DECIZIE Nr.
707 din 25 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 463 din 6 iulie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Textila Sinmatex" - S.A. din Pucioasa în Dosarul nr. 7.669/120/2007 al
Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Sentinţa nr. 509 din 7 decembrie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 7.669/120/2007, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi
de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Textila Sinmatex" - S.A. din Pucioasa.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că dispoziţiile criticate au în vedere
interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce
anterior a contestat existenţa stării de insolvenţă, iar contestaţia i-a fost
respinsă, împrejurare ce aduce atingere principiului constituţional al
libertăţii economice.
Tribunalul Dâmboviţa - Secţia
comercială apreciază că, având în vedere specificul procedurii insolvenţei
care impune reguli de procedură derogatorii de la normele dreptului comun, dar
care corespund exigenţelor constituţionale şi necesităţii de a se asigura
celeritatea procedurii, excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind
neîntemeiată. Astfel, în situaţia în care debitorul, cunoscând lipsa
lichidităţilor sale, contestă în mod neîntemeiat starea de insolvenţă, se poate
deduce intenţia sa de a tergiversa procedura, periclitând astfel drepturile
creditorilor.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au următorul conţinut: „In
termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie
să recunoască existenţa stării de insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de
insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea
dreptul să solicite reorganizarea judiciară."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 21, 53 şi art. 135 alin. (2) lit. a), precum şi dispoziţiilor art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate s-a mai
pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.138 din 4 decembrie 2007, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008,
constatând netemeinicia criticilor formulate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut
că „garantarea libertăţii economice trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru
toţi cei care desfăşoară o activitate economică. Astfel, garantarea drepturilor
comercianţilor debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor.
Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au
exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul
desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului
acestora prin satisfacerea creanţelor creditorilor.
Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce
însă la dispariţia totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are
posibilitatea de a opta între acceptarea soluţiei cu privire la deschiderea
procedurii insolvenţei şi propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea
soluţiei de deschidere a procedurii insolvenţei, contestare care însă nu
trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. In plus, chiar dacă va fi
respinsă contestaţia, un plan de reorganizare va putea fi propus de
administratorul-judiciarsau de către creditori. Astfel, legea pune la
dispoziţie mai multe căi prin care debitorul îşi poate valorifica drepturile
sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiţie".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia,
cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Textila Sinmatex"
-S.A. din Pucioasa în Dosarul nr. 7.669/120/2007 al Tribunalului Dâmboviţa -
Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu