Decizia Nr.728 din 09.07.2012

– stenograma şedinţei Biroului permanent al Senatului din ziua de marţi, 3 iulie 2012, ora 16,55;

– stenograma şedinţei Senatului reunit în sesiune extraordinară din 3 iulie 2012, ora 17,20.VI. La termenul de judecată din data de 9 iulie 2012, Curtea, observând identitatea de obiect a celor două sesizări, a dispus, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 1.205L/2/2012 la Dosarul nr. 1.177L/2/2012, care a fost primul înregistrat. CURTEA, examinând sesizările de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, documentele suplimentare ataşate la dosar, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, conţinutul Hotărârii Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012, prin raportare la prevederile Constituţiei şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele: I. Sub aspectul admisibilităţii sesizării, Curtea observă că trebuie analizate, în prealabil, două chestiuni: excepţia prematurităţii sesizării, invocată de Biroul permanent al Senatului în punctul său de vedere, şi problema competenţei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotărârilor Senatului. 1. În ce priveşte pretinsa prematuritate a sesizării formulate de domnul Vasile Blaga, Curtea observă că sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională pe data de 3 iulie 2012 şi vizează o hotărâre adoptată de Senat în aceeaşi zi, dar care a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 4 iulie 2012. Curtea reţine că, faţă de domnul Vasile Blaga, hotărârea Senatului de revocare a sa din funcţia de preşedinte a devenit opozabilă din momentul adoptării acesteia, deşi a început să îşi producă efectele, în mod firesc, de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Ca atare, Curtea constată că formularea sesizării de neconstituţionalitate nu poate fi condiţionată de publicarea hotărârii contestate în Monitorul Oficial al României, motiv pentru care nu poate reţine că sesizarea Curţii anterior publicării hotărârii contestate ar reprezenta o cauză de inadmisibilitate. 2. Sub aspectul competenţei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotărârii în discuţie, Curtea constată că, în contextul special al circumstanţelor speţei, raportat la cadrul legislativ actual, se impune o analiză detaliată. Atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor Plenului Senatului şi hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului a fost reglementată de art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010. Această atribuţie a fost conferită prin lege organică, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, aflându-şi sediul în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. Prin Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Curtea Constituţională şi-a circumstanţiat competenţa de control al constituţionalităţii hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor Plenului Senatului şi hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, reţinând, în acest sens, că „pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional“. La data de 27 iunie 2012, Curtea Constituţională a fost sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizare ce a constituit obiectul Dosarului nr. 1.155A/2012, cu termen de judecată stabilit pentru data de 9 iulie 2012. Modificarea legislativă reglementată de legea supusă controlului de constituţionalitate anterior promulgării vizează eliminarea, din cuprinsul art. 27 alin. (1), a hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor Plenului Senatului şi hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, asupra cărora Curtea Constituţională avea competenţa a se pronunţa. Totodată, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012, sunt modificate prevederile alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, în acelaşi sens în care dispuneau şi prevederile Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, aflată pe rolul Curţii Constituţionale pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori. La şedinţa de plen din 9 iulie 2012, Curtea Constituţională a soluţionat, mai întâi, Dosarul nr. 1.155A/2012, având ca obiect sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, Curtea, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că „soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională“. Potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie, „În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale“, iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“. Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa, de pildă prin Decizia nr. 124 din 27 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003, că deciziile pronunţate de instanţa de contencios constituţional îi sunt opozabile din momentul pronunţării lor, nu de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ar fi contrar înseşi raţiunii exercitării controlului de constituţionalitate de o instanţă unică, specializată, care efectuează în concret acest tip de control, să procedeze altfel, întrucât s-ar putea ajunge la situaţii absurde, în care, de pildă, acelaşi act normativ sau aceleaşi dispoziţii dintr-un act normativ să fie declarate ca fiind neconstituţionale de două ori, punând sub semnul derizoriului efectele juridice ale deciziilor Curţii Constituţionale. Aşa fiind, la momentul pronunţării prezentei decizii, ulterior pronunţării Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012, Curtea Constituţională urmează să-şi aprecieze propria competenţă de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor Plenului Senatului şi hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, luând în considerare, pe de o parte, prevederile articolului unic pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 şi, pe de altă parte, soluţia pronunţată prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012. Astfel, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 cuprind aceleaşi reglementări, atât ca formă, cât şi conţinut, ca şi cele din Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992. Or, Curtea Constituţională, este, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, garantul supremaţiei Constituţiei, ceea ce presupune, printre altele, rolul său activ ca instituţie fundamentală a statului de drept şi implicarea sa, în limitele Constituţiei, desigur, pentru asigurarea conformităţii întregului fond activ al legislaţiei cu normele şi principiile fundamentale. Concluzia firească ce poate fi desprinsă în urma analizării întregului context juridic al momentului, astfel cum a fost expus mai sus, nu poate fi, în sens constituţional, decât aceea a interpretării şi aplicării normelor juridice în vigoare în acord cu deciziile Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unor prevederi legale şi în conformitate cu efectele juridice specifice acestor decizii. Aşa fiind, pentru menţinerea stării de constituţionalitate a cadrului legislativ în vigoare şi incident în cauza de faţă, rezultă că instanţa de contencios constituţional se poate pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului „care afectează valori şi principii constituţionale“. În consecinţă, Curtea Constituţională urmează să examineze dacă Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012, asupra cărei neconstituţionalitate a fost legal sesizată, se circumscrie, ca obiect, în sfera sa de competenţă. Curtea constată că revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului nu afectează, prin obiectul şi efectul juridic al unei asemenea hotărâri, valori şi principii constituţionale. În virtutea principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului, consacrat de art. 64 alin. (1) din Constituţie, fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului are dreptul de a-şi reglementa, prin regulament, propriile reguli de organizare şi funcţionare, care, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, sunt constituţionale în măsura în care respectă principiile constituţionale, îşi însuşesc cu fidelitate normele de organizare şi funcţionare stabilite expres în Constituţie şi privesc numai organizarea internă şi funcţionarea acestora. Hotărârile Parlamentului sunt acte juridice ce exprimă voinţa parlamentarilor şi sunt adoptate în aplicarea şi cu respectarea prevederilor regulamentului. Or, Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa în materie că nu se poate pronunţa asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât aceasta ar echivala nu numai cu pronunţarea unor soluţii fără fundament constituţional, ci şi cu încălcarea principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 17 din 27 ianuarie 2000 privind constituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 1 septembrie 1999 pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, unde s-a reţinut: „Camera Deputaţilor este unica autoritate publică ce deţine competenţa ca, în virtutea principiului autonomiei regulamentare, prevăzut în art. 61 alin. (1) din Constituţie, text conform căruia «Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu [...]», să interpreteze, ea însăşi, conţinutul normativ al regulamentului propriu şi să decidă asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare dată, desigur, normele constituţionale aplicabile.“) În aceeaşi ordine de idei, Curtea a mai arătat că pentru rezolvarea contestaţiilor senatorilor, deputaţilor sau ale grupurilor parlamentare în legătură cu măsurile concrete de aplicare a regulamentelor Parlamentului urmează să se recurgă la folosirea căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare. Mai mult, Curtea constată că Hotărârea Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012, având ca obiect revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului, este un act juridic cu caracter individual. Or, asemenea tipuri de acte juridice nu pot fi supuse controlului exercitat de Curtea Constituţională, deoarece nu privesc probleme de drept, ce ar putea fi supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la normele şi principiile fundamentale. Curtea Constituţională nu se poate transforma într-un arbitru al conflictelor politice din Parlament, nu poate cenzura opţiunile politice majoritare ale parlamentarilor cu privire la alegerea preşedintelui unei Camere, a conducerii sau a membrilor Biroului permanent al fiecărei Camere sau ai altor organe de lucru şi nici nu are rolul unei instanţe de apel pentru soluţionarea unor diferende sau neînţelegeri între persoane ce au calitatea de parlamentari. Astfel de acte reprezintă manifestări politice care, chiar dacă îmbracă, formal, haina unor acte juridice, nu au caracter normativ, în sensul că nu conţin reglementări juridice de largă aplicabilitate şi cu efect juridic general sau circumscris unei categorii determinate de subiecte de drept, ci reprezintă acte juridice cu caracter individual şi scop politic, având ca obiect numiri, alegeri sau validări în funcţii. Înlocuirea unei persoane cu alta, cu respectarea procedurilor regulamentare, nu poate reprezenta o problemă de constituţionalitate pe care Curtea Constituţională să poată fi solicitată a o tranşa. În lumina tuturor considerentelor expuse, Curtea constată că Hotărârea Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012 nu poate fi supusă controlului de constituţionalitate, deoarece, prin obiectul său de reglementare, nu se încadrează în sfera actelor parlamentare asupra căreia Curtea Constituţională se poate pronunţa. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Hotărârea Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012 privind revocarea domnului Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 9 iulie 2012 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán şi Tudorel Toader, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 728 din 9 iulie 2012, cu majoritate de voturi, considerăm că sesizările de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012 privind revocarea domnului Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului trebuiau admise ca fiind întemeiate. I. Cu privire la admisibilitatea sesizării Curtea avea competenţa de a constata neconstituţionalitatea Hotărârii nr. 24 din 3 iulie 2012, având în vedere dispozitivul Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012 (pronunţată anterior soluţionării prezentei cauze), prin care s-a constatat că „soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională“. Menţionăm că în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 210 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 13 iunie 2003, şi Decizia nr. 263 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 mai 2012, Curtea a reţinut că acesteia îi sunt opozabile deciziile pe care le pronunţă de la momentul pronunţării lor. În consecinţă, având în vedere adoptarea dispozitivului Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012, Curtea trebuia să analizeze constituţionalitatea Hotărârii nr. 24 din 3 iulie 2012 aşa cum a procedat şi prin deciziile nr. 53 şi nr. 54 din 25 ianuarie 2011, deciziile nr. 1.630 şi nr. 1.631 din 20 decembrie 2011. Amintim că în aceste decizii şi în Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 Curtea nu a făcut distincţia între actele normative şi cele cu caracter individual, distincţie care apare în Decizia nr. 728 din 9 iulie 2012. Dimpotrivă, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 prevede în mod expres faptul că instanţa de contencios constituţional îşi menţine competenţele aşa cum au fost acordate prin Legea nr. 177/2010. II. Cu privire la temeinicia sesizării observăm următoarele: Hotărârea nr. 24 din 3 iulie 2012 contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 64 alin. (5) din Constituţie. Astfel, sesizarea s-a făcut cu o adresă semnată de două treimi din membrii Biroului permanent. De asemenea, nu a existat nicio comisie de anchetă care să stabilească faptul că au existat încălcări grave ale prevederilor Regulamentului Senatului, constând în lipsa de independenţă a acestuia, astfel cum prevede art. 30 alin. (1) lit. b) din Regulament. Revocarea, astfel cum rezultă din stenograma de şedinţă, s-a întemeiat pe alegaţii în sensul celor de mai sus, susţinute de preşedintele Comisiei juridice a Senatului, fără să existe niciun fel de probe. Reamintim că prin Decizia nr. 1.630 din 20 decembrie 2011 s-a statuat că ideea de neutralitate politică a preşedintelui Senatului - exprimată de Curte în considerentele Deciziei nr. 601/2005 - se referă la atribuţiile specifice funcţiei respective şi nu poate fi interpretată ca având semnificaţia unei independenţe faţă de partidul politic al cărui membru este preşedintele Senatului, calitate în considerarea căreia, de altfel, a fost ales în această funcţie. Hotărârea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată în lipsa vreunei solicitări din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal din cadrul Senatului. Astfel, în timp ce domnul Vasile Blaga conducea lucrările şedinţei Camerelor reunite ale Parlamentului, în calitate de preşedinte al Senatului, Biroul permanent al Senatului a fost convocat ad-hoc, fără înştiinţarea prealabilă a acestuia, fiind astfel încălcate dispoziţiile Regulamentului Senatului şi cele ale art. 66 alin. (2) din Constituţie. Apreciem că Biroul permanent al Senatului a fost convocat ilegal, de vreme ce, potrivit dispoziţiilor legale invocate, acesta se convoacă din oficiu de către preşedintele Senatului sau la solicitarea a cel puţin 5 din ceilalţi membri ai săi ori a unui grup parlamentar. Totodată, Biroul permanent a luat ilegal decizia de a convoca plenul Senatului în vederea revocării domnului Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului, în condiţiile în care Parlamentul se afla în sesiune extraordinară, aprobată de birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, convocată legal şi motivat, strict cu privire la teme înscrise şi aprobate pe ordinea de zi. De altfel, prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, instanţa de contencios constituţional a statuat că „reglementarea revocării preşedintelui Senatului nu poate contraveni principiului configuraţiei politice, care, potrivit art. 64 alin. (5) din Constituţie, stă la baza alcătuirii Biroului permanent. Din textul constituţional menţionat rezultă, fără echivoc, că prin configuraţia politică a fiecărei Camere se înţelege compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective. În virtutea configuraţiei politice izvorâte din voinţa corpului electoral se desemnează şi preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor. Votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancţiune, când acest grup sau o altă componentă a Camerei solicită înlocuirea din funcţie a preşedintelui pentru săvârşirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică. Această înlocuire se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup parlamentar, care nu-şi poate pierde dreptul la funcţia de preşedinte, dobândit în virtutea rezultatelor obţinute în alegeri, respectându-se principiul configuraţiei politice“. Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a reţinut că „revocarea din funcţie înainte de expirarea mandatului produce întotdeauna efecte numai asupra mandatului celui revocat, iar nu şi asupra dreptului grupului parlamentar care a propus numirea lui, de a fi reprezentat în Biroul permanent şi, în consecinţă, de a propune alegerea unui alt senator în locul devenit vacant. Neobservarea principiului menţionat şi instituirea posibilităţii alegerii unui nou preşedinte dintr-un alt grup parlamentar ar avea drept consecinţă ca sancţiunea aplicată preşedintelui Senatului, revocat din funcţie, să se extindă asupra grupului parlamentar care a propus alegerea lui. Or, Constituţia României nu permite aplicarea unei asemenea sancţiuni cu caracter colectiv“. Prin Decizia nr. 1.630 din 20 decembrie 2011, Curtea a statuat următoarele: „Constituţionalitatea dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Regulamentul Senatului, potrivit căruia apartenenţa politică a membrilor Biroului Permanent, în care se include şi preşedintele Senatului, trebuie să reflecte configuraţia politică rezultată din alegeri, cu observarea principiului consacrat de art. 16 alin. (3) teza a doua din Constituţie, cu privire la care se susţine că sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul în care s-ar permite revocarea sau încetarea mandatului preşedintelui Senatului ca urmare a modificărilor configuraţiei politice în general şi, în special, ca urmare a retragerii sprijinului politic al grupului parlamentar care l-a propus.“ Pentru raţiunile expuse, considerăm că sesizarea era admisibilă şi întemeiată. Judecător, prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc Judecător, prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru Judecător, prof. univ. dr. Mircea Ştefan Minea