DECIZIE Nr.
713 din 13 septembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145 alin. 2 si art. 145 1 din Codul
de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 727 din 26 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 2 şi art. 1451 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Cristian Dandăreanu în Dosarul nr. 3.327/2006 al Curţii de
Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal răspunde
autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat, lipsind celelalte părţi, faţă
de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, susţinand că art. 145 alin. 2 şi
art. 1451 din Codul
de procedură penală încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi
art. 23 alin. (1) din Constituţie. Astfel, comparativ cu obligaţia instanţei de
judecată de a verifica periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive
a inculpatului trimis în judecată, prevăzută de art. 160b din Codul de procedură penală,
inculpatul trimis în judecată şi obligat să nu părăsească ţara sau localitatea
nu beneficiază de acelaşi tratament juridic.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca
nefondată, arătand că aspectele menţionate în susţinerea excepţiei sunt
probleme de completare a legii. Se arată că cele două măsuri, cea reglementată
de art. 160b din
Codul de procedură penală şi cea prevăzută de textele
legale criticate, nu sunt identice.
CURTEA,
avand în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 9 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr.
3.327/2006, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 145 alin. 2 şi art. 1451 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Cristian Dandăreanu în cauza ce are ca obiect judecarea apelului
declarat de autorul excepţiei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, în comparaţie cu art. 160b din Codul de procedură penală, care
instituie obligaţia instanţei de a verifica periodic legalitatea şi temeinicia
arestării preventive a inculpaţilor trimişi în judecată, dispoziţiile criticate
nu prevăd aceeaşi obligaţie a instanţei şi pentru inculpaţii trimişi în
judecată şi obligaţi să nu părăsească ţara sau localitatea. Or, reglementarea
prin lege a unei astfel de obligaţii a instanţei constituie o garanţie a
restrangerii libertăţii personale doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute
de lege, astfel cum stabileşte art. 23 alin. (1) din Constituţie. Se instituie
totodată un tratament inegal inculpaţilor obligaţi la măsura de a nu părăsi
ţara, faţă de ceilalţi inculpaţi arestaţi preventiv, dar faţă de care instanţa
este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării, fiind totodată lipsiţi „de garanţii
normale menite să contrabalanseze luarea unei măsuri restrictive de
libertate".
Mai arată că, datorită faptului că instanţa nu este
obligată să se pronunţe periodic prin încheiere asupra legalităţii şi
temeiniciei măsurii obligării inculpatului trimis în judecată de a nu părăsi
localitatea, încheiere care ar fi supusă căilor de atac, celui aflat în această
situaţie i se restrange dreptul la un proces echitabil.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori şi de familie apreciază că
dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, este
menţionată Decizia Curţii Constituţionale nr. 442/2006.
Se mai arată că există suficiente garanţii procesuale
pentru revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, atunci cand nu
mai există temei pentru menţinerea acestei măsuri.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Apreciază că dispoziţiile
legale respective sunt în deplină concordanţă cu art. 16 alin. (1), art. 21
alin. (3) şi art. 23 alin. (1) din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinand încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie art. 145 alin. 2 şi
art. 1451 din Codul
de procedură penală care au următorul cuprins:
- Art. 145 alin. 2: „In
cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăşi 30
de zile, afară de cazul cand ea este prelungită în condiţiile legii. Măsura obligării
de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în
caz de necesitate şi numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputand să
depăşească 30 de zile. Dispoziţiile art. 1402 se aplică în mod
corespunzător. Durata maximă a măsurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmăririi
penale este de un an. In mod excepţional, cand pedeapsa prevăzută de lege este
detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a
obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani."
- Art. 1451: „Măsura
obligării de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă învinuitului sau
inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa
de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea
organului care a dispus această măsură.
Dispoziţiile art. 145 se aplică în mod corespunzător
şi în cazul obligării de a nu părăsi ţara."
Se susţine că aceste dispoziţii legale încalcă art. 16
alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (1) din Constituţie, privind
egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi, respectiv,
garantarea libertăţii individuale.
Examinand excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Textele legale criticate pentru neconstituţionalitate
se referă la obligarea învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi localitatea
sau ţara. Ambele texte fac parte din cap. I al titlului
IV din Codul de procedură penală, intitulat „Măsurile
preventive".
Potrivit art. 139 alin. 2 din Codul de procedură
penală, „cand măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor
legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii
preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere [...]". Alineatele 3, 31 şi 32 ale aceluiaşi articol prevăd
modalităţile şi condiţiile în care măsurile preventive pot fi înlocuite sau
revocate. Totodată, art. 140 din Codul de procedură penală prevede cazurile în
care măsurile preventive încetează de drept.
De altfel, chiar din conţinutul dispoziţiilor legale
criticate rezultă că durata măsurii preventive în cursul urmăririi penale nu
poate depăşi 30 de zile, afară de cazul cand ea este prelungită în condiţiile
legii. In consecinţă, în tot cursul procesului penal, dacă procurorul sau
instanţa de judecată constată că nu mai există temei pentru menţinerea măsurii
preventive de a nu părăsi localitatea, există oricand posibilitatea revocării acesteia, din oficiu sau la cerere. De asemenea, art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală prevede că „împotriva
încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea
unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau
prelungirea măsurii preventive [...], învinuitul
sau inculpatul pot face recurs [...]". Sunt
întrunite astfel cerinţele constituţionale prevăzute la art. 21 alin. (3),
referitoare la dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un
termen rezonabil. De asemenea nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 23 alin.
(1) din Constituţie, privind inviolabilitatea libertăţii individuale şi
siguranţei persoanei, deoarece luarea, în condiţiile legii, a măsurii
preventive de a nu părăsi localitatea sau ţara nu are semnificaţia încălcării libertăţii
individuale sau siguranţei persoanei. Aceste măsuri se iau exclusiv în scopul
bunei desfăşurări a procesului penal.
In ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 16 alin.
(1) din Constituţie, Curtea constată că instituirea de către legiuitor a modalităţii
în care învinuitul sau inculpatul este supus măsurii obligării de a nu părăsi
ţara, precum şi a condiţiilor de revocare a acesteia, nu poate conduce la
concluzia că în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificată a persoanelor
aflate în această situaţie faţă de cele care sunt arestate preventiv. Cele două
categorii de persoane, învinuiţii sau inculpaţii faţă de care s-a luat măsura
preventivă de a nu părăsi ţara sau localitatea şi inculpaţii arestaţi aflaţi în
cursul judecăţii, se află în mod evident în situaţii diferite, justificate
raţional şi obiectiv, iar legiuitorul a înţeles să instituie, în conformitate
cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, măsuri procedurale diferite.
Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra
excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1451 din Codul de procedură penală, prin
raportare la dispoziţiile art. 23 din Constituţie, excepţie respinsă prin
Decizia nr. 442 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 531 din 20 iunie 2006.
Soluţia Curţii Constituţionale în cauza respectivă,
precum şi considerentele care au stat la bază îşi păstrează valabilitatea şi în
această cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 145 alin. 2 şi art. 1451 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian
Dandăreanu în Dosarul nr. 3.327/2006 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală
şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 13 septembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta