Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Magdalena Poenaru şi Smaranda Poenaru în Dosarul nr. 1.460/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 110D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al doilea termen de judecată, dezbaterile fiind amânate, prin Încheierea din 24 noiembrie 2016, în temeiul dispoziţiilor art. 24 din Constituţie şi ale art. 153 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată. Se susţine că, din analiza argumentelor formulate, rezultă că autoarele excepţiei solicită în realitate modificarea şi completarea textului criticat. În subsidiar, se arată că dispoziţiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Sentinţa civilă nr. 2.997 din 25 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.460/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Magdalena Poenaru şi Smaranda Poenaru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni civile promovate în cadrul procesului penal.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală încalcă normele constituţionale anterior enumerate, prin faptul că nu permit persoanei vătămate, constituită parte civilă, şi nici moştenitorilor acesteia, să renunţe la acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal şi să opteze pentru repararea prejudiciilor suferite prin săvârşirea unei infracţiuni pe calea unui proces civil. Se susţine că, pentru respectarea dispoziţiilor constituţionale invocate, se impune ca partea civilă să poată renunţa la acţiunea civilă, promovată conform prevederilor art. 22 din Codul de procedură penală, în situaţia în care apreciază că aceasta nu mai este de natură a-i satisface interese procesuale şi să se poată adresa, în acelaşi scop, unei instanţe civile.7. Tribunalul Ilfov opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate reprezintă o aplicaţie în legislaţia procesual penală a principiului electa una via non datur recursus ad alteram. Se susţine că art. 22 din Codul de procedură penală reglementează tocmai dreptul părţii civile de a renunţa, în tot sau în parte, la pretenţiile civile formulate în procesul penal, până la terminarea dezbaterilor în apel, caz în care pierde dreptul de a exercita o acţiune având acelaşi obiect în faţa unei instanţe civile, dar că acest din urmă aspect nu este de natură a contraveni prevederilor art. 15 din Legea fundamentală. Se arată, totodată, că textul criticat nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, întrucât nu creează un regim juridic discriminatoriu pentru partea civilă, în raport cu ceilalţi participanţi la procesul penal. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, se susţine că dreptul de acces liber la justiţie nu este absolut, exercitarea lui putând fi limitată prin lege, cu asigurarea unui raport de proporţionalitate între limitarea astfel reglementată şi scopul legitim urmărit. 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 99 din 13 februarie 2007 şi nr. 27 din 15 ianuarie 2008, despre care se apreciază că sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Se arată, în acest sens, că autorul excepţiei procedează la enumerarea unor dispoziţii constituţionale şi convenţionale, dar nu arată în ce constă încălcarea lor prin textul criticat. Pentru acest motiv, se susţine că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Pe fond, se arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul criticat fiind consecinţa aplicării principiului electa una via non datur recursus al alteram. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 şi nr. 197 din 12 februarie 2009.10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Faptul că partea civilă nu poate reveni asupra renunţării la soluţionarea pretenţiilor sale civile pe calea acţiunii penale, prin formularea unei acţiuni în faţa unei instanţe civile având ca obiect aceleaşi pretenţii nu este de natură a afecta substanţa dreptului de acces liber la justiţie, întrucât renunţarea la acţiunea civilă, conform art. 22 alin. (3) din Codul de procedură penală, este un act voluntar al acesteia. Pentru aceleaşi motive, se susţine că textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 15 din Constituţie. Se arată, totodată, că dispoziţiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia juridică reglementată în conţinutul acestora, norma juridică criticată nefiind de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituţie.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Partea civilă nu poate reveni asupra renunţării şi nu poate introduce acţiune la instanţa civilă pentru aceleaşi pretenţii".14. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice referitoare la dreptul la un proces echitabil.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dreptul procesual român aparţine categoriei de sisteme de drept protective pentru persoana vătămată prin săvârşirea unei infracţiuni, care permite exercitarea acţiunii civile în procesul penal, singura condiţie ce se cere a fi îndeplinită, în acest sens, fiind cea a manifestării voinţei persoanei vătămate în termenul şi în forma prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală. Este consacrat, astfel, dreptul de opţiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluţionarea pretenţiilor sale civile pe calea acţiunii civile promovate la o instanţă civilă şi promovarea unei acţiuni civile în cadrul procesului penal. Cea de-a doua variantă conferă persoanei vătămate avantajul dreptului de a folosi, în mod mai eficient, probele administrate în vederea soluţionării acţiunii penale de către organele judiciare, precum şi cel al celerităţii soluţionării cauzelor penale. În acest din urmă sens, art. 27 alin. (7) din Codul de procedură penală prevede obligativitatea suspendării judecării acţiunii separate exercitate în faţa instanţei civile, după punerea în mişcare a acţiunii penale şi până la soluţionarea cauzei penale în primă instanţă, dar nu mai mult de un an. 16. Cu toate acestea, odată exprimată opţiunea în favoarea uneia dintre căile procesuale anterior analizate, ea dobândeşte un caracter irevocabil, persoana vătămată, constituită parte civilă în procesul penal, nemaiputând renunţa la această cale de obţinere a reparării prejudiciilor suferite prin săvârşirea infracţiunii, pentru a formula o acţiune civilă distinctă la instanţa civilă competentă, cu excepţia cazului suspendării procesului penal, reglementată la art. 27 alin. (3) din Codul de procedură penală. Chiar şi în această situaţie, în cazul reluării procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspendă, potrivit celei de-a doua teze a alin. (3) al art. 27 anterior menţionat. În schimb, conform art. 27 alin. (6) din Codul de procedură penală, persoana vătămată sau succesorii săi se pot adresa instanţei civile, pentru repararea prejudiciului născut sau descoperit ulterior momentului constituirii ca parte civilă.17. Exprimarea opţiunii reparării prejudiciilor pe calea acţiunii civile promovate în procesul penal nu exclude, însă, dreptul titularului de a renunţa la pretenţiile formulate. Astfel, conform art. 22 alin. (1) din Codul de procedură penală, partea civilă poate renunţa, în tot sau în parte, la pretenţiile sale civile, până la terminarea dezbaterilor în apel. Dar, ulterior momentului procesual al renunţării la acţiunea civilă în cadrul procesului penal, conform alin. (3) al aceluiaşi art. 22, persoana vătămată nu poate introduce la instanţa civilă o acţiune având ca obiect aceleaşi pretenţii. 18. Această manieră de reglementare a dreptului de a solicita repararea prejudiciilor produse prin săvârşirea unei infracţiuni constituie o aplicare de către legiuitor a principiului securităţii raporturilor juridice, ce are ca scop evitarea prelungirii stărilor de incertitudine în care se află părţile procesului penal şi bunurile din patrimoniul acestora dincolo de limite rezonabile de timp. În acest fel, prin textul criticat, legiuitorul a acordat prioritate principiului anterior menţionat în raport cu dreptul persoanei vătămate de a proceda la schimbarea căilor procesuale alese, în orice condiţii, atunci când apreciază că acestea nu mai sunt de natură a-i satisface interese procesuale, soluţie consacrată de principiul electa una via non datur recursus ad alteram.19. Nu în ultimul rând, soluţia juridică criticată reprezintă opţiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, exprimată conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea.20. Având în vedere aceste considerente, precum şi faptul că actul renunţării de către partea civilă la pretenţiile civile formulate în cadrul procesului penal constituie rezultatul exprimării, în mod liber, a voinţei titularului acţiunii civile astfel promovate, Curtea reţine că textul criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii şi nici normele constituţionale şi europene ce reglementează dreptul la un proces echitabil invocate de autorii excepţiei. 21. Pentru aceleaşi motive, Curtea constată că dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Codul de procedură penală nu sunt de natură a crea discriminare între partea civilă care renunţă la pretenţiile civile formulate în procesul penal, exprimându-şi voinţa în acest sens, şi ceilalţi participanţi la procesul penal sau alte persoane aflate în situaţii juridice similare, neputând fi reţinută încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. 22. Cum textul criticat nu contravine dispoziţiilor art. 16 şi art. 21 din Constituţie, Curtea nu poate reţine nici încălcarea, prin art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (1).23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Magdalena Poenaru şi Smaranda Poenaru în Dosarul nr. 1.460/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop