DECIZIE Nr.
785 din 3 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (1) si art. 16 alin. (1) din
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor,
precum si ale art. 18 si art. 19 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind
protectia consumatorilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 437 din 30 iunie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Simona Ricu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 3 alin. (1) şi art. 16 alin. (1)
din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
precum şi ale art. 18 şi art. 19 din acelaşi act normativ", excepţie
invocată de Societatea Comercială „EWB Transport" - S.R.L. din Oradea în
Dosarul nr. 1.389/309/2008 al Tribunalului Sălaj Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale
criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 20 octombrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 1.389/309/2008, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
„art. 3 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 18 şi art. 19
din acelaşi act normativ", excepţie invocată de Societatea Comercială
„EWB Transport" - S.R.L. din Oradea.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile din Ordonanţa Guvernului nr.
21/1992 criticate sunt neconstituţionale întrucât îngrădesc atât libertatea
comerţului, cât şi libertatea economică şi, totodată, „limitează posibilitatea
societăţii în cauză de a se apăra şi de a aduce dovezi împotriva
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor". In ceea
ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 criticate, acestea
sunt neconstituţionale deoarece nu prevăd obligaţia, pentru agentul
constatator, de a menţiona probele care au stat la baza constatărilor din
procesul-verbal, „iar persoana sancţionată, devenită contravenient prin simpla
completare a câmpurilor libere din formularul tipizat al procesului-verbal, are
obligaţia de a-şi dovedi nevinovăţia".
Tribunalul Sălaj - Secţia civilă apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
In ceea ce priveşte obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate, acesta îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii
de sesizare, dispoziţiile „art. 3 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale
art. 18 şi art. 19 din acelaşi act normativ". Din examinarea
considerentelor încheierii de sesizare, precum şi a concluziilor scrise depuse
la dosarul instanţei de judecată de către autor rezultă că obiect al excepţiei
îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, precum şi
dispoziţiile art. 18 şi art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind
protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare,
astfel încât cu privire la aceste dispoziţii Curtea urmează a se pronunţa.
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001: „Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde
descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se
aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amenda se vor
stabili limita minimă şi maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din
anumite valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru
pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.";
- Art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001: „Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod
obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi
instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul
de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale
contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei
şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor
ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor
pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se
sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în
care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie;
posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii
prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;
termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune
plângerea.";
- Art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992: „Consumatorii
au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra
caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către
operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere
raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile
oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în
deplină securitate.";
-Art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992: „Informarea
consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod
obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care
se înscriu în mod vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu
permită ştergerea şi să nu fie inscripţionate în locuri obscure, să nu fie
întrerupte prin desen sau imagini, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de
vânzare sau în cartea tehnică, contract, instrucţiunile de folosire ori altele
asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura
acestuia."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în
art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 45 - Libertatea economică şi
art. 135 - Economia.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
Astfel, dispoziţiile din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 criticate nu aduc atingere sub niciun aspect egalităţii în drepturi,
fiind deopotrivă aplicabile tuturor destinatarilor săi aflaţi în situaţii
identice, fără privilegii şi fără discriminări, iar simpla desemnare a unei
persoane ca fiind contravenient nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei sale. De
altfel, referitor la „obligaţia contravenientului de a-şi dovedi
nevinovăţia", Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.096 din
8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
695 din 15 octombrie 2009, reţinând, cu acel prilej, că procesul-verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate,
însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată
chiar prezumţia de care se bucură. In acest caz, instanţa de judecată
competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea
verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat
plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei
de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi
aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face
referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu
pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci,
din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea
adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare,
nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.
In ceea ce priveşte art. 18 şi art. 19 din Ordonanţa
Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, prin care este
reglementat dreptul consumatorilor de a fi informaţi în mod complet, corect şi
precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite
de către operatorii economici, informare care se realizează prin elemente de
identificare şi caracterizare a acestora expres prevăzute de lege, nu aduc
atingere prevederilor Legii fundamentale care garantează accesul liber la o
activitate economică şi libera iniţiativă sau care prevăd obligaţia statului de
a asigura libertatea comerţului.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi dispoziţiile
art. 18 şi art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia
consumatorilor, excepţie invocată de Societatea Comercială „EWB Transport"
- S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 1.389/309/2008 al Tribunalului Sălaj -
Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta