DECIZIE Nr. 73 din 20 aprilie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 148 alin.
1 lit. h) din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 335 din 19 iulie 2000
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, exceptie
ridicata de Pol Huart si Patrick Lionel Combo-Matsiona, inculpati in Dosarul
nr. 1.565/1999 al Tribunalului Constanta - Sectia penala.
La apelul nominal au raspuns Pol Huart, asistat de avocat Veronica
Carligel, precum si Patrick Lionel Combo-Matsiona personal.
A fost prezenta, de asemenea, Laetitia-Arleziana Siea, interpret pentru
limba franceza, conform Autorizatiei nr. 428/1998, emisa de Ministerul
Justitiei. Ambii autori ai exceptiei declara ca accepta interpretul prezent. De
asemenea, Pol Huart declara, prin interpret, ca este de acord sa fie asistat de
avocat Veronica Carligel.
Cauza fiind in stare de judecata, se acorda cuvantul aparatorului autorului
exceptiei, Pol Huart, care solicita admiterea exceptiei de
neconstitutionalitate, sustinand ca dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. h) din
Codul de procedura penala sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (2) si (8)
din Constitutie, referitoare la arestarea unei persoane si la prezumtia de
nevinovatie. Au fost invocate in acelasi sens dispozitiile privitoare la
apararea acestor drepturi fundamentale, prevazute in art. 11 pct. 1 din
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in art. 14 pct. 2 din Pactul
international cu privire la drepturile civile si politice, in art. 5 pct. 1
lit. c) si in art. 6 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si
a libertatilor fundamentale.
Pol Huart, avand cuvantul, sustine, prin interpret, ca, desi obiectul
exceptiei il constituie dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. h) din codul de
procedura penala, el este arestat in baza art. 149 alin. 3 din acelasi cod,
text care a fost constatat de Curtea Constitutionala ca fiind neconstitutional.
Solicita sa se respecte prevederile din conventii sau tratate internationale cu
privire la arestarea persoanei.
Patrick Lionel Combo-Matsiona, prin interpret, solicita sa se pronunte o
decizie corecta, care sa fie respectata de instanta de judecata.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate, invocand in acest sens jurisprudenta Curtii
Constitutionale, in special Decizia nr. 26 din 15 februarie 2000, prin care a
fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin.
1 lit. h) din Codul de procedura penala. Se arata ca nu poate fi acceptat
argumentul potrivit caruia masura arestarii preventive presupune existenta
vinovatiei si, in consecinta, numai printr-o hotarare judecatoreasca
definitiva, prin care i se stabileste vinovatia, poate fi dispusa arestarea
inculpatului. In realitate art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura
penala se refera la o masura preventiva ce poate fi luata numai pe baza unor
probe sau indicii temeinice si care nu numai ca este dispusa de un magistrat,
care este procurorul, dar este supusa controlului judiciar. Tot in acest sens
este citata jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, si anume cazul
"Brogan si altii contra Regatului Unit", 1988, in care s-a decis ca
nu s-au violat prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale atunci cand arestarea
persoanei respective s-a facut in conditiile existentei unor "motive verosimile
de a banui ca a savarsit o infractiune".
Avand cuvantul in replica, aparatorul autorului exceptiei, Pol Huart, arata
ca atat prevederile art. 23 din Constitutie, cat si cele ale art. 5 pct. 1 lit.
c) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale sunt norme de exceptie si de stricta interpretare, neputand fi
extinse de la motivele verosimile de banuiala, echivalente indiciilor temeinice
prevazute de art. 143 din Codul de procedura penala, la stabilirea faptului ca
inculpatul a savarsit fapta cu forma de vinovatie ceruta de lege pentru
existenta infractiunii. Or, in cauza de fata masura arestarii echivaleaza cu
constatarea vinovatiei, desi nu exista o hotarare judecatoreasca in acest sens.
Pol Huart, avand cuvantul in replica, arata, prin interpret, ca in cauza nu
sunt indeplinite conditiile pentru existenta infractiunii de falsificare de
monede, pentru care a fost trimis in judecata.
De asemenea, Patrick Lionel Combo-Matsiona declara in replica, prin interpret,
ca este de acord cu argumentele prezentate de avocat in sustinerea exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 7 ianuarie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 1.565/1999,
Tribunalul Constanta - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. h) din
Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Pol Huart si Patrick Lionel
Combo-Matsiona intr-un dosar penal avand ca obiect solutionarea actiunii penale
privind pe autorii exceptiei, trimisi in judecata pentru savarsirea
infractiunilor prevazute la art. 282 si 284 din Codul penal.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia au
sustinut ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor art. 23 alin.
(2) si (8) din Constitutie, precum si unor prevederi cuprinse in pacte si
conventii internationale referitoare la drepturile omului, cum sunt cele ale
art. 11 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, ale art. 14 pct.
2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, precum
si ale art. 5 pct. 1 lit. c) si ale art. 6 pct. 2 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Se sustine, in esenta, ca
dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, care
prevad conditia ca inculpatul sa fi savarsit o infractiune pentru care legea
prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, incalca prevederile art. 23
alin. (2) si (8) din Constitutie. Potrivit art. 523 din Codul de procedura
penala "Termenii sau expresiile al caror inteles este anume explicat in
Codul penal au acelasi inteles si in Legea de procedura penala", iar in
art. 17 alin. 1 din Codul penal se prevede ca infractiunea este fapta care
prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.
Or, stabilirea vinovatiei se face numai dupa judecarea faptei, printr-o
hotarare judecatoreasca definitiva. De aceea, in opinia autorilor exceptiei,
dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale, deoarece in temeiul lor
inculpatul este presupus vinovat de savarsirea unei infractiuni, incalcandu-se
astfel prezumtia de nevinovatie. De asemenea, se considera ca dispozitiile criticate
contravin si prevederilor art. 49 din Constitutie, deoarece restrangerea
exercitiului dreptului la libertate se afla in afara limitelor permise de
textul constitutional.
Tribunalul Constanta - Sectia penala, exprimandu-si opinia, considera ca prevederile
art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala sunt constitutionale,
deoarece nu contravin dispozitiilor art. 23 din Constitutie, referitoare la
libertatea individuala, si celor ale art. 49 din Legea fundamentala, care
reglementeaza restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.
Referitor la aceasta insasi Constitutia prevede ca arestarea unei persoane este
posibila in conditiile legii, iar privarea de libertate a inculpatului, pana la
ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, nu este incompatibila cu
prezumtia de nevinovatie. Totodata dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. h) din
Codul de procedura penala nu determina o restrangere a exercitiului drepturilor
fundamentale, prin atingerea care se pretinde a fi adusa prezumtiei de
nevinovatie, atata vreme cat sunt respectate toate garantiile procesuale
acordate de lege inculpatului. Orice restrangere a exercitiului drepturilor
individuale poate fi dispusa numai in conditiile in care vinovatia rezulta din
administrarea de probe, neexistand posibilitatea ca aceasta masura sa fie luata
in mod discretionar.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, in punctul sau de vedere, arata ca exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de
procedura penala este neintemeiata, avand in vedere ca dispunerea masurii
arestarii preventive este un mijloc menit sa faciliteze desfasurarea urmaririi
penale si a procesului penal in general. Asa fiind, este evident ca intelesul
atribuit art. 148 alin. 1 lit. h) nu este cel ca inculpatului i se imputa deja
savarsirea unei infractiuni, fapt ce nu poate fi stabilit decat prin hotararea
de condamnare ramasa definitiva, ci ca exista probe sau indicii considerate
temeinice, in raport cu stadiul in care se afla procesul penal, despre savarsirea
unei infractiuni, pentru ca, pe acest temei, sa se poata lua masura arestarii
preventive, daca fapta este pedepsita de lege cu inchisoare mai mare de 2 ani.
Se mai mentioneaza ca insasi Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale prevede la art. 5 pct. 1 lit. c) situatia in care
persoana a fost arestata sau retinuta in vederea aducerii sale in fata
autoritatii judiciare competente "atunci cand exista motive verosimile de
a banui ca a savarsit o infractiune [...]". In spiritul conventiei
prezumtia de nevinovatie nu exclude arestarea preventiva. In concluzie,
Guvernul arata, in punctul sau de vedere, ca garantiile pe care Codul de
procedura penala le prevede pentru respectarea prezumtiei de nevinovatie sunt
in deplina concordanta atat cu prevederile constitutionale, cat si cu normele
din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c)
din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr.
47/1992, republicata, a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, potrivit carora:
"Masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite
conditiile prevazute in art. 143 si numai in vreunul din urmatoarele cazuri:
[...];
h) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa
inchisorii mai mare de 2 ani, iar lasarea sa in libertate ar prezenta un
pericol pentru ordinea publica."
Aceste dispozitii legale sunt considerate de autorii exceptiei ca fiind
contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constitutie, privitoare la
prezumtia de nevinovatie. De asemenea, prin aplicarea dispozitiilor art. 20 din
Constitutie sunt contrare si dispozitiilor art. 11 pct. 1 din Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, celor ale art. 14 pct. 2 din Pactul
international cu privire la drepturile civile si politice si celor ale art. 6
pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale, toate referitoare la aceeasi prezumtie de nevinovatie. Totodata,
prevederile art. 148 alin. 1 lit. h) sunt considerate ca fiind contrare si
dispozitiilor art. 23 alin. (2) din Constitutie, care prevad ca arestarea unei
persoane este permisa numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege,
precum si, de asemenea, prin aplicarea prevederilor art. 20 din Constitutie,
prevederilor art. 5 pct. 1, care enumera cazurile si conditiile in care o
persoana poate fi privata de libertate, si celor ale art. 6 referitor la
dreptul la un proces echitabil, ambele din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
1. In ceea ce priveste contrarietatea dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit.
h) din Codul de procedura penala cu prevederile din Constitutie si din pactele
si conventiile internationale, privitoare la prezumtia de nevinovatie, autorii
exceptiei de neconstitutionalitate sustin ca aceasta decurge din conditia
ceruta de lege pentru luarea masurii arestarii inculpatului, aceea ca el sa fi
savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare
de 2 ani. Or, termenul "infractiune" prevazut in acest text are,
potrivit dispozitiilor art. 523 din Codul de procedura penala, intelesul aratat
in art. 17 alin. 1 din Codul penal, acela de fapta care prezinta pericol
social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Cum stabilirea
vinovatiei nu se poate face decat printr-o hotarare de condamnare definitiva,
dispozitiile legale criticate, arata autorii exceptiei, sunt neconstitutionale,
deoarece pe baza acestora inculpatul este presupus vinovat de savarsirea unei
infractiuni, incalcandu-se astfel prezumtia de nevinovatie.
Examinand critica formulata de autorii exceptiei, Curtea constata ca
aceasta este nefondata.
Dispozitiile art. 148 din Codul de procedura penala, care prevad cazurile
si conditiile in care poate fi dispusa masura arestarii preventive, fiind
inclus in titlul IV al Partii generale a Codului de procedura penala, privitor
la masurile preventive si alte masuri procesuale, in capitolul I intitulat
"Masurile preventive", sectiunea IV, denumita "Arestarea
preventiva", dezvaluie natura juridica a masurii procesuale examinate,
aceea de mijloc de dinamizare a urmaririi penale si a procesului penal in
general. Din interpretarea rationala a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. h)
din Codul de procedura penala nu rezulta ca inculpatului i se imputa savarsirea
unei infractiuni, fapt care nu poate fi stabilit decat prin hotarare judecatoreasca
de condamnare ramasa definitiva, ci ca exista probe sau indicii considerate ca
fiind temeinice, in raport cu stadiul in care se afla procesul penal, despre
savarsirea unei infractiuni. Intentia legiuitorului nu a fost aceea de a-l
considera pe inculpat ca fiind vinovat de savarsirea unei infractiuni, ci de a
face posibila luarea masurii arestarii preventive, daca fapta este pedepsita de
lege cu inchisoare mai mare de 2 ani. Folosirea in art. 148 alin. 1 lit. h) din
Codul de procedura penala, a termenului "infractiune" in locul celui
de "fapta prevazuta de legea penala" are o semnificatie pur tehnica,
ea desemnand incadrarea faptei, cu privire la care exista probe sau indicii
temeinice ca a fost savarsita de inculpat, intr-un anumit text de lege, care
prevede fapta ca infractiune si o sanctioneaza cu o pedeapsa de o anumita
gravitate. De aceea nu se poate sustine ca dispozitiile legale examinate ar fi
contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constitutie si dispozitiilor
corespunzatoare privitoare la prezumtia de nevinovatie, cuprinse in pactele si
conventiile internationale referitoare la drepturile omului.
2. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148
alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, se arata, de asemenea, ca aceste
dispozitii sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (2) din Constitutie,
potrivit carora "Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane
sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege". In
opinia autorilor exceptiei aceste dispozitii constitutionale trebuie intelese
si aplicate in corelatie cu prevederile art. 5 pct. 1 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care enumera la
lit. a) - f) cazurile si conditiile in care o persoana poate fi privata de
libertatea sa, in special cu prevederile lit. c), conform carora unul dintre
cazurile in care o persoana poate fi privata de libertate exista "daca a
fost arestata sau retinuta in vederea aducerii sale in fata autoritatilor judiciare
competente sau cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o
infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l
impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea
acesteia". Autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin ca aceste
dispozitii din Conventie, care sunt de stricta interpretare, sunt incalcate de
cele ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, care se refera
nu la simple "motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune",
ci la conditia ca inculpatul sa fi savarsit fapta cu forma de vinovatie ceruta
de lege pentru existenta infractiunii. Se arata totodata ca, intrucat notiunea
de inculpat implica lipsa unei hotarari judecatoresti de condamnare ramase
definitiva, masura prelungirii arestarii preventive contravine Constitutiei,
deoarece echivaleaza cu o constatare a vinovatiei, desi aceasta nu a fost legal
stabilita.
Analizand criticile de neconstitutionalitate aduse si sub aceste aspecte
dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, Curtea
constata ca nici acestea nu pot fi primite. Asa cum s-a aratat pe baza
dispozitiilor legale criticate, inculpatul nu este considerat vinovat de
savarsirea infractiunii, ci se constata numai ca exista probe sau indicii ca
inculpatul a savarsit o infractiune de o anumita gravitate, temei suficient
pentru a se putea lua masura arestarii preventive ca mijloc pentru desfasurarea
normala a procesului penal, astfel cum se prevede si in art. 5 pct. 1 lit. c)
din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale. Pe de alta parte garantiile procesuale pe care legea le ofera
inculpatului si, in special, dreptul acestuia de a se plange impotriva masurii
arestarii preventive atesta conformitatea dispozitiilor legale criticate cu
prevederile art. 23 alin. (2) din Constitutie, care impun ca masura arestarii
preventive sa se ia numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.
3. In fine s-a mai sustinut ca dispozitiile legale criticate ar contraveni
prevederilor art. 49 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora
"exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai
prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei
nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a
libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea
consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de
grav". Analizand aceste dispozitii, Curtea constata ca nu poate fi retinuta
critica formulata de autorii exceptiei, deoarece insusi textul constitutional
permite restrangerea libertatii persoanei in masura in care este necesara
pentru desfasurarea instructiei penale.
4. Curtea Constitutionala a mai fost sesizata cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de
procedura penala. Prin Decizia nr. 26 din 15 februarie 2000 s-a constatat ca
aceste dispozitii nu contravin prevederilor art. 23 alin. (8) din Constitutie,
privitoare la prezumtia de nevinovatie, si nici celor din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la
libertatea persoanei.
Cu acest prilej s-a retinut ca si in alte tari membre ale Conventiei pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale se regasesc
prevederi asemanatoare. De exemplu, in art. 144 din Codul de procedura penala
francez se prevede ca "detentia provizorie poate fi ordonata sau
prelungita in materie criminala si in materie corectionala, daca pedeapsa
prevazuta de lege este egala sau mai mare de un an inchisoare in caz de delict
flagrant ori mai mare de doi ani inchisoare in celelalte cazuri, in situatiile
in care detentia provizorie a persoanei puse sub urmarire penala este unicul
mijloc de a conserva probele sau indiciile materiale sau de a impiedica fie o
presiune asupra martorilor sau victimelor, fie o concertare frauduloasa intre
persoanele puse sub urmarire si complici. Masura arestarii preventive se
dispune si atunci cand detentia este necesara spre a proteja persoana in cauza,
pentru a pune capat infractiunii sau pentru a preveni savarsirea din nou a
acesteia, precum si pentru a garanta mentinerea persoanei respective la
dispozitia justitiei sau pentru a apara ordinea publica de tulburarea cauzata
prin infractiune".
Considerentele si solutia Deciziei nr. 26 din 15 februarie 2000 isi
pastreaza valabilitatea si sunt aplicabile si in prezenta cauza, Curtea
constatand ca nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea
jurisprudentei sale in aceasta materie.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23
alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1
lit. h) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Pol Huart si
Patrick Lionel Combo-Matsiona in Dosarul nr. 1.565/1999 al Tribunalului
Constanta - Sectia penala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 20 aprilie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Mihai Paul Cotta