DECIZIE
Nr. 696 din 20 decembrie 2005
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanta
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 88 din 31 ianuarie 2006
loan
Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Aspazia Cojocaru
- judecător
Constantin Doldur
- judecător
Acsinte Gaspar
- judecător
Kozsokar Gabor
- judecător
Petre
Ninosu - judecător
Ion Predescu -
judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei
de neconstitu-ţionalitate a
dispoziţiilor art. 21 alin.
(4) din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor
în România, excepţie ridicată de Nwabuche Ikechi, Jonsu Dithing si
Johnson Owe în dosarele nr. 7.048/2005, nr. 7.987/2005 şi nr. 11.920/2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Aceste cauze au fost înregistrate la
Curtea Constituţională sub nr. 765D/2005, nr. 767D/2005 şi, respectiv, nr. 768D/2005.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă faptul că partea
Oficiul Naţional pentru
Refugiaţi a transmis prin
Serviciul de registratură al
Curţii note scrise prin care
solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
Curtea, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-mentionate este identic, pune în
discuţie, din oficiu, problema
conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public
este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin.
(5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 768D/2005 şi nr. 767D/2005 la Dosarul nr. 765D/2005,
care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate
ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 23 şi 27 septembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 7.048/2005, nr.
11.920/2005 şi nr. 7.987/2005,
Judecătoria
Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţiile au fost
ridicate de Nwabuche Ikechi, Johnson Owe şi Jonsu Dithing în cauze având ca obiect plângerile acestora
împotriva hotărârilor
Oficiului Naţional pentru
Refugiaţi de respingere a
cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a unei forme de protecţie umanitară.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut
asemănător, se arată că dispoziţiile legale ale art. 21 alin. (4) din
Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000 contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială
si egală pentru
toţi".
In esenţă, se susţine că termenul imperativ de 10 zile, înăuntrul căruia instanţa de
judecată trebuie să se pronunţe în procedură
accelerată asupra unor
probleme ce necesită
administrarea unui probatoriu complex, este un termen mult prea scurt şi creează o stare de discriminare şi inegalitate faţă
de persoanele ale căror cereri
sunt soluţionate în procedura
ordinară, într-un termen
dispozitiv de 30 de zile.
Se menţionează că, în cadrul aceluiaşi termen de 10 zile, solicitantul cererii
de acordare a unei forme de protecţie umanitară
trebuie, pe de o parte, să
dovedească netemeinicia utilizării procedurii accelerate, iar pe de altă parte, în cazul soluţionării imediate a fondului cauzei, să aducă probe în susţinerea cererii sale, probe deosebit de
complexe şi de multe ori greu
de procurat, dată fiind situaţia specială a unei persoane cu statut de refugiat, solicitantă de azil într-o ţară străină. Instanţa nu se
poate antepronunţa asupra
temeiniciei încadrării în
procedură accelerată a cererii sale, astfel că acesta nu poate fi avertizat asupra
cursului procesului şi trebuie
să fie pregătit chiar de la primul termen cu probe,
spre deosebire de cealaltă
parte, Oficiul Naţional pentru
Refugiaţi, care nu trebuie
decât să reitereze în faţa instanţei soluţia adoptată privind încadrarea procedurii de soluţionare a cererii. Astfel, sub presiunea
termenului de 10 zile, drepturile procedurale ale solicitantului - dreptul la
interpret, dreptul la asistenţă juridică sau chiar
dreptul de a fi citat - sunt ameninţate a fi insuficient exercitate sau chiar încălcate.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este
neîntemeiată, arătând în acest sens că, pe de o parte, termenul de 10 zile prevăzut de textele de lege criticate nu este
un termen de ordine publică,
fiind stipulat în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 tocmai în considerarea procedurii
accelerate aplicabile refugiaţilor,
iar pe de altă parte, în cauză prevalează analiza materialului probator şi pronunţarea unei
hotărâri legale şi temeinice, într-un interval de timp cât
de scurt posibil, raportat la specificul cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 20 alin. (4), devenite art. 21 alin. (4) după republicarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul şi regimul refugiaţilor în România, sunt constituţionale. In acest sens se arată că instituirea termenului de 10 zile în cadrul căruia instanţa de judecată soluţionează plângerea şi
pronunţă o hotărâre motivată nu este de natură
a încălca principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei,
consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile
în care, în temeiul art. 126 alin. (2) din aceasta, legiuitorul are libertatea
de a stabili competenţa instanţelor de judecată şi normele de
procedură judiciară, cu condiţia implicită a
respectării normelor şi principiilor fundamentale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare,
punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare şi notelor scrise ale autorilor, dispoziţiile „art. 20 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor
în România, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa
Guvernului nr. 43/2004". Anterior sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii, Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor
în România a fost republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, iar
art. 20 alin. (4), care nu a fost modificat, a devenit, în urma renumerotării textelor, art. 21 alin. (4). Intrucât
atât instanţa, cât şi autorii excepţiei au indicat în mod eronat obiectul excepţiei, rezultă că acesta îl constituie, în realitate,
dispoziţiile art. 21 alin. (4)
din ordonanţa menţionată, având următorul
cuprins:
- Art. 21 alin. (4): „Instanţa soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care:
a) respinge plângerea pentru
cel puţin unul
dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1);
b) admite plângerea şi dispune ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară."
In motivarea excepţiei ridicate autorii acesteia invocă încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia
„Justiţia
este unică,
imparţială şi egală pentru toţi".
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege
a mai fost supus controlului de constituţionalitate în repetate rânduri, atât în redactarea anterioară republicării Ordonanţei
Guvernului nr. 102/2000 (de exemplu, Decizia nr. 389/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 1.077 din 19 noiembrie 2004), cât şi în redactarea ulterioară republicării şi renumerotării textelor (de exemplu: deciziile nr. 140/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 406 din 13 mai 2005, şi
nr. 445/2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 13 octombrie 2005), Curtea
statuând în mod constant în sensul conformităţii acestora cu normele şi principiile Legii fundamentale.
Chiar dacă prin deciziile menţionate textele de lege criticate sunt examinate prin raportare la
alte norme constituţionale (de
exemplu: art. 21, art. 24 şi
art. 53 din Constituţie) decât
cele invocate în prezenta cauză, Curtea observă că aspectele vizate de autorii prezentei
excepţii sunt, în esenţă, aceleaşi şi privesc
termenul de 10 zile, considerat insuficient faţă de complexitatea problemelor asupra cărora instanţa de
judecată trebuie să se pronunţe.
Dată fiind jurisprudenţa
constantă a Curţii Constituţionale în materie, dar şi similitudinea argumentelor invocate de autorii prezentei excepţii şi a celor formulate de autorii excepţiilor soluţionate
prin deciziile la care s-a făcut
referire, Curtea constată că soluţiile şi
considerentele acestora îşi
menţin valabilitatea. In plus,
consideră că prevederile art. 124 alin. (2) din
Constituţie, invocate ca fiind
încălcate, consacră principiile unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, ca un
corolar al drepturilor şi
garanţiilor procesuale
constituţionale, specifice
unui stat de drept democratic. Or, dreptul la apărare, liberul acces la justiţie sau dreptul la un proces echitabil reprezintă principalele garanţii constituţionale ale drepturilor procesuale ale justiţiabililor, iar Curtea a statuat constant în jurisprudenţa menţionată că dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt în concordanţă cu acestea.
Pentru considerentele expuse mai
sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind regimul şi statutul refugiaţilor
în România, excepţie ridicată de Nwabuche Ikechi, Jonsu Dithing şi Johnson Owe în dosarele nr. 7.048/2005,
nr. 7.987/2005 şi nr.
11.920/2005 ale Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data
de 20 decembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţă