Decizia Nr.694 din 06.10.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2¹) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi ale art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepţie ridicată de Petre Nicolae în Dosarul nr. 36.090/212/2016 al Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 965D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, concretizată prin Decizia nr. 104 din 28 februarie 2019.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 1.039 din 9 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 36.090/212/2016, Tribunalul Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2¹) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi ale art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. Excepţia a fost ridicată de Petre Nicolae într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie prin care autorul excepţiei a fost sancţionat contravenţional, în baza dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, întrucât a circulat fără rovinietă valabilă.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, cetăţenii care circulă pe drumurile naţionale din intravilanul municipiilor sunt privilegiaţi, în raport cu obligaţia plăţii tarifului de utilizare a drumurilor naţionale, faţă de cei care circulă pe drumurile naţionale din intravilanul altor categorii de localităţi, cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.6. Tribunalul Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie care prevăd că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi nimeni nu este mai presus de lege.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2¹) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins normativ:– Art. 1 alin. (2¹) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002: „Tariful de utilizare se aplică pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum este definită la alin. (1) lit. d), cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieşire în/din acestea.";– Art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997: „(1) Drumurile de interes naţional, judeţene şi comunale îşi păstrează categoria funcţională din care fac parte şi sunt considerate continue şi atunci când traversează localităţile, servind totodată şi ca străzi.
(2) Modificarea traseelor acestora în traversarea localităţilor se poate face numai cu acordul administratorului drumului considerat continuu, în concordanţă cu planul urbanistic aprobat. În cazul drumurilor de interes naţional se va obţine acordul Ministerului Transporturilor."11. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (2¹) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, din perspectiva unor critici asemănătoare, au mai format obiect al controlului de constituţionalitate şi prin Decizia nr. 104 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 3 iunie 2019 şi Decizia nr. 345 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 3 august 2017, a statuat conformitatea acestor norme cu prevederile Legii fundamentale. 13. Astfel, Curtea a reţinut că textul de lege criticat prevede că tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România se aplică pe reţeaua de drumuri naţionale din România, „cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor [...]". Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, tariful de utilizare este „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, reţeaua de drumuri naţionale din România, concesionată Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A." 14. Curtea a observat că, prin art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A., precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 28 septembrie 2016, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. îşi schimbă denumirea în Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. 15. Totodată, Curtea a reţinut că reţeaua de drumuri naţionale este definită la art. 1 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 ca fiind „drumurile de interes naţional definite conform art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare". Potrivit art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, „Drumurile de interes naţional aparţin proprietăţii publice a statului şi cuprind drumurile naţionale, care asigură legăturile cu capitala ţării, cu reşedinţele de judeţ, cu obiectivele de interes naţional, între ele, precum şi cu ţările vecine [...]". În conformitate cu art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, „Sumele încasate în urma aplicării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a tarifului de utilizare şi a tarifelor de trecere se constituie venit la dispoziţia acesteia şi vor fi utilizate pentru proiectarea, repararea, administrarea, întreţinerea, exploatarea şi modernizarea drumurilor de interes naţional, precum şi pentru garantarea şi rambursarea creditelor externe şi interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăţi în numele autorităţii publice contractante, ca urmare a obligaţiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naţionale şi autostrăzilor." 16. Cu privire la administrarea drumurilor, Curtea a reţinut că, potrivit art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, „Ministerul Transporturilor este organul administraţiei publice centrale care exercită prerogativele dreptului de proprietate publică a statului în domeniul drumurilor de interes naţional", iar, potrivit art. 21 alin. (1)-(3) din aceeaşi ordonanţă a Guvernului, „(1) Ministerul Transporturilor este administratorul drumurilor de interes naţional, direct sau prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., care îşi realizează atribuţiile prevăzute de prezenta ordonanţă în condiţiile contractului de concesiune încheiat între acestea. Pentru drumurile naţionale şi autostrăzile nou-construite, administrarea se poate realiza de către Ministerul Transporturilor şi prin alte persoane juridice, pe baza contractului de concesiune încheiat în condiţiile legii. (2) Sectoarele de drumuri naţionale, incluzând şi lucrările de artă, amenajările şi accesoriile aferente, situate în intravilanul municipiilor sunt în administrarea consiliilor locale respective. (3) Pe sectoarele de drumuri naţionale aflate în administrarea consiliilor locale nu se pot impune restricţii de mase sau dimensiuni fără avizul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi acordul poliţiei rutiere." 17. Având în vedere toate aceste reglementări în domeniu, Curtea a observat că tariful de utilizare a drumurilor naţionale instituit de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 reprezintă o sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, reţeaua de drumuri naţionale din România aflate în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A. (fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.). Sumele încasate în urma aplicării de către această companie a tarifului de utilizare se constituie venit la dispoziţia acesteia. Or, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, sectoarele de drumuri naţionale situate în intravilanul municipiilor sunt în administrarea consiliilor locale şi, prin urmare, nu se află în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A. (fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.). Ţinând cont de acestea, nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate - care prevăd că tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România se aplică pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor - ar institui discriminări între persoanele care domiciliază în municipii şi persoanele care domiciliază în alte localităţi. 18. Ca atare, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, textul de lege criticat nu instituie discriminări între persoanele care domiciliază în municipii şi persoanele care domiciliază în alte localităţi, deoarece tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România se aplică pentru orice vehicul care circulă pe drumurile aflate în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A. (fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.). 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză. 20. Referitor la dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a stabilit că excepţia de neconstituţionalitate cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului legal criticat. Curtea a reţinut că excepţia este inadmisibilă în situaţia în care nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie datorită generalităţii sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate, în sensul constituţional al termenului. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate „motivate" într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. De asemenea, prin Decizia nr. 143 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că o excepţie este inadmisibilă în cazul în care autorul acesteia „se mărgineşte numai la a invoca în susţinerea acesteia o prevedere constituţională, precum şi o afirmaţie cu caracter absolut generic". 21. Prin urmare, având în vedere că în cauza de faţă autorul excepţiei nu argumentează pretinsa contrarietate a art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 cu prevederile constituţionale invocate, Curtea constată că excepţia nu este motivată, fiind încălcate prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate", şi, ca atare, este inadmisibilă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petre Nicolae în Dosarul nr. 36.090/212/2016 al Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2¹) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici