Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.762 din 13.12.2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 224 din 31 martie 2017

SmartCity1

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Monica-Gabriela Bogdan şi alţii în Dosarul nr. 5.005/62/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 799D/2016.2. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei şi partea Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Braşov, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 838D/2016-849D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Elena Bordeanu, Cosmina Gabriela Boc, Adela Iuliana Toader, Lucica Bivol, Angelica Voinicu, Ana Benedek, Cornelia Barbu, Adrian Baracan, Despina Barac, Elena Bălan, Mihaela Sarghi şi Lăcrămioara Grama în dosarele nr. 1.203/62/ 2016, nr. 1.204/62/2016, nr. 1.205/62/2016, nr. 1.206/62/2016, nr. 1.207/62/2016, nr. 1.208/62/2016, nr. 1.209/62/2016, nr. 1.210/62/2016, nr. 1.211/62/2016, nr. 1.212/62/2016, nr. 1.213/62/2016 şi nr. 1.214/62/2016 ale Tribunalului Braşov - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei şi partea Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Braşov, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 799D/2016, 838D/2016-849D/2016, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 838D/2016-849D/2016 la Dosarul nr. 799D/2016, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 20 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.005/62/2015, şi încheierile din 4 mai 2016, pronunţate în dosarele nr. 1.203/62/2016, nr. 1.204/62/2016, nr. 1.205/ 62/2016, nr. 1.206/62/2016, nr. 1.207/62/2016, nr. 1.208/62/ 2016, nr. 1.209/62/2016, nr. 1.210/62/2016, nr. 1.211/62/2016, nr. 1.212/62/2016, nr. 1.213/62/2016 şi nr. 1.214/62/2016, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Monica-Gabriela Bogdan şi alţii, Elena Bordeanu, Maria Gabriela Boc, Adela Iuliana Toader, Lucica Bivol, Angelica Voinicu, Ana Benedek, Cornelia Barbu, Adrian Baracan, Despina Barac, Elena Bălan, Mihaela Sarghi şi Lăcrămioara Grama cu prilejul soluţionării unor acţiuni având ca obiect drepturi băneşti.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, încălcând astfel prevederile art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16, art. 20 şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010 impune ca anumite componente ale remuneraţiei cuvenite pentru munca prestată să fie calculate la o anumită dată, fără a ţine seama de situaţiile concrete ale realităţii social-economice existente, aşa cum sunt inflaţia ori modificarea condiţiilor socioeconomice. În fapt, autorii arată că beneficiază de toate sporurile prevăzute de lege (spor de ture, de noapte, de TBC, de chirurgie etc.) prin raportare la cuantumul salariului avut în plată în luna octombrie 2010, iar nu la cel corespunzător datei plăţii efective. Precizează că, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, „cuantumul sporului se stabileşte prin aplicarea cotei procentuale asupra salariului de bază în luna respectivă [...]". De asemenea, autorii excepţiei susţin şi că dispoziţiile de lege criticate ar determina o salarizare diferită faţă de personalul din sectorul privat.9. Tribunalul Braşov - Secţia I civilă consideră că art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010 nu încalcă prevederile constituţionale şi internaţionale invocate, fiind atributul exclusiv al legiuitorului de a reglementa situaţiile care corespund nevoilor sociale la un moment dat. 10. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât criticile formulate de autorii excepţiei vizează probleme de interpretare a legii de către autorităţile publice şi aplicarea acesteia în cazuri concrete, individuale, ceea ce nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional, ci a instanţelor de judecată. 12. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora:(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. [...](5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.16. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, susţin că sunt încălcate următoarele prevederi internaţionale: art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la egalitate, respectiv dreptul la muncă şi egalitatea remunerării pentru o muncă egală şi art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind proprietatea.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor referitoare la caracterul discriminator al dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010, Curtea constată că un prim aspect invocat de autorii excepţiei se referă la modul în care legea s-a interpretat şi aplicat în ceea ce priveşte calculul sporurilor salariale cuvenite, considerând că acest cuantum ar fi trebuit raportat la salariul aflat în plată şi nu la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010. Or, Curtea observă că autorii excepţiei nu fac o comparaţie între două categorii de persoane, ci între ceea ce lege prevede şi ceea ce aceştia şi-ar fi dorit să prevadă, ceea ce nu reprezintă o veritabilă critică de constituţionalitate din prisma dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. 18. Referitor la susţinerile autorilor excepţiei vizând inegalitatea de tratament sub aspectul salarizării între domeniul public şi cel privat, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a statuat că „angajaţii din mediul public nu se află în aceeaşi situaţie juridică precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator." Întrucât autorii excepţiei nu invocă argumente de natură a reconsidera jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, considerentele Deciziei nr. 874 din 25 iunie 2010 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.19. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile constituţionale şi convenţionale privind dreptul de proprietate, Curtea reţine că acestea au în vedere o diminuare a cuantumului sporurilor salariale prin modul de calcul reglementat de dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010. Astfel, autorii excepţiei susţin că majorarea cu 15% a sporurilor prevăzută de dispoziţiile de lege criticate ar trebui să se raporteze la cuantumul salariului corespunzător datei plăţii acestuia. Or, faţă de această critică Curtea reţine că majorarea prevăzută de art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010 a sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut ori indemnizaţia brută de încadrare a urmărit revenirea parţială a cuantumului acestor drepturi la nivelul avut anterior reducerilor dispuse prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Potrivit acestui ultim text de lege, „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%." Prin urmare, textul de lege criticat nu stabileşte modul în care aceste sporuri se calculează raportat la cuantumul salariului, acesta fiind domeniul de reglementare al altor norme de lege, ci majorarea acestor drepturi băneşti după diminuarea temporară a cuantumului lor prin dispoziţiile Legii nr. 118/2010. Aşa fiind, Curtea reţine că şi sub acest aspect critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar aceste concluzii sunt valabile şi în ceea ce priveşte aspectele de neconstituţionalitate invocate de autorii excepţiei în raport cu dreptul la muncă. 20. În sfârşit, referitor la menţionarea de către autorii excepţiei a prevederilor art. 21 din Constituţie, Curtea observă că aceste prevederi constituţionale nu sunt incidente în cauză, textul de lege criticat nereglementând aspecte care privesc accesul la justiţie.21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Monica-Gabriela Bogdan şi alţii, Elena Bordeanu, Maria Gabriela Boc, Adela Iuliana Toader, Lucica Bivol, Angelica Voinicu, Ana Benedek, Cornelia Barbu, Adrian Baracan, Despina Barac, Elena Bălan, Mihaela Sarghi şi Lăcrămioara Grama în dosarele nr. 5.005/62/2015, nr. 1.203/62/2016, nr. 1.204/62/2016, nr. 1.205/62/2016, nr. 1.206/62/2016, nr. 1.207/62/2016, nr. 1.208/62/2016, nr. 1.209/62/2016, nr. 1.210/62/2016, nr. 1.211/62/2016, nr. 1.212/62/2016, nr. 1.213/62/2016 şi nr. 1.214/62/2016 ale Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 762/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 762 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 762/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu