DECIZIE Nr.
707 din 19 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 1 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 970 din 5 decembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia
Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal, excepţie ridicată de Viorel Hîrşan Magdun în
Dosarul nr. 1.752/286/2002 al Tribunalului Mureş - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a
depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate
nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 10 mai 2006, pronunţată în Dosarul
nr. 1.752/286/2002, Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2151 din Codul penal, excepţie ridicată de Viorel Hîrşan Magdun în dosarul de mai sus,
având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul legal criticat contravine
dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 136
alin. (1) şi (5), nu prin ceea ce reglementează, ci prin forma eliptică de
redactare. Astfel, atâta vreme cât legiuitorul nu a circumstanţiat subiectul
pasiv al infracţiunii în funcţie de tipul de proprietate (publică sau privată),
apare cel puţin bizar ca un proprietar, care este şi administratorul
societăţii, să fie pedepsit pentru că a dispus, în varianta incriminată, de
bunuri, bani ori valori. Prin urmare, subiectul activ al infracţiunii, deşi are
calitatea de proprietar, nu poate uza de atributul dispoziţiei, specific
oricărui tip de proprietate.
De asemenea, prin acţiunea sa, Ministerul Public, ca
susţinător al acţiunii penale, se substituie în drepturile proprietarului, fapt
care echivalează, în opinia autorului, cu o expropriere realizată în dezacord
cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (3), precum şi cu cele ale
art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tribunalul Mureş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece legiuitorul are deplina libertate de a reglementa în domeniul
infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora. Prin
incriminarea infracţiunii de delapidare s-a instituit un mijloc de protecţie a
proprietăţii ca o componentă a patrimoniului. Imprejurarea că pentru această
faptă s-a optat pentru regula oficialităţii declanşării procesului penal nu
este de natură a atrage contrarietatea textului cu prevederile constituţionale
şi convenţionale invocate, întrucât nu s-ar mai realiza o protecţie eficientă a
societăţii şi a intereselor generale faţă de faptele care prezintă pericol
social mai ridicat.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece din analiza
dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal rezultă că nu se pune problema delapidării unor
bunuri care erau în proprietatea sau folosinţa asociatului ca persoană fizică
şi nu a societăţii comerciale şi de care putea să dispună în mod liber. Autorul
excepţiei face o confuzie între calitatea de proprietar şi cea de asociat al
unei societăţi comerciale, care nu este şi proprietar al bunurilor acesteia.
Societatea comercială are personalitate juridică proprie, ea fiind subiect de
drept şi având patrimoniu propriu distinct de patrimoniul asociaţilor.
De asemenea, prin guvernarea principiului oficialităţii
în ceea ce priveşte incriminarea infracţiunii de delapidare, legiuitorul a
urmărit nu numai protejarea intereselor asociaţilor, ci şi ale salariaţilor sau
creditorilor societăţii, precum şi siguranţa circuitului economic în general.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece infracţiunea
de delapidare face parte din categoria de infracţiuni contra patrimoniului, iar
incriminarea faptelor ce intră în conţinutul constitutiv al acesteia constituie
unul dintre mijloacele de apărare şi deci de garantare a proprietăţii. Mai
mult, dispoziţiile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu regula constituţională potrivit căreia
conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privată sunt stabilite de lege.
De asemenea, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din
Constituţie, Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organică
infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. In virtutea acestei
prevederi legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie
de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi
condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2151 din Codul penal - Delapidarea, care
au următorul conţinut: „Insuşirea, folosirea sau traficarea, de către un
funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri
pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la
unu la 15 ani.
In cazul în care delapidarea a avut consecinţe
deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea
unor drepturi."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 44 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la garantarea şi ocrotirea
dreptului de proprietate în mod egal, indiferent de titular, şi la caracterul
excepţional al exproprierii în condiţii anume determinate, ale art. 136 alin.
(1) şi (5) referitoare la tipurile de proprietate - publică sau privată - şi la inviolabilitatea, în condiţiile legii
organice a proprietăţii private, precum şi ale art. 1 al Primului Protocol
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale referitoare la Protecţia proprietăţii.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată că dreptul de proprietate privată are nu
numai o funcţie menită să satisfacă interesele personale, ci şi o funcţie
socială, în virtutea căreia poate fi limitat atât în conţinut, cât şi în modul
de exercitare. In acest sens, Constituţia prevede în art. 44 alin. (1) că
limitele şi conţinutul dreptului de proprietate privată sunt stabilite de lege.
Luând în considerare dispoziţiile invocate de autorul
excepţiei, Curtea Constituţională nu poate primi susţinerea acestuia în sensul
că însuşirea, folosirea sau traficarea de către administratorul unei societăţi
comerciale de bani, bunuri ori valori ale acesteia contravine dreptului de
proprietate ocrotit şi garantat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dimpotrivă,
incriminarea delapidării constituie unul dintre mijloacele de protecţie
juridică a proprietăţii. Faptul că subiectul faptelor de însuşire, folosire sau
traficare de bunuri din patrimoniul societăţii comerciale este însuşi
administratorul acesteia, care are şi calitatea de asociat, nu este de natură
să schimbe justificarea incriminării, în condiţiile în care societatea
comercială este subiect de drept de sine stătător, având personalitate juridică
distinctă, iar patrimoniul societăţii este separat de patrimoniul propriu al
asociaţilor şi al administratorului.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit
căreia, prin acţiunea sa, Ministerul Public se substituie în drepturile
proprietarului. Exercitând din oficiu acţiunea penală, Ministerul Public îşi
îndeplineşte funcţia de reprezentant al intereselor generale ale societăţii în
activitatea judiciară, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) din
Constituţie. In acest sens, Curtea constată că apărarea proprietăţii pe calea acţiunii
penale constituie o funcţie a Ministerului Public pe care acesta o exercită în
interesul general al societăţii, indiferent de persoana ale cărei drepturi de
proprietate au fost lezate prin infracţiune.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal, excepţie ridicată de Viorel Hîrşan Magdun în
Dosarul nr. 1.752/286/2002 al Tribunalului Mureş - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru