Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 alin. (5) şi a celor ale art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală excepţie ridicată de Radu Ovidiu Ciascai, Stelian Liviu Danco şi Alexandru Mircea Gâlgău, în Dosarul nr. 543/84/2016 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 358D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Apreciază că înregistrarea declaraţiei poate constitui mijloc de probă în procesul penal atât în ceea ce priveşte modalitatea de desfăşurare a audierii cât şi în ceea ce priveşte conţinutul său, însă absenţa unei astfel de înregistrări, pentru cauze obiective, nu poate atrage nulitatea declaraţiei întrucât, din punct de vedere al legalităţii, legiuitorul nu a prevăzut necesitatea administrării înregistrării atunci când acest lucru nu este posibil. De asemenea, existenţa unei înregistrări audio sau audiovideo nu degrevează organul judiciar de obligaţia instituită de legiuitor ca o astfel de declaraţie să fie consemnată în formă scrisă. Valoarea unei astfel de înregistrări este evidentă atunci când se pune problema viabilităţii probei, întrucât, în măsura în care ea există, fundamentează declaraţia scrisă şi anihilează eventualele critici care ar putea fi incidente din perspectiva art. 101 din Codul de procedură penală. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei, în cazul în care o astfel de înregistrare nu este posibilă, procurorul are obligaţia, potrivit dispoziţiilor procesual penale, de a arăta motivul concret al unei astfel de imposibilităţi, astfel încât, în cazul contestării legalităţii administrării probelor în procedura de cameră preliminară, judecătorul să poată cenzura o astfel de critică. Referitor la critica adusă art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală, arată că, în acest caz, legiuitorul nu a mai prevăzut expres o astfel de obligaţie, înregistrarea declaraţiei martorului fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 21 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 543/84/2016, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 alin. (5) şi a celor ale art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Ovidiu Ciascai, Stelian Liviu Danco şi Alexandru Mircea Gâlgău, cu ocazia soluţionării propunerii de prelungire a măsurii arestului preventiv, propunerii de prelungire a măsurii arestului la domiciliu şi a propunerii de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că sintagma „atunci când înregistrarea nu este posibilă" conţinută de dispoziţiile de lege criticate nu este clară şi previzibilă, incluzând şi o ipoteză subiectivă, aceea în care organul de urmărire penală deţine mijloace tehnice însă nu doreşte, din diferite motive, să înregistreze audierea. Apreciază că neconstituţionalitatea acestor dispoziţii este accentuată şi de lipsa unei sancţiuni aplicabile situaţiilor în care se demonstrează că, deşi ar fi fost posibilă înregistrarea, organul judiciar a înţeles să nu o realizeze.6. Tribunalul Sălaj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că sintagma „atunci când înregistrarea nu este posibilă" se referă exclusiv la situaţiile obiective ce împiedică organul de urmărire penală să asigure înregistrarea audierii, un argument de text în acest sens fiind chiar dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală, care tratează distinct decizia organului de urmărire penală referitoare la înregistrarea audierii martorului şi posibilitatea obiectivă de a efectua înregistrarea.9. De asemenea, pentru a exclude o decizie arbitrară a organului de urmărire penală şi pentru a da totodată instanţei de judecată posibilitatea de a aprecia în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei şi de credibilitatea motivului invocat, fiabilitatea declaraţiei consemnate în scris, dar neînregistrate, în cazul declaraţiilor suspectului sau inculpatului, legiuitorul a instituit obligaţia organului de urmărire penală de a consemna în declaraţie motivul concret care a făcut imposibilă înregistrarea audierii. Astfel, lipsa motivării sau insuficienta motivare a imposibilităţii înregistrării poate pune sub semnul întrebării exactitatea celor declarate, cu consecinţa înlăturării acestui mijloc de probă din ansamblul materialului probator.10. Avocatul Poporului apreciază că autorii excepţiei pornesc de la o situaţie ipotetică a aplicării greşite ori abuzive a legii, de către organul de urmărire penală. Eventuala aplicare greşită a legii nu este o consecinţă a conţinutului normativ al prevederilor legale criticate, persoana interesată având posibilitatea de a contesta legalitatea anumitor probe şi acte de urmărire penală şi de a se opune utilizării lor în procedura de filtru. Or, examinarea excepţiei de neconstituţionalitate cu un atare obiect, vizând modul de aplicare a legii, excedează competenţei Curţii Constituţionale, care are atribuţia de a veghea la conformitatea legislaţiei cu principiile trasate prin Constituţie. În esenţă, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare, predictibile şi neechivoce, astfel încât să asigure buna desfăşurare a procesului penal, cu respectarea principiului aflării adevărului, înscris în art. 5 din Codul de procedură penală. În concluzie, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 110 alin. (5) şi a celor ale art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:– Art. 110 alin. (5): „În cursul urmăririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se înregistrează cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, acest lucru se consemnează în declaraţia suspectului sau inculpatului, cu indicarea concretă a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibilă.";– Art. 123 alin. (2): „În cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta şi înregistrarea este posibilă."14. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul român. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 110 alin. (5) din Codul de procedură penală aduc un element de noutate în legislaţia procesual penală, impunând organelor de urmărire penală obligaţia înregistrării cu mijloace tehnice audio sau audiovideo a audierii suspectului sau inculpatului. De la această regulă, legiuitorul a instituit o excepţie, şi anume, nu se va proceda la înregistrarea cu mijloace tehnice audio sau audiovideo a audierii suspectului sau inculpatului, atunci când aceasta nu este posibilă. Curtea apreciază că excepţia mai sus arătată va opera, exclusiv, în situaţiile obiective ce împiedică organul de urmărire penală să asigure înregistrarea audierii, cum este şi situaţia din prezenta cauză, când organul de urmărire penală nu a fost dotat cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. 16. Curtea constată că, pentru a exclude o eventuală decizie arbitrară a organului de urmărire penală şi o aplicare abuzivă a dispoziţiilor de lege criticate ce reglementează excepţia de la regula generală a înregistrării cu mijloace tehnice audio sau audiovideo a audierii suspectului sau inculpatului, legiuitorul a prevăzut expres obligaţia organului de urmărire penală de a indica concret, în declaraţia suspectului sau inculpatului, motivul pentru care înregistrarea nu a fost posibilă. Astfel, lipsa motivării sau insuficienta motivare a imposibilităţii înregistrării poate pune sub semnul întrebării exactitatea celor declarate, cu consecinţa înlăturării acestui mijloc de probă din ansamblul materialului probator. Chiar şi în ipoteza aplicării abuzive a dispoziţiilor de lege criticate, se poate observa că, dacă prin nerespectarea cerinţei legale în discuţie s-a adus o vătămare inculpatului, acesta are posibilitatea, până la închiderea procedurii de cameră preliminară, să solicite înlăturarea acestui mijloc de probă, potrivit art. 282 alin. (1) şi alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 110 alin. (5) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3). 17. În speţa dedusă judecăţii, Curtea observă că, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 12.179 din 9 decembrie 2016, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul teritorial Sălaj a comunicat faptul că în Dosarul penal nr. 56/D/P/2014 s-a efectuat un număr de aproximativ 150 de audieri de suspecţi, inculpaţi şi martori, cu menţiunea că aceste declaraţii nu au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio sau audiovideo, întrucât Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sălaj nu a fost dotat cu astfel de mijloace. Or, o atare situaţie obiectivă se încadrează în mod evident în ipotezele de incidenţă ale dispoziţiilor art. 110 alin. (5) din Codul de procedură penală referitoare la excepţia de la regula înregistrării cu mijloace tehnice audio sau audiovideo a audierii suspectului sau inculpatului. 18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea dispun în sensul că, în cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta şi înregistrarea este posibilă. Astfel, în acest caz legiuitorul nu a mai prevăzut expres obligaţia organului de urmărire penală de a înregistra audierea martorilor. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 123 alin. (1) din Codul de procedură penală, transpunerea în formă scrisă a declaraţiei martorului urmează regulile prevăzute pentru consemnarea declaraţiei suspectului sau inculpatului. Totodată, în cazul audierii martorului sunt aplicabile regulile generale în materia audierii persoanelor cuprinse în secţiunea 1 a capitolului II al titlului IV din Codul de procedură penală. Curtea observă, de asemenea, că şi în acest caz, dacă apreciază că i s-a adus o vătămare prin neînregistrarea prin mijloace tehnice audio sau audiovideo a audierii martorului, inculpatul are posibilitatea, până la închiderea procedurii de cameră preliminară, să solicite înlăturarea acestui mijloc de probă, potrivit art. 282 alin. (1) şi alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Pentru aceste motive, Curtea apreciază că nici dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3). 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Radu Ovidiu Ciascai, Stelian Liviu Danco şi Alexandru Mircea Gâlgău în Dosarul nr. 543/84/2016 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 110 alin. (5) şi cele ale art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu