DECIZIE Nr.
745 din 1 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 1, 2 si 5 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 495 din 19 iulie 2010
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal,
excepţie ridicată de Constantin Răcean în Dosarul nr. 2.997/85/2006 al Curţii
de Apel Alba Iulia - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 3 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 2.997/85/2006, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 215 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal, excepţie ridicată de
Constantin Răcean în dosarul de mai sus.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 16, 21, 24, 45, art. 135 alin. (2), art.
11 alin. (2), art. 20 raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 4 din Protocolul nr. 7
adiţional la Convenţie, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice, precum şi art. 1 şi 10 din Declaraţia Universală
a Drepturilor Omului, deoarece în actuala reglementare părţile nu au
posibilitatea să se împace, să-şi retragă plângerea sau să apeleze la alte
modalităţi de stingere amiabilă a procesului.
De asemenea, este nesocotită şi libertatea comerţului
prin aceea că se instituie o sancţiune penală, cu toate că neîndeplinirea unei
obligaţii contractuale nu poate fi sancţionată decât pe plan civil.
Prevederile art. 215 alin. 5 din Codul penal mai
afectează şi dispoziţiile constituţionale ale art. 53 prin aceea că se înfrânge
principiul proporţionalităţii, deoarece pedeapsa cu închisoare de ia 10 la 20
de ani este prea mare pentru o pagubă materială de peste 200.000 lei.
In sfârşit, autorul mai arată că se încalcă egalitatea
în drepturi şi dreptul la un proces echitabil, întrucât textul stabileşte
încadrarea juridică a faptei şi răspunderea penală în funcţie de întinderea
prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin infracţiune, în condiţiile în care
repararea acestui prejudiciu se înfăptuieşte pe baza regulilor de drept civil
şi constituie obiectul acţiunii civile care este alăturată acţiunii penale în
cadrul procesului penal, neputând influenţa răspunderea penală a autorului
prejudiciului.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal - Inşelăciunea,
care au următorul conţinut:
„Inducerea în eroare a unei persoane, prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material
injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 12 ani.
Inşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau
calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi
o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
[...] Inşelăciunea care a avut consecinţe deosebit
de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, prin Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, a rezolvat cu
valoare de principiu aspecte similare. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că art.
215 din Codul penal incriminează înşelăciunea ca o gravă faptă antisocială
contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la
raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora.
De altfel, în toate sistemele de drept înşelăciunea ori escrocheria este o
faptă incriminată şi sever sancţionată.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale
ale art. 45 referitoare la Libertatea economică şi ale art. 135 alin.
(2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului,
Curtea retine că, asa cum rezultă din chiar conţinutul textului criticat,
elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune
şi, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare
determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi
existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective.
Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea
unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale
menţionate, precum şi a celor ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire
la drepturile civile şi politice, privitoare la interzicerea sancţionării
penale a neexecutării unei obligaţii contractuale, este total nepertinentă.
Curtea mai constată că dispoziţiile art. 215 alin. 5
din Codul penal au mai fost examinate din perspectiva unor critici similare, In
acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.128 din 10 septembrie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie
2009, Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Decizia nr. 709 din 19
octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905
din 7 noiembrie 2006.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi
considerentele deciziilor se menţin, fiind valabile şi în ceea ce priveşte
dispoziţiile art. 215 alin. 1 şi 2 din Codul penal. De altfel, şi cu privire la
constituţionalitatea acestui din urmă text legal Curtea s-a mai pronunţat, de
exemplu, prin raportare la aceleaşi texte din Constituţie şi din documentele
internaţionale invocate şi în prezenta cauză. In acest sens sunt, de exemplu,
Decizia nr. 403 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2006, sau Decizia nr. 679 din 11 septembrie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 16 octombrie
2007.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal, excepţie ridicată de
Constantin Răcean în Dosarul nr. 2.997/85/2006 al Curţii de Apel Alba Iulia -
Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru