Decizia Nr.728 din 20.11.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan-Horaţiu Radu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Camelia Florinela Roşu şi Mihai Roşu în Dosarul nr. 5.096/63/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.301D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în cauză, partea statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a depus concluzii scrise. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 484 din 23 iunie 2015, nr. 726 din 29 octombrie 2015, nr. 753 din 13 decembrie 2016 şi nr. 723 din 6 decembrie 2016. Totodată, reprezentantul Ministerului Public arată că, pe lângă temeiurile constituţionale invocate în aceste decizii, în prezenta cauză se susţine contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile constituţionale referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei care nu are incidenţă în cauză. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 30 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.096/63/2016, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Camelia Florinela Roşu şi Mihai Roşu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece sintagma „în totalitate" din cuprinsul textului contestat nu este definită explicit sau implicit în cadrul art. 374 din Codul de procedură penală sau al unei alte dispoziţii procesual penale, neînţelegându-se dacă aceasta face referire la totalitatea circumstanţelor ce descriu starea de fapt, raportat la o infracţiune, sau se referă la totalitatea elementelor de fapt care circumscriu mai multe infracţiuni în cazul în care inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor fapte penale. Din modul în care este redactat textul se înţelege că inculpatul trebuie să recunoască, în această ultimă ipoteză, a existenţei unui act de sesizare ce vizează mai multe infracţiuni, toate faptele pentru care a fost trimis în judecată, aşa încât norma se bazează pe un criteriu cantitativ.7. Chiar dacă dreptul de a accesa procedura simplificată nu face parte din categoria drepturilor fundamentale, egalitatea în faţa legii constituie un astfel de drept, garantat constituţional, aşa încât sunt pertinente susţinerea încălcării acestui drept prin lipsa de claritate a textului şi reducerea aplicabilităţii sale la situaţia în care inculpatul recunoaşte toate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. 8. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, astfel cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în materie penală, judecarea cauzelor se poate desfăşura într-o procedură accelerată - prin scurtarea etapei cercetării judecătoreşti - dacă inculpatul recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată. Tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti aşa cum este aceasta reglementată de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală, determinând astfel accelerarea judecăţii şi reducerea duratei procesului penal. În sensul art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală interpretat per a contrario, atunci când recunoaşterea făcută de inculpat nu priveşte toate faptele ce fac obiectul trimiterii în judecată, cererea sa de judecare a cauzei în procedura accelerată va fi respinsă, iar cercetarea judecătorească va avea loc potrivit procedurii obişnuite; această împrejurare nu determină însă în mod automat inaplicabilitatea cauzei de reducere a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. 11. Aşadar, întrucât beneficiul reducerii limitelor speciale de pedeapsă nu se acordă condiţionat de desfăşurarea judecăţii în procedura accelerată (art. 377 din Codul de procedură penală), ci de împrejurarea ca declaraţia de recunoaştere făcută de inculpat să corespundă adevărului judiciar stabilit de instanţă, Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate nu determină o diferenţă de tratament şi nici nu încalcă prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie privitoare la egalitatea şi imparţialitatea justiţiei. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (4) cu denumirea marginală Aducerea la cunoştinţă a învinuirii, lămuriri şi cereri din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „(4) În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10)."15. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale din perspectiva unor critici similare. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, şi Decizia nr. 220 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor criticate.17. Cu aceste prilejuri, Curtea a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală din 1968 - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.18. Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, astfel cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa.19. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun.20. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Or, inculpatul care nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadrul procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel deal doilea va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale.21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, apreciem că soluţiile şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Camelia Florinela Roşu şi Mihai Roşu în Dosarul nr. 5.096/63/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 20 noiembrie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru