DECIZIE Nr.
704 din 11 septembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 712 din 22 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Ionica Stănescu, Vilson Stănescu şi Albert
Stănescu în Dosarul nr. 10.161/233/2006 (nr. vechi 1.157/P/2006) al
Judecătoriei Galaţi si de Ioan Clămparu în Dosarul nr. 1.069/85/2006 (nr.
'vechi 1.803/R/2006) al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.
La apelul nominal răspund personal părţile Constantin
Ovidiu Pop şi Valentin Bogdan Ciufu şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă
de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că
excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 692D/2007 şi nr.
1.052D/2007 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema
conexării cauzelor.
Părţile prezente lasă la aprecierea instanţei
dispunerea conexării.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, solicită conexarea celor
două dosare.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea Dosarului nr. 1052D/2007 la Dosarul nr. 692D/2007, care este
primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Părţile Constantin Ovidiu Pop şi Valentin Bogdan Ciufu
solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 26 aprilie 2007 si 24 mai 2007,
pronunţate în dosarele nr. 10.161/233/2006 (nr. vechi 1.157/P/2006) şi nr.
1.069/85/2006 (nr. vechi 1.803/R/2006), Judecătoria Galaţi şi Tribunalul
Sibiu au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de
Ionica Stănescu, Vilson Stănescu, Albert Stănescu şi Ioan Clămparu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 21
referitoare la Accesul liber la justiţie şi art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, deoarece de vreme ce
apărătorul ales nu mai poate asista, în faza de urmărire penală, la audierea
unui martor, nu mai poate contesta veridicitatea depoziţiei date în condiţii de
contradictorialitate în faza de urmărire penală. Aşa fiind, o declaraţie
îndoielnică este totuşi integrată în sistemul probator prin simpla citire, fără
ca partea interesată să mai aibă posibilitatea de a demonstra caracterul
eliptic, nereal sau incomplet al acesteia.
De asemenea, prin interzicerea accesului la aflarea
adevărului şi prin supunerea necondiţionată în faţa unor probe „fabricate"
de parchet, se creează o situaţie avantajoasă pentru acuzare.
Judecătoria Galaţi nu
şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Tribunalul Sibiu - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece textul criticat are în vedere acele situaţii în care, din motive
independente de voinţa organelor judiciare, ascultarea unor martori audiaţi în
faza de urmărire penală nu mai este posibilă. Cercetarea judecătorească nu se
poate mărgini la citirea depoziţiilor martorilor audiaţi în prima fază a
procesului penal, nefiind posibilă
pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti de condamnare numai pe baza acestor
declaraţii citite de către instanţă în sala de şedinţă. Tocmai pentru acest
motiv, legiuitorul a indicat când anume este posibil acest lucru, utilizând
expresia „dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă",
ceea ce conduce la ideea că s-a avut în vedere o situaţie excepţională,
izolată, cu caracter obiectiv, ce ar putea presupune împrejurări cum ar fi:
decesul martorului, dispariţia acestuia, plecarea într-un loc necunoscut, boală
gravă etc. De asemenea, doar citirea declaraţiei martorului nu va constitui
temei suficient pentru a se ţine seama de ea fără ca aceasta să fie supusă
discuţiei contradictorii a părţilor implicate în proces. Mai mult, în
continuarea cercetării judecătoreşti, părţile au posibilitatea să probeze
temeinicia sau lipsa de temeinicie a acestor declaraţii, să le combată ori să
le susţină prin alte mijloace de probă ce vor putea fi administrate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi face trimitere la
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile
legale indicate nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente
arbitrare. Nici dreptul la apărare nu este afectat, întrucât inculpatul poate
cunoaşte declaraţia dată de un martor în cursul urmăririi penale fie prin
apărătorul său, care are dreptul să asiste la audierea martorului, fie cu
prilejul prezentării materialului de urmărire penală, având posibilitatea de a
cere confruntarea cu acesta. De asemenea, în cazul în care inculpatul se
consideră prejudiciat, acesta poate folosi împotriva hotărârii judecătoreşti
căile de atac prevăzute de lege, care, în mod evident, prevede o suită de
garanţii procesuale pentru realizarea dreptului la un
proces echitabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
emise de Guvern şi de Avocatul Poporului, rapoartele
întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată
că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146
lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din
Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 327 alin. 3 din Codul de
procedură penală, cu denumirea marginală Ascultarea
martorului, expertului sau interpretului, care au
următorul conţinut:
„Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este
posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul
urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului
instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi.
Astfel, prin Decizia nr. 275 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 565
din 6 august 2003, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3
din Codul de procedură penală pentru considerentele
acolo arătate, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Distinct de argumentele inserate în decizia mai sus menţionată, Curtea mai constată următoarele:
Chiar dacă, în faza de urmărire penală, apărătorul
inculpatului nu mai poate fi prezent la audierea martorului, aceasta nu
înseamnă că precizările date în cauză sunt valorificate tale quale. Probele în procesul penal nu au, potrivit art. 63 din Codul de procedură penală, o valoare
dinainte stabilită şi aprecierea lor se face de organul de urmărire penală în
urma examinării tuturor probelor administrate şi în scopul aflării adevărului.
De aceste obligaţii este ţinută şi instanţa de judecată în faza de cercetare
judecătorească, care, după citirea depoziţiei martorului în condiţiile art. 327
alin. 3 din Codul de procedură penală, va proceda în consecinţă.
De remarcat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene
a Drepturilor Omului, s-a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor
obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d)
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, atâta timp cât dreptul la apărare a fost respectat. De aceea,
citirea declaraţiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în faţa
tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al
procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declaraţii sunt
citite în şedinţa de judecată. Prin urmare, nu se poate susţine că prin
dispoziţiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil,
atâta vreme cât acuzatul a manifestat un dezinteres total faţă de administrarea
probelor atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată. Aceasta
deoarece, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul,
deşi a avut posibilitatea solicitării unei eventuale confruntări, nu s-a
prevalat de acest drept. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor,
complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituţionalitatea unui text,
deoarece, aşa cum s-a arătat, procesul penal are, între altele, ca scop numai
pedepsirea persoanei vinovate de comiterea unei infracţiuni, fiind guvernat de
principiul aflării adevărului.
Mai mult decât atât, este de remarcat că, în viziunea
instanţei europene, art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale presupune asigurarea completă
a egalităţii armelor în materie, ceea ce înseamnă că, sub această rezervă,
textul lasă autorităţilor naţionale competente facultatea de a aprecia
pertinenţa unei oferte de probă făcute de acuzat în măsura compatibilităţii ei
cu noţiunea de proces echitabil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată
de Ionica Stănescu, Vilson Stănescu şi Albert Stănescu în Dosarul nr.
10.161/233/2006 (nr. vechi 1.157/P/2006) al Judecătoriei Galaţi şi de Ioan
Clămparu în Dosarul nr. 1.069/85/2006 (nr. vechi 1.803/R/2006) al Tribunalului
Sibiu - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru