DECIZIE Nr.
688 din 11 septembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 114 1 alin. 2 si 3, art. 156 alin. 1
si art. 171 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 702 din 18 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1141 alin. 2 şi 3, art. 156 alin. 1 şi art. 171 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Consiliul Local al Municipiului Sighişoara în
Dosarul nr. 2.272/2006 al Tribunalului Mureş - Secţia comercială.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 9 februarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 2.272/2006, Tribunalul Mureş - Secţia comercială a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 1141 alin. 2 şi 3, art. 156 alin. 1 şi art. 171 din Codul de procedură
civilă. Excepţia a fost ridicată de Consiliul
Local al Municipiului Sighişoara într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei
acţiuni în pretenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate
sunt neconstituţionale,
deoarece permit interpretări subiective, chiar arbitrare din partea instanţelor
de judecată. Astfel, atunci când există posibilitatea unei interpretări şi
aplicări neunitare din partea instanţelor, se încalcă independenţa justiţiei şi
obligaţia judecătorului de a se subordona legii. Mai arată autorul excepţiei că
în cauza dedusă instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională i-a
fost respinsă o cerere de amânare şi a fost decăzut din dreptul de a mai
propune şi administra probe, deşi, prin abrogarea art. 118 alin. 2 din Codul de
procedură civilă, nedepunerea întâmpinării a rămas fără sancţiune.
Tribunalul Mureş - Secţia comercială şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele criticate
contribuie la urgentarea soluţionării cauzei şi la prevenirea exercitării
abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanţa fiind în măsură de
a cunoaşte încă de la început cadrul procesual, iar pârâtul fiind în drept să
utilizeze un instrument procedural ce îi permite să-şi formuleze o apărare completă
în raport cu susţinerile reclamantului.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel cum s-a
pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 490/2006.
Preşedinţii celor două Camere nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de
lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile
Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1141 alin. 2 şi 3, art. 156 alin. 1 şi art. 171 din Codul de procedură
civilă. Dispoziţiile art. 1141 alin. 3 au fost modificate prin art. I pct. 21 din Legea nr.
219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.
Astfel, dispoziţiile de lege criticate au următorul
cuprins:
- Art. 1141 alin. 2
şi 3: „Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului, o
dată cu citaţia, copii de pe cerere şi de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere
obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cel mai târziu cu 5 zile înainte de
termenul stabilit pentru judecată.
Primul termen de judecată va fi stabilit astfel
încât de la data primirii citaţiei pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15
zile pentru a-şi
pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile. Pentru termenele
următoare şi primul termen fixat după casarea cu trimitere, determinată de
necercetarea fondului, rămân aplicabile dispoziţiile art. 89 alin. 1.";
- Art. 156 alin. 1: „Instanţa
va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.";
- Art. 171: „Partea
decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuşi să se apere,
discutând în fapt, şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii
potrivnice."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind
dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare,
ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Asupra dispoziţiilor art. 1141 alin. 3 din Codul de procedură
civilă - raportate la prevederile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale -
Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 448/2007, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 367
din 30 mai 2007, statuând că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile
procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării
principiului privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat într-un
termen rezonabil, instituirea termenelor procesuale servind unei mai bune
administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării
drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
De asemenea, asupra dispoziţiilor art. 156 din Codul de
procedură civilă - raportate la prevederile art. 24 din Constituţie şi ale art.
6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale - Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 490/2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 iulie 2006, statuând că acestea nu constituie o
restrângere a dreptului la apărare şi nici nu încalcă principiile
constituţionale invocate, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării
cu rea-credinţă a drepturilor procesule prin cereri de amânare a procesului în
scopul tergiversării acestuia şi al împiedicării înfăptuirii justiţiei.
Totodată, facultatea instituită pentru judecător, de a
nu acorda un termen pentru lipsă de apărare (caz în care se va amâna pronunţarea,
la cererea părţii, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un
singur termen în acest scop, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea
actului de justiţie, iar pentru eventualele abuzuri sau greşeli de judecată
datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât
soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în
prezenta cauză.
Având în vedere toate aceste argumente, Curtea constată
că nici dispoziţiile art. 171 din Codul de procedură civilă nu contravin
dreptului la un proces echitabil sau dreptului la apărare, ci, dimpotrivă, dau
posibilitatea părţii decăzute din dreptul de a administra o dovadă să se apere,
discutând în fapt, şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii
potrivnice.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1141 alin. 2 şi 3, art. 156 alin. 1 şi art. 171 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Consiliul Local al Municipiului Sighişoara în
Dosarul nr. 2.272/2006 al Tribunalului Mureş -Secţia comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean