Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul Teritorial Suceava în Dosarul nr. 2.199/86/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 564D/2016.2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi părţile Inspectoratul de Poliţie Suceava şi Ministerul Afacerilor Interne Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 632D/2016, 748D/2016, 803D/2016, 835D/2016 şi 836D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul Teritorial Suceava, în calitate de reprezentant al membrilor săi, în dosarele nr. 2.236/86/2015, 1.245/86/2015, 1.835/86/2015, 1.886/86/2015 şi 3.084/86/2015 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.4. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi părţile Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 564D/2016, 632D/2016, 748D/2016, 803D/2016, 835D/2016 şi 836D/2016, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 632D/2016, 748D/2016, 803D/2016, 835D/2016 şi 836D/2016 la Dosarul nr. 564D/2016, care este primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, considerând că aspectele invocate de autorul excepţiei privesc probleme de interpretare şi aplicare a legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 4 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.199/86/2015, Încheierea din 18 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.236/86/2015, încheierile din 19 aprilie 2016, pronunţate în dosarele nr. 1.245/86/2015 şi nr. 1.835/86/2015 şi încheierile din 20 mai 2016, pronunţate în dosarele nr. 1.886/86/2015 şi nr. 3.084/86/2015, Curte de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul Teritorial Suceava, în calitate de reprezentant al membrilor săi, cu prilejul soluţionării unor acţiuni privind acordarea unor diferenţe băneşti reprezentând actualizarea normei de hrană.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora cuantumul alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană în anii 2012, 2013, 2014 şi 2015 nu poate depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010, sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, precum şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 6 şi art. 14 din aceeaşi convenţie. În acest sens arată că, potrivit art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, ale anexei la Hotărârea Guvernului nr. 65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de pace, ale personalului aparţinând structurilor Ministerului de Interne, căruia i se aplică Statutul poliţistului, dar şi ale Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/310/2009 privind hrănirea efectivelor Ministerului Administraţiei şi Internelor în timp de pace, pentru personalul căruia i se aplică Statutul poliţistului şi care îndeplineşte misiuni cu pericol deosebit, care execută, conduce sau coordonează misiuni operative ori contribuie la realizarea acestora se acordă un drept de hrană care să asigure 5010 calorii, zilnic, fiecărui individ. Prin art. 6 din acest din urmă act normativ s-a prevăzut că, atunci când dreptul la hrană nu se acordă gratuit sub formă de alimente sau hrană preparată, va fi acordată în schimb valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană.9. În anul 2010, prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, dreptul la hrană a fost redus temporar, cu 25%, revenindu-se apoi, prin acte normative succesive, la nivelul în vigoare în luna iunie 2010, dar fără ca suma să fie actualizată, astfel că rezultă o diminuare a normei de hrană, valoarea acordată neasigurând cele 5010 calorii necesare. Actualizarea, care reprezintă corelarea valorii financiare a normelor de hrană cu indicii preţului de consum, este reglementată de art. 5 din Legea nr. 523/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională. În intervalul dintre anii 2010-2013, contravaloarea celor 5010 de calorii a crescut, prin ordine ministeriale succesive, până la suma de 27 de lei. Or, instituţiile bugetare nu au aplicat această actualizare până la data de 1 iulie 2015, când dispoziţiile art. 12 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aşa cum au fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2015 pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, au prevăzut în mod expres acordarea dreptului la hrană la valoarea actualizată.10. Aşa fiind, având în vedere că până la data de 1 iulie 2015 dreptul la hrană a fost restrâns, autorul excepţiei consideră că nu a fost respectat caracterul temporar al restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, prevăzut de art. 53 din Constituţie.11. De asemenea consideră că se creează o stare de discriminare între personalul instituţiilor publice care primeşte dreptul la hrană prin acordarea de alimente ori de hrană preparată şi care beneficiază în continuare de cele 5.010 calorii şi persoanele care primesc dreptul la hrană în bani şi care primesc o valoare cu care nu se pot asigura cele 5.010 calorii. În acest sens compară situaţia mai multor categorii de persoane care se bucură de dreptul la hrană potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională. În susţinerea acestei critici, Curtea arată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2015 prin care s-a prevăzut acordarea dreptului la hrană la valoarea actualizată au fost justificate de însăşi necesitatea asigurării unui cadru unitar de aplicare a unor dispoziţii referitoare la acordarea unor drepturi specifice, respectiv a asigurării unui tratament egal şi nediscriminatoriu personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională care participă la misiuni comune pe teritoriul naţional, precum şi misiuni şi operaţii ale Uniunii Europene sau sub mandatul ONU, NATO şi, respectiv al OSCE. De asemenea, în nota de fundamentare a ordonanţei s-a ţinut seama de faptul că interoperaţionalizarea misiunilor comune, inclusiv a celor desfăşurate pe teritoriul României implică stabilirea unui raport optim între resursele logistice şi financiare alocate, în funcţie de volumul şi complexitatea activităţii şi rezultatele aşteptate.12. Totodată, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dreptul la hrană reprezintă un bun, precum şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, deoarece dreptul la hrană reprezintă o măsură de protecţie socială a salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite.13. În sfârşit, susţine că dispoziţiile de lege criticate nu sunt suficient de clare şi previzibile, unele instanţe considerând că trebuie acordată valoarea actualizată de 27 de lei, prevăzută prin Ordinul ministrului apărării naţionale MS 76 din 19 iulie 2013, în timp ce altele au apreciat, în mod contrar, că valoarea acordată nu o poate depăşi pe cea din luna iunie 2010.14. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că aceste dispoziţii se aplică tuturor persoanelor aflate în aceleaşi situaţii, fără excepţii. De asemenea arată că dreptul la hrană nu este menţionat în mod expres în art. 41 alin. (2) din Constituţie, iar maniera concretă de acordare a protecţiei sociale revine legiuitorului, care poate hotărî ce cuantum bănesc se acordă pentru protecţia sănătăţii sau pentru munca în condiţii deosebite sau speciale. Totodată, consideră că art. 53 din Constituţie nu este încălcat, întrucât alocaţia pentru hrană nu este un drept fundamental.15. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.16. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia pune în discuţie probleme de aplicare şi interpretare a legii, care nu sunt de competenţa instanţei de contencios constituţional.17. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, fără privilegii sau discriminări. De asemenea arată că alocaţia pentru hrană nu este un drept fundamental.18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, ale art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, şi ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014. Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare:– Art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012: „Cuantumul drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează potrivit art. 1 alin. (1), fără a depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010.";
– Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012: „În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.";
– Art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: „În anul 2014, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul stabilit pentru anul 2013.";
– Art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: „În anul 2015, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul stabilit pentru anul 2014."21. Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate şi-au încetat aplicarea la o dată anterioară sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Având în vedere, însă, cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată, care continuă să îşi producă efectele în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. 22. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) privind protecţia socială a salariaţilor şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea susţine că sunt încălcate dispoziţiile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii privind dreptul la un proces echitabil şi interzicerea discriminării, precum şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol la convenţia amintită, referitor la dreptul de proprietate. 23. Examinând dispoziţiile de lege criticate, Curtea reţine că autorul excepţiei critică, în principal, faptul că revenirea la cuantumul alocaţiei pentru hrană avut anterior reducerii cu 25% a acestui drept prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, s-a realizat fără actualizarea acestei sume, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 9 aprilie 1998. O primă consecinţă pretins neconstituţională a acestui fapt este că dreptul de hrană suferă o diminuare contrară art. 53 şi art. 41 alin. (2) din Constituţie. 24. Faţă de această critică, Curtea reţine că alocaţia pentru hrană reprezintă unul dintre drepturile acordate poliţiştilor în virtutea specificului activităţii pe care o desfăşoară, activitate care este de natură să supună organismul şi psihicul unor solicitări şi riscuri sporite. Astfel, art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, consacră dreptul poliţiştilor la alocaţie de hrană zilnică, alături de alte drepturi precum dreptul la uniformă, echipament specific, asistenţă medicală şi psihologică, proteze, precum şi medicamente gratuite. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994, acordarea dreptului de hrană se face, de regulă, în natură, în limita unor plafoane calorice diferenţiate pe categorii, care constituie norme de hrană zilnice, dar se poate face şi pe bază de alocaţie valorică. 25. Cât priveşte conţinutul dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragraful 20, a arătat, în esenţă, că textul constituţional enumeră elementele componente ale dreptului la protecţie socială a salariaţilor, respectiv securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi „alte situaţii specifice, stabilite prin lege". Curtea a constatat că intenţia legiuitorului constituant, prin trimiterea la „alte situaţii specifice, stabilite prin lege" în vederea determinării sferei de cuprindere normativă a dreptului, a fost aceea de a permite configurarea şi structurarea acestuia într-un mod dinamic, permiţând adaptarea sa noilor realităţi economice sau sociale care intervin în evoluţia societăţii. Pentru a se pronunţa cu privire la o eventuală încălcare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea, prin paragraful 21 al aceleiaşi decizii, a apreciat că este necesar să distingă între acele elemente componente ale dreptului care îl definesc şi-l caracterizează, fiind inerente existenţei sale constituţionale, şi cele care au o natură pur legală. Dacă în raport cu această din urmă categorie de elemente care ţin de protecţia socială a muncii, legiuitorul are o largă marjă de apreciere, în raport cu prima categorie marja acestuia de apreciere este una limitată, ţinând cont tocmai de natura juridică specifică a acesteia. Prin urmare, Curtea a considerat că este necesar să analizeze dacă dreptul consacrat prin lege reprezintă o măsură de protecţie socială a muncii, iar în cazul unui răspuns pozitiv, dacă este un drept pur legal sau, din contră, caracterizează însuşi dreptul fundamental la măsuri de protecţie socială a muncii. Cât priveşte cea de a doua cerinţă, Curtea, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, paragraful 24, a statuat că, pentru a putea considera că un drept care este consacrat prin lege, dar nu şi la nivel constituţional, are un caracter fundamental este necesar ca acesta să reprezinte fie o transpunere a unor prevederi din tratate internaţionale la care România este parte, fie să constituie măsuri de protecţie socială a muncii cu un impact social-economic deosebit. În acest sens, Curtea a reţinut că „teza întâi a art. 41 alin. (2) din Constituţie are un conţinut normativ flexibil tocmai pentru a putea fi adaptat la schimbările social-economice la care este supusă societatea de-a lungul timpului. Această concluzie este susţinută şi de faptul că teza a doua a aceluiaşi text constituţional, pentru a defini elementele componente ale dreptului la măsuri de protecţie socială a muncii, dezvoltă teza întâi a art. 41 alin. (2) din Constituţie, printr-o trimitere generică la lege. Această trimitere la lege permite Curţii Constituţionale ca, prin jurisprudenţa sa, să constituţionalizeze acele drepturi ale angajaţilor prevăzute de lege care reprezintă fie o transpunere a unor prevederi din tratate internaţionale la care România este parte, fie măsuri de protecţie socială a muncii cu un impact social-economic deosebit." 26. Analizând dreptul la alocaţia de hrană din perspectiva celor mai sus arătate, Curtea apreciază că, raportat la specificul activităţii desfăşurate de poliţişti, acesta poate fi privit ca o măsură de protecţie socială a acestei categorii profesionale. De altfel, consacrarea acestui drept alături de dreptul la uniformă, echipament specific, asistenţă medicală şi psihologică, proteze, precum şi medicamente gratuite întăreşte ideea că acordarea acestui drept nu poate fi privită ca un simplu beneficiu ori privilegiu, ci face parte dintre acele măsuri cu caracter preventiv ori de remediu prin care se urmăreşte păstrarea integrităţii fizice şi psihice a poliţiştilor. 27. În continuare, raportându-se la celelalte criterii avute în vedere prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, Curtea observă că alocaţia de hrană nu face obiectul unei consacrări exprese prin documentele internaţionale pe care legiuitorul le-a avut în vedere atunci când a reglementat Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Astfel, Recomandarea Rec(2001)10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre privind Codul european de etică al poliţiei prevede, cu caracter general, la art. 20 că „organizarea serviciilor de poliţie trebuie să cuprindă măsuri eficace, pentru a garanta integritatea personalului de poliţie şi comportamentul adecvat al acestuia, în executarea misiunilor, şi în special, respectarea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale persoanei, în mod particular, prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului." În mod asemănător, prin Declaraţia asupra poliţiei adoptată prin Rezoluţia nr. 690 din 1979 de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei se prevede dreptul poliţiştilor de a-şi desfăşura activitatea în condiţii profesionale, psihologice şi materiale care să le protejeze integritatea, imparţialitatea şi demnitatea (art. 4 din capitolul privind „Statutul"), fără a fi precizată modalitatea concretă de realizare a acestor condiţii. Cu un caracter mai general, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale consacră în art. 6 dreptul la muncă şi prevede în art. 7 obligaţia statelor membre de a asigura condiţii de muncă juste şi prielnice, fără ca dreptul la o normă de hrană să fie nominalizat în mod expres. 28. Aşa fiind, Curtea analizează, în continuare, dacă dreptul la alocaţie pentru hrană are un impact economico-social deosebit, care permite constituţionalizarea sa. Pentru a face această analiză, Curtea apreciază că este necesar a fi amintite cele reţinute prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, paragraful 18, în sensul că protecţia socială a muncii reprezintă o componentă esenţială a dreptului la muncă. Cu privire la garanţiile drepturilor fundamentale la muncă şi la protecţia socială a muncii, Curtea a reţinut că „acestea vizează reglementarea legală a raporturilor de muncă, asigurarea stabilităţii acestora, a drepturilor şi obligaţiilor angajatorilor şi ale angajaţilor, ele având menirea, pe de o parte, să asigure desfăşurarea raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal, judicios şi echitabil, apărarea deopotrivă a intereselor legitime, atât ale angajatorilor, cât şi ale salariaţilor (Decizia nr. 506 din 4 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 4 noiembrie 2005) şi, pe de altă parte, să împiedice angajatorii să dispună, din proprie iniţiativă, încetarea raporturilor de muncă în mod abuziv, nelegal şi nejustificat, şi, corelativ, să asigure exercitarea dreptului de apărare al salariaţilor împotriva oricăror măsuri nelegale sau neîntemeiate (Decizia nr. 205 din 26 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 septembrie 2001, sau Decizia nr. 252 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001)." Prin urmare, Curtea consideră că, pentru a avea un caracter de drept fundamental, o măsură de protecţie socială trebuie să asigure în mod esenţial exercitarea dreptului la muncă în condiţii de legalitate şi echitate, respectarea drepturilor salariaţilor şi, totodată, să intervină cu acele reglementări care sunt de natură să garanteze posibilitatea reală, concretă de a desfăşura munca, astfel încât acest drept să nu dobândească un caracter iluzoriu. Or, în ceea ce priveşte alocaţia de hrană, Curtea apreciază că, în pofida contribuţiei sale la crearea unor condiţii cât mai adecvate desfăşurării activităţii poliţiştilor, nu se poate susţine că impactul acestui drept asupra raportului de serviciu este de natură să influenţeze legalitatea, caracterul judicios şi echitabil al acestuia şi nu poate fi văzut ca o măsură în lipsa căreia exercitarea drepturilor şi îndatoririlor ce decurg din raportul de serviciu ar fi supuse îndoielii ori ar da loc abuzului uneia dintre părţile raportului de serviciu. Astfel, în măsura în care protecţia socială a salariaţilor este văzută ca o modalitate de garantare şi protejare a exercitării dreptului la muncă, Curtea consideră că dreptul la alocaţia de hrană nu reprezintă un element esenţial pentru existenţa raportului de serviciu al poliţiştilor şi exercitarea drepturilor şi îndatoririlor ce decurg din acesta, ci doar o modalitate prin care legiuitorul, în funcţie de resursele financiare disponibile, a înţeles să creeze condiţii adecvate desfăşurării acestei profesii. Legiuitorul are libertatea de a opta care sunt modalităţile concrete prin care asigură diverselor categorii profesionale condiţiile adecvate desfăşurării muncii, fără a se putea considera că toate aceste măsuri reprezintă drepturi fundamentale, în măsura în care nu sunt determinante pentru existenţa şi desfăşurarea raporturilor de muncă. De asemenea, legiuitorul va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării acestor măsuri de protecţie socială, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi. 29. Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea constată că prevederile art. 41 alin. (2) şi ale art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, dreptul la alocaţia de hrană nereprezentând un drept fundamental. 30. O altă critică invocată de autorul excepţiei are în vedere încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Analizând această critică, Curtea constată că alocaţia pentru hrană acordată poliţiştilor constituie un „bun", întrucât are o valoare patrimonială, astfel că intră sub protecţia prevederilor convenţionale amintite. Cu toate acestea, având în vedere cele mai sus reţinute, referitor la dreptul legiuitorului de a stabili care sunt măsurile concrete de protecţie socială a salariaţilor care nu au un caracter fundamental, precum şi de a modifica ori dispune încetarea acordării acestor drepturi, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente decât cu privire la sumele deja încasate cu acest titlu, sume devenite certe, lichide şi exigibile, iar nu şi cu privire la sumele viitoare asupra cărora legiuitorul este liber să dispună în privinţa cuantumului şi a condiţiilor de acordare. De altfel, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare." 31. În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la caracterul discriminatoriu al textelor de lege criticate, Curtea constată că autorul excepţiei are în vedere diferenţele care apar între beneficiarii dreptului la alocaţie de hrană ca urmare a modalităţii diferite de acordare a acestui drept. Astfel, arată că persoanele cărora li s-a acordat acest drept în natură continuă să se bucure de norma de 5010 calorii zilnice, pe când cei cărora li s-a acordat acest drept sub formă bănească au suportat o reducere a normei de hrană, prin neactualizarea sumei în conformitate cu indicii preţului de consum. 32. Faţă de această critică, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994, de dreptul la hrană beneficiază personalul din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Legea nr. 360/2002 se referă doar la o parte din acest personal, respectiv la poliţişti. Acest drept se acordă în limita unor plafoane calorice diferenţiate pe categorii de personal, plafoane care constituie norme de hrană zilnice şi care sunt prevăzute în anexa nr. 1 la ordonanţa amintită. Aşa cum s-a reţinut şi mai sus, acordarea acestui drept se poate face fie în natură, fie sub forma unei alocaţii valorice. 33. Situaţia personalului aparţinând structurilor Ministerului de Interne căruia i se aplică Statutul poliţistului şi care beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocaţie de hrană zilnică este reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 65/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003. În anexa acestui act normativ sunt prevăzute normele de hrană zilnice, plafoanele calorice şi categoriile de personal pentru care se acordă acest drept. Diferenţierile între normele de hrană stabilite şi modalităţile de acordare a acestora se fac în funcţie de specificul activităţii şi gradul de solicitare apreciat ca fiind aferent activităţii desfăşurate. Prin urmare, fiecare dintre persoanele aflate în cadrul uneia dintre categoriile reglementate de anexa la Hotărârea Guvernului nr. 65/2003 se supune aceluiaşi tratament juridic ca toate celelalte persoane aflate în aceeaşi situaţie cu a sa. În acelaşi timp, fiecare categorie de persoane se află într-o situaţie distinctă sub aspectul condiţiilor care justifică acordarea normei de hrană în raport cu celelalte categorii de persoane menţionate în acelaşi act normativ. Or, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a reţinut că principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, violarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând doar atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2003, Decizia nr. 156 din 15 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 26 iunie 2001), Curtea apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu au efecte de natură a contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. 34. De altfel, Curtea observă că situaţia discriminatorie la care se referă autorul excepţiei are mai degrabă în vedere faptul că, în împrejurări specifice, mai multe categorii de personal din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale sunt chemate să desfăşoare activităţi comune. Or, Curtea apreciază că acestea sunt situaţii speciale, care reclamă reglementări specifice, dar care nu sunt de natură să afecteze constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate care stabilesc un tratament egal pentru persoane aflate în situaţii identice, anume cele care primesc norma de hrană sub forma unei alocaţii valorice. 35. În continuare, Curtea apreciază că nici critica de neconstituţionalitate referitoare la caracterul neclar şi imprevizibil al textelor de lege care constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută. Astfel, dreptul la care se referă aceste texte de lege priveşte „alocaţia valorică pentru drepturile de hrană". Or, aşa cum s-a reţinut mai sus, Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 face distincţie între acordarea dreptului de hrană în natură faţă de acordarea sa prin alocaţie valorică, sub forma unei sume de bani. Prin urmare, nu poate fi făcută o confuzie referitoare la natura dreptului vizat de aceste dispoziţii de lege. 36. De asemenea, Curtea reţine că prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 se stabileşte o recuperare a reducerii cuantumului alocaţiei valorice de hrană, în două tranşe, fără a se putea depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010. Cuantumul stabilit prin această ordonanţă de urgenţă s-a păstrat până la sfârşitul anului 2012. Dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 au reglementat cuantumului alocaţiei valorice de hrană începând cu anul 2013, prin raportare la nivelul din decembrie 2012. Dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 au prevăzut acordarea aceluiaşi cuantum şi în anul 2014, iar dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 au stabilit acordarea alocaţiei valorice pentru hrană la nivelul stabilit pentru anul 2014. Prevederile art. 12 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 au prevăzut că, începând cu data de 1 iulie 2015, cuantumul alocaţiei valorice pentru hrană se acordă la valoarea actualizată. Aşa fiind, apare ca evident că, până la data de 1 iulie 2015, acest drept s-a acordat în cuantumul stabilit de textele de lege supuse analizei de constituţionalitate, fără a fi actualizat, iar o eventuală interpretare contrară reprezintă un aspect particular de aplicare a legii, a cărui temeinicie nu revine însă analizei exercitate de instanţa de contencios constituţional. 37. În sfârşit, Curtea constată că autorul excepţiei nu motivează critica sa referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel că această critică nu îndeplineşte condiţiile stabilite de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, referitoare la necesitatea motivării sesizărilor adresate Curţii Constituţionale. 38. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul Teritorial Suceava în dosarele nr. 2.199/86/2015, 2.236/86/2015, 1.245/86/2015, 1.835/86/2015, 1.886/86/2015 şi 3.084/86/2015 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 noiembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea