Decizia Nr.771 din 25.09.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Alecse Ionaşcu şi alţii în Dosarul nr. 4/114/2012 al Tribunalului Buzău - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 341D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 334/2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4/114/2012, Tribunalul Buzău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia a fost ridicată de Alecse Ionaşcu şi alţii cu prilejul soluţionării unei cauze privind drepturi de asigurări sociale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât nu stabilesc beneficiul scutirii de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate decât pentru revoluţionari sau cei care au luptat împotriva regimului comunist care nu realizează alte venituri decât cele acordate în temeiul acestui statut. Or, consideră că această limitare este nejustificată, întrucât, din perspectiva statutului pe care îl au, toţi revoluţionarii şi toţi cei care au luptat împotriva regimului comunist trebuie să se bucure de un tratament legal nediferenţiat.Tribunalul Buzău - Secţia I civilă arată că nu îşi poate exprima opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât aceasta ar însemna să se pronunţe asupra fondului cauzei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, aşa cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.Textul de lege criticat are următoarea redactare:

– Art. 213 alin. (1) lit. c): „Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei: [...]c)persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi.“Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus analizei de constituţionalitate în raport cu acelaşi text din Constituţie şi critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 334 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Curtea a reţinut că „garantarea constituţională a dreptului la ocrotirea sănătăţii nu înseamnă şi gratuitatea asistenţei medicale.“ De asemenea, a constatat că „scutirea de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate nu este un drept constituţional, iar acordarea unei asemenea scutiri, în considerarea unor situaţii obiective sau subiective, este lăsată la opţiunea liberă a legiuitorului.“ În cazul textului de lege criticat, opţiunea legiuitorului este justificată de faptul că cei care realizează venituri din alte surse suplimentare se află într-o situaţie diferită faţă de persoanele ale căror venituri provin doar din ajutoarele băneşti acordate de legile speciale, persoane faţă de care se justifică în mod obiectiv şi rezonabil aplicarea unui tratament juridic diferit, şi anume scutirea de la plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Alecse Ionaşcu şi alţii în Dosarul nr. 4/114/2012 al Tribunalului Buzău - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea