Decizia Nr.688 din 08.11.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin Ioan Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Comprest Util - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 2.582/118/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.360D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât, având în vedere prevederile legale în materie, cauţiunea nu se depune automat, ci numai dacă judecătorul-sindic apreciază ca fiind necesar acest aspect. În acest sens, menţionează şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care s-a statuat că stabilirea unor condiţii pentru exercitarea unor drepturi nu constituie o îngrădire a accesului liber la justiţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 446 din 21 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.582/118/2016, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Comprest Util - S.R.L. din Constanţa într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 sunt neconstituţionale, în măsura în care judecătorul-sindic poate obliga creditorul la plata unei astfel de cauţiuni prevăzute de textul criticat, fără ca debitorului să îi incumbe obligaţia de a dovedi reaua-credinţă a creditorului, prejudiciul suferit şi întinderea acestuia, precum şi legătura de cauzalitate dintre introducerea cererii cu rea-credinţă şi prejudiciul suferit. Astfel, simpla contestare a stării de insolvenţă, nemotivată şi nedovedită de către debitor, este suficientă pentru ca judecătorul-sindic să dispună obligarea unui creditor de bunăcredinţă, care din cauza comportamentului abuziv al debitoarei nu dispune de fonduri ce pot fi blocate, la consemnarea unei cauţiuni, obligaţie a cărei neîndeplinire este sancţionată cu neprimirea cererii de sesizare a instanţei, ceea ce contravine prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, îngrădind accesul liber la justiţie al creditorului a cărei reacredinţă nu s-a probat. De asemenea, se apreciază că soluţia respingerii de plano a cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei, ca sancţiune a imposibilităţii consemnării unei cauţiuni pretinse de către debitor, cu argumentul că în astfel de cazuri se săvârşeşte un abuz de drept procesual în scop şicanator, contravine dispoziţiilor art. 57 din Legea fundamentală, întrucât se instituie, ab initio, o prezumţie de reacredinţă a creditorului (urmărirea prejudicierii debitorului).6. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că dispoziţiile criticate nu sunt contrare prevederilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(1) În cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de creditor, la cererea debitorului, formulată în termenul prevăzut la alin. (3), judecătorul-sindic poate dispune, prin încheiere, în sarcina creditorului consemnarea la o bancă a unei cauţiuni de până la 10% din valoarea creanţei, dar nu mai mult de 40.000 lei. Cauţiunea va fi consemnată în termen de 5 zile de la comunicarea măsurii, sub sancţiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii." 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată s-a regăsit şi în prevederile art. 33 alin. (3) ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi asupra căreia s-a mai pronunţat prin mai multe decizii, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Din compararea celor două texte legale reiese că modificările survenite constau, în principal, în faptul că, dacă în vechea reglementare, se prevedea o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor, în noua reglementare se prevede o limită maximă a cauţiunii, respectiv până la 10% din valoarea creanţei, dar nu mai mult de 40.000 lei. De asemenea, în ceea ce priveşte probele ce pot fi administrate în cadrul contestaţiei debitorului şi al cererii introductive a creditorului, în art. 72 alin. (3) din Legea nr. 86/2014 se prevede expres că este admisibilă numai proba cu înscrisuri.14. Dispoziţiile criticate în prezenta cauză dau posibilitatea judecătorului-sindic, la cererea debitorului, să dispună, prin încheiere, în sarcina creditorului consemnarea la o bancă a unei cauţiuni. Astfel, ţinând seama de circumstanţele cauzei, acesta poate să aprecieze asupra caracterului eventual şicanatoriu al cererii creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei şi să stabilească o cauţiune de natură să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale. Depunerea cauţiunii constituie o garanţie, în sensul că, în urma respingerii cererii, debitorul va putea cere şi obţine despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a deschiderii nejustificate a procedurii insolvenţei. Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, respinge cererea creditorului, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei. 15. Scopul instituirii măsurilor cu privire la cauţiune este acela al protejării debitorului împotriva unor cereri vădit nejustificate ale creditorilor privind deschiderea procedurii, potrivit art. 72 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, în virtutea căruia cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitor, pentru introducerea cu rea-credinţă a unei astfel de cereri, conform dispoziţiei judecătorului-sindic, care are posibilitatea, potrivit legii, şi nu obligaţia de a institui o asemenea cauţiune. Astfel, cu ocazia soluţionării unei astfel de cereri, judecătorul-sindic, în virtutea rolului activ, administrează orice probe prevăzute de lege, respectiv proba cu înscrisuri prevăzută la art. 72 alin. (3) din aceeaşi lege, în vederea verificării aspectelor învederate şi apreciază dacă acestea sunt de natură a prefigura un eventual abuz din partea creditorului.16. Totodată, din examinarea art. 72 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 85/2014, Curtea observă că, în cazul achitării, până la închiderea dezbaterilor, a creanţei creditorului care a solicitat deschiderea procedurii, judecătorul-sindic va respinge cererea ca rămasă fără obiect, cauţiunea depusă fiind restituită în mod corespunzător. Dacă debitorul nu plăteşte creanţa creditorului până la închiderea dezbaterilor, iar judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, va admite cererea de deschidere a procedurii formulate de acesta şi va deschide, prin sentinţă, fie procedura generală a insolvenţei, fie procedura simplificată, după caz. În acest caz, cauţiunea va fi restituită creditorului. 17. De altfel, cu privire la constituţionalitatea măsurii obligării la plata unei cauţiuni, stabilită printr-un act normativ, în general, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, iar cu privire la soluţia legislativă criticată în prezenta cauză s-a pronunţat prin Decizia nr. 255 din 22 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 9 mai 2011, şi a statuat că stabilirea unor condiţii privind exercitarea unor drepturi de natură să împiedice abuzul de drept nu constituie o îngrădire a accesului la justiţie sau a altor drepturi constituţionale.18. Având în vedere cele expuse, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comprest Util - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 2.582/118/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu