fi cerută de părţi pe întreaga perioadă în care contractul respectiv se aplică;c)plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere, art. 41 alin. (5) privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că, în repetate rânduri, a respins ca inadmisibile astfel de critici de neconstituţionalitate. În acest sens, se reţine, spre exemplu, Decizia nr. 1.157 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 10 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 473 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2010, prin care Curtea a stabilit că „autorul excepţiei de neconstituţionalitate cere, de fapt, modificarea şi completarea prevederilor legale, fapt ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, «(3) Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului»“. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 şi art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 28 alin. (2) şi art. 211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 43.206/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Károly