Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2), art. 178 alin. (1) şi art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Universitatea din Petroşani în Dosarul nr. 6.209/278/2014 al Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.711 D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Referindu-se la soluţia legislativă consacrată de normele criticate, arată că în motivarea excepţiei nu sunt formulate veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este exprimată nemulţumirea faţă de această soluţie, care reflectă concepţia diferită a legiuitorului în privinţa duratei procesului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 6 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.209/278/2014, Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2), art. 178 alin. (1) şi art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de apelanta-pârâtă Universitatea din Petroşani, într-o cauză având ca obiect pretenţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, respectând prevederile art. 126 din Constituţie, în interpretarea dată de Curtea Constituţională, legiuitorul a stabilit, prin titlul III din cartea I a Codului de procedură civilă, competenţa instanţelor după materie şi valoare, precum şi competenţa teritorială, dispoziţiile privitoare la competenţă fiind cuprinse şi în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească. În acelaşi timp, prin dispoziţiile capitolului IV din titlul III, respectiv prin art. 129 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a clarificat competenţa instanţelor ca fiind de ordine publică sau de ordine privată, definind necompetenţa de ordine publică prin raportare la criteriul competenţei generale, materiale şi teritoriale exclusive şi a stabilit, prin art. 130, obligaţia instanţei ca la primul termen de judecată să verifice competenţa. Cu toate că legiuitorul a calificat, prin art. 129 din Codul procedură civilă, competenţa generală, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă ca fiind de ordine publică, şi, în pofida faptului că prin art. 174 se prevede sancţiunea nulităţii absolute atunci când un act de procedură este efectuat cu nerespectarea cerinţelor stabilite printr-o normă ce ocroteşte un interes public, iar art. 176 prevede nulitatea necondiţionată de existenţa vreunei vătămări pentru anumite situaţii expres prevăzute, printre care şi cea a competenţei instanţei, prin art. 130 alin. (2) este înlăturată, practic, sancţiunea nulităţii exprese reglementate de textele indicate, întrucât, dacă părţile sau instanţa de judecată nu invocă necompetenţa la primul termen de judecată şi în faţa primei instanţe, aceasta nu mai poate fi invocată ulterior, nici măcar în faţa instanţei de control judiciar. Se ajunge astfel în situaţia ca, deşi instanţa de apel (cum este cazul de faţă), judecă din nou procesul, evocând fondul, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, nu mai poate soluţiona însă chestiunea competenţei, chiar dacă aceasta este stabilită greşit de instanţa de fond şi, de asemenea, chiar şi pentru situaţiile în care necompetenţa este de ordine publică. Or, dacă s-a stabilit caracterul de ordine publică al competenţei materiale prin art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă, şi, totodată, instanţa de control judiciar, respectiv cea de apel în cazul prevăzut la art. 480 alin. (4) din Codul de procedură civilă, sau cea de recurs, în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) şi (3) din acelaşi Cod, poate anula ori, respectiv, casa hotărârea primei instanţe pentru încălcarea competenţei de ordine publică, atunci invocarea excepţiei de necompetenţă de ordine publică reglementată de art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă doar în faţa primei instanţe şi doar la primul termen de judecată este neconstituţională, întrucât nesocoteşte prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora competenţa instanţelor este stabilită doar prin lege. Potrivit interpretării autoarei excepţiei, respectarea acestei dispoziţii constituţionale presupune implicit dreptul instanţei de control judiciar de a verifica, din proprie iniţiativă sau la cererea unei părţi, competenţa de ordine publică stabilită de instanţa de fond şi dreptul acesteia de a anula sau casa hotărârea primei instanţe, dacă aceasta a încălcat competenţa de ordine publică. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin legea procedurală i s-a dat dreptul instanţei de control judiciar să verifice, în mod necondiţionat, şi alte încălcări ale dispoziţiilor legale referitoare la reprezentarea procesuală, compunerea sau constituirea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată, cerinţe încadrabile în aceeaşi categorie, a acelora de ordine publică, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută şi necondiţionată, astfel că invocarea nerespectării lor priveşte o chestiune de ordine publică, şi nu privată, care trebuie şi poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar. Astfel, s-ar putea ajunge la situaţia în care, pentru nerespectarea cerinţei de compunere a instanţei ori de reprezentare procesuală, să se poată aplica sancţiunea nulităţii absolute, întrucât cerinţele respective sunt de ordine publică. În schimb, pentru aceeaşi cerinţă de ordine publică, dar care priveşte competenţa instanţei, sancţiunea nulităţii să nu mai poată fi aplicată pentru simplul motiv că este limitată posibilitatea invocării ei doar la primul termen de judecată şi în faţa primei instanţe. Potrivit autoarei excepţiei, această situaţie poate privi şi încălcarea competenţei instanţelor specializate în anumite materii, situaţie în care se încalcă şi dispoziţiile constituţionale prevăzute la art. 126 alin. (5), sau a instanţelor de contencios administrativ, caz în care sunt încălcate, de asemenea, dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie. Pentru aceste motive, se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 130 alin. (2), precum şi a celor ale art. 178 alin. (1) şi ale art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în măsura în care sintagmele „dacă legea nu prevede altfel", conţinută de art. 178 alin. (1) şi, respectiv, „dacă prin lege nu se prevede altfel", conţinută de art. 247 alin. (1), se referă la competenţa de ordine publică reglementată de art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă.6. Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că textele de lege a căror neconstituţionalitate se invocă au legătură cu competenţa instanţelor şi cu procedura de judecată, reprezentând tocmai transpunerea în plan legislativ a normei constituţionale a cărei încălcare se invocă. Practic, autoarea excepţiei îşi exprimă dezacordul faţă de soluţia adoptată prin noul Cod de procedură civilă cu privire la momentul şi stadiul procesual în care se poate invoca necompetenţa materială a unei instanţe, însă această chestiune este doar o problemă de opţiune a legiuitorului şi nu una de constituţionalitate, câtă vreme Constituţia nu cuprinde prevederi imperative cu privire la competenţa instanţelor după materie, ci lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată. 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/7.442/2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 785 din 3 februarie 2016, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă în acest sens prevederile art. 126 şi art. 129 din Constituţie, precum şi statuările Curţii Constituţionale, potrivit cărora este în competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, principiul liberului acces la justiţie semnificând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza procedurile instituite în formele şi în modalităţile prevăzute de lege. Norma criticată trebuie analizată şi în contextul reglementării instituţiei validării popririi, prin art. 790 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Din economia acestor dispoziţii legale, rezultă că terţul poprit care nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi are posibilitatea de a-şi face apărările pe care le consideră necesare în faţa instanţei care soluţionează cererea de validare a popririi, judecată care se poate finaliza fie printr-o hotărâre, care poate face obiectul controlului judiciar pe calea apelului, prin care instanţa dispune validarea popririi sau, după caz, desfiinţarea popririi. În faţa acestei instanţe, terţul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi toate mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. Astfel fiind, dispoziţiile criticate, coroborate cu cele care configurează regimul juridic al instituţiei validării popririi, instituie mecanisme procedurale menite să satisfacă exigenţele normelor constituţionale, convenţionale şi legale privitoare la dreptul la un proces echitabil în termen rezonabil şi dreptul la apărare.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. l alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 130 alin. (2), art. 178 alin. (1) şi art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins: – Art. 130 alin. (2) - Invocarea excepţiei : „(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."
– Art. 178 alin. (1) - Invocarea nulităţii: „(1) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel."
– Art. 247 alin. (1) - Invocare: „(1) Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi." 12. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), (5) şi (6), având următorul cuprins: [...] (2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. [...] (5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că criticile formulate în susţinerea acesteia vizează, în esenţă, modul de reglementare a condiţiilor de invocare a excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale de ordine publică. 14. Curtea reţine că, potrivit art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „Necompetenţa este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura." În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată [art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. 15. Condiţiile invocării excepţiei de necompetenţă sunt reglementate de art. 130 din Codul de procedură civilă. Cât priveşte necompetenţa de ordine publică, textul legal menţionat stabileşte condiţii diferite de invocare, în funcţie de motivul de necompetenţă de ordine publică. Astfel, dacă este vorba despre necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, aceasta poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii. Dacă este vorba despre necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică, aceasta trebuie invocată de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Această din urmă regulă, cuprinsă în art. 130 alin. (2), este criticată de autoarea excepţiei, pe motiv că ar încălca art. 126 alin. (2), (5) şi (6) din Constituţie, considerente pentru care apreciază deopotrivă neconstituţionale şi art. 178 alin. (1) şi ale art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în măsura în care sintagmele „dacă legea nu prevede altfel", conţinută de art. 178 alin. (1) şi, respectiv, „dacă prin lege nu se prevede altfel", conţinută de art. 247 alin. (1) se referă la competenţa de ordine publică reglementată de art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 16. Contrar acestor susţineri, Curtea reţine că prevederile criticate constituie o aplicare a art. 126 alin. (2) din Constituţie, care îndrituieşte legiuitorul să stabilească prin lege competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. În virtutea acestor prevederi, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fapt ce nu constituie o ingerinţă a puterii legiuitoare în activitatea judecătorească (a se vedea în Decizia nr. 100 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011). Curtea Constituţională a statuat în acest sens că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili competenţa instanţelor de judecată şi normele de procedură judiciară, cu condiţia implicită de a nu contraveni altor norme şi principii constituţionale (a se vedea Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004). Or, în cauză, nu s-a relevat nicio normă sau principiu ce ar fi încălcat prin stabilirea condiţiilor de invocare a necompetenţei de ordine publică. Este vorba strict despre o opţiune a legiuitorului, menită, astfel cum doctrina a subliniat, să responsabilizeze atât judecătorul, cât şi părţile, în sensul că aceştia sunt obligaţi să-şi pună problema competenţei de la începutul procesului, nu să ignore acest aspect şi să intre în cercetarea fondului, iar la orice moment ulterior (întrucât, în vechea reglementare, necompetenţa de ordine publică se putea invoca oricând), să „descopere" necompetenţa şi să invoce excepţia corespunzătoare. Art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă impune, aşadar, ca atât instanţa, cât şi părţile, să examineze întâi respectarea regulilor de competenţă, precum şi a aspectelor necesare pentru determinarea instanţei de fond competente, iar apoi fondul pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză. În acest sens, art. 131 din Codul de procedură civilă obligă instanţa să-şi verifice competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Astfel fiind, criticile formulate în raport cu art. 126 alin. (2), şi care, de fapt, relevă doar preferinţa pentru o altă soluţie legislativă, fără a releva, în concret, prin ce este neconstituţională cea reglementată în prezent, sunt neîntemeiate. 17. Cât priveşte dispoziţiile art. 126 alin. (5) din Constituţie care interzic „înfiinţarea de instanţe extraordinare", respectiv care permit înfiinţarea, prin lege organică, a unor „instanţe specializate în anumite materii", acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât dispoziţiile supuse controlului Curţii Constituţionale nu cuprind norme care să reglementeze înfiinţarea unor asemenea instanţe. 18. Tot astfel, nu sunt incidente în cauză prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie, ce constituie sediul materiei cu privire la actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc, întrucât, în cauză, nu sunt în discuţie astfel de acte. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Universitatea din Petroşani în Dosarul nr. 6.209/278/2014 al Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă, şi constată că dispoziţiile art. 130 alin. (2), art. 178 alin. (1) şi art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta