DECIZIE Nr. 7 din 20
februarie 2006
privind organizarea
judiciara, republicata, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul
legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte
de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 140 alin. 1
lit. a) din Codul de procedura penala, referitoare la incetarea de drept a
masurilor preventive
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 475 din 1 iunie 2006
Dosar nr. 40/2005
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
aplicarea dispoziţiilor art. 140 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală,
referitoare la încetarea de drept a măsurilor preventive.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de
judecători din totalul de 106 judecători în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că
neverificarea de către instanţă, în cursul judecăţii, a legalităţii şi temeiniciei
arestării preventive, la termenele prevăzute în art. 160b alin. 1 şi în art. 160h alin. 2 şi 3 din Codul de procedură
penală, atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive luate faţă de
inculpaţi şi punerea lor de îndată în libertate.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In aplicarea dispoziţiilor art. 140 alin. 1 lit. a) din
Codul de procedură penală, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere
unitar în ceea ce priveşte efectele neverificării de către instanţă, în cursul
judecăţii, a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, la termenele
prevăzute în art. 160b alin. 1 şi în art. 160h alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală.
Astfel, unele instanţe s-au
pronunţat în sensul că neverificarea de către instanţă, în cursul judecăţii, a
legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, la termenele prevăzute în
textele de lege menţionate, atrage sancţiunea nulităţii relative cu
consecinţele prevăzute în art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală.
S-a motivat că în astfel de cazuri sunt incidente prevederile art. 185 alin. 3
din Codul de procedură penală, potrivit cărora nerespectarea termenelor
procedurale atrage aplicarea dispoziţiilor referitoare la nulităţi, acestea dând
posibilitate inculpatului arestat preventiv să facă dovada că a suferit o
vătămare datorită depăşirii termenului fixat de lege pentru verificarea
legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luate faţă de el.
Alte instanţe, dimpotrivă, au
decis că neverificarea de către instanţă, în cursul judecăţii, la termenele
prevăzute în art. 160b alin. 1 şi în art. 160h alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, a legalităţii şi
temeiniciei arestării preventive atrage încetarea de drept a măsurii arestării
preventive luate faţă de inculpaţi şi punerea lor de îndată în libertate.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
Prin art. 140 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură
penală se prevede că măsurile preventive încetează de drept la expirarea
termenelor prevăzute în lege sau stabilite de organele judiciare, în astfel de
cazuri instanţa de judecată având obligaţia, în conformitate cu alin. 3 al
aceluiaşi articol, să dispună punerea de îndată în libertate a celui arestat.
Din aceste dispoziţii imperative ale legii rezultă,
fără echivoc, încetarea de drept a oricărei măsuri preventive, inclusiv a
arestării preventive, la expirarea termenelor prevăzute în lege sau stabilite
de organele judiciare.
O atare interpretare este impusă de reglementarea dată
art. 23 alin. (6) din Constituţia României, republicată, potrivit căreia „în
faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice
periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării
preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă
temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa
constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de
libertate", precum şi de alin. (9) al aceluiaşi articol, prin care se
prevede că „punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie,
dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute
de lege".
Aceste reglementări de ordin
constituţional sunt conforme principiului înscris în art. 5 paragraful 3 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, la
care România a aderat, potrivit căruia „orice persoană arestată sau deţinută...
trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat
împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de
a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul
procedurii".
In raport cu prevederile constituţionale
şi cu aceste din urmă reglementări internaţionale la care România a devenit
parte, prin art. 160b alin. 1 şi art. 160h alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală a fost instituită
obligaţia instanţei de a verifica periodic, în cursul
judecăţii,legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului major
şi a celui minor.
In acest sens este de observat că prin art. 160b alin. 1 din Codul de procedură
penală s-a prevăzut că, „în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar
nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării
preventive".
Tot astfel, prin art. 160h alin. 2 din Codul de procedură penală se prevede că, în cazul
minorului cu vârsta între 14 şi 16 ani, „verificarea legalităţii şi temeiniciei
arestării preventive se efectuează în cursul judecăţii periodic, dar nu mai
târziu de 30 de zile", iar prin alin. 3 al aceluiaşi articol se prevede că
„verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului
minor mai mare de 16 ani în cursul judecăţii se efectuează periodic, dar nu mai
târziu de 40 de zile".
Faţă de prevederile constituţionale şi de
reglementările internaţionale la care s-a făcut referire, aceste dispoziţii cu
caracter imperativ din Codul de procedură penală impun respectarea cu stricteţe
a termenelor de verificare a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive pe
întreg parcursul judecăţii, pentru că altfel nu ar mai exista garanţia că
lipsirea de libertate poate avea loc numai în condiţiile determinate de lege.
A considera că termenele de mai sus nu ar fi de decădere,
ci doar de recomandare ar însemna să se lipsească de conţinut nu numai
dispoziţiile din Codul de procedură penală care le instituie, ci înseşi
prevederile constituţionale şi reglementările internaţionale la care România
este parte, ceea ce ar fi inadmisibil.
Pe de altă parte, neconstatarea nulităţii măsurii
arestării preventive luate în cazul când instanţa nu se conformează
dispoziţiilor procedurale obligatorii referitoare la verificarea periodică a
legalităţii şi temeiniciei unei atare măsuri ar contraveni şi prevederilor art.
197 alin. 4 teza finală din Codul de procedură penală, potrivit cărora se iau
„în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă
anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a
cauzei".
Or, în raport cu prevederea art. 23 alin. (1) din
Constituţie conform căreia „libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt
inviolabile", precum şi cu garanţiile acordate celor lipsiţi de libertate
prin alin. (2) -(10) ale aceluiaşi articol, ar fi total inacceptabil ca
nerespectarea obligaţiei examinării periodice a măsurii arestării preventive,
reglementată prin art. 160b şi art. 160h din Codul de procedură penală, să nu fie
sancţionată cu nulitatea.
Ca urmare, pentru garantarea dreptului fundamental la
libertate şi la siguranţa persoanei, se impune să se considere că, într-o
astfel de materie, nerespectarea cerinţelor privind verificarea legalităţii şi
temeiniciei măsurii arestării preventive constituie o încălcare a normelor procedurale
ce asigură justa soluţionare a cauzei de natura celei la care se face referire
în art. 197 alin. 4 teza finală din Codul de procedură penală, astfel că
aceasta nu se poate îndrepta decât prin încetarea de drept a măsurii arestării
preventive, ca efect al nerespectării termenelor imperative privind verificarea
legalităţii şi temeiniciei acesteia.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art.
4142 din Codul de
procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se
stabili că neverificarea de către instanţă, în cursul judecăţii, a legalităţii
şi temeiniciei măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi, în raport
cu cerinţele prevăzute în art. 160b alin. 1 şi în art. 160h alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, atrage încetarea de
drept a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi şi punerea lor de
îndată în libertate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
In aplicarea dispoziţiilor art. 140 alin. 1 lit. a) din
Codul de procedură penală, stabilesc:
Neverificarea de către instanţă, în cursul judecăţii, a
legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului major înainte de
împlinirea duratei de 60 de zile, la care se referă art. 160b alin. 1 din Codul de procedură penală, a inculpatului minor cu vârsta între 14
şi 16 ani înainte de expirarea duratei de 30 de zile prevăzute în art. 160h alin. 2 din Codul de procedură
penală, iar a inculpatului minor mai mare de 16 ani înainte de expirarea
duratei de 40 de zile prevăzute în art. 160h alin. 3 din Codul de procedură penală atrage încetarea de drept a
măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi şi punerea lor de îndată
în libertate.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie
2006.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Victoria Maftei