Decizia Nr.752 din 07.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Banhazi în Dosarul nr. 6.136/111/2004 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 4 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.136/111/2004, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal.Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Banhazi cu ocazia soluţionării apelului declarat într-o cauză penală privind trimiterea în judecată pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. 3 şi 5 din Codul penal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal încalcă dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie, principiul legalităţii pedepsei şi obligativitatea reglementării prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, întrucât condiţionează încadrarea juridică a faptei săvârşite de cuantumul unui prejudiciu ale cărui existenţă şi întindere nu pot fi stabilite decât prin hotărâre judecătorească definitivă. De asemenea, arată că, în condiţiile devalorizării monedei naţionale, pragul de 200.000 lei, avut în vedere de legiuitor pentru determinarea consecinţelor deosebit de grave ale unor infracţiuni de rezultat, nu mai este de actualitate.Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, având următorul cuprins:

– Art. 146, modificat prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006: „Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.“;

– Art. 215 alin. 5: „Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) şi (12) privind prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii pedepsei şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la prioritatea tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că, în esenţă, critica autorului excepţiei vizează norma cu caracter explicativ cuprinsă în art. 146 din Codul penal, în raport cu care este reglementată agravanta infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 5 din acelaşi Cod. În opinia sa, criteriul valoric avut în vedere de legiuitor pentru a defini sintagma „consecinţe deosebit de grave“ este inadecvat şi în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale invocate. În jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 28 februarie 2006, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 146 din Codul penal este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni, cum ar fi, spre exemplu, furtul calificat, tâlhăria, înşelăciunea, delapidarea sau distrugerea calificată. Susţinerile autorului excepţiei cu privire la reaprecierea criteriului valoric care determină înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de grave“, deşi pot fi reale în condiţii de devalorizare a monedei naţionale, nu pot fi reţinute. Modificarea conţinutului unei norme juridice, în sensul adaptării ei la realităţile sociale, este o prerogativă exclusivă a autorităţii legislative, în lumina dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Curtea Constituţională, potrivit competenţei sale înscrise în art. 146 din Constituţie şi în Legea nr. 47/1992, verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituţională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevăzute la art. 146 din Codul penal sau pentru a aprecia dacă aceasta corespunde realităţilor sociale existente la un moment dat. Cu prilejul arătat, Curtea a constatat că este neîntemeiată susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, reţinând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial. Totodată, având în vedere că în speţă nu există o hotărâre judecătorească definitivă, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituţie privind prezumţia de nevinovăţie, care prevede că, „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată“. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, motivele care au fundamentat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal sunt valabile şi în prezenta cauză, în care acest text de lege este raportat la prevederile art. 215 alin. 5 din acelaşi Cod. Referitor la critica privind încălcarea principiului legalităţii incriminării consacrat de art. 23 alin. (12) din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale, ci, dimpotrivă, prin explicarea conţinutului noţiunii „consecinţe deosebit de grave“ în textul art. 146 din Codul penal, se asigură caracterul de previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale. De asemenea, nu poate fi reţinută nici înfrângerea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, deoarece infracţiunea de înşelăciune este reglementată în Codul penal, lege organică, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 311 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2011. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Banhazi în Dosarul nr. 6.136/111/2004 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică