DECIZIE   Nr. 68 din 16 aprilie 1998

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 195 din 26 mai 1998

    Ioan Muraru            - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Viorel Mihai Ciobanu   - judecator
    Mihai Constantinescu   - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Victor Dan Zlatescu    - judecator
    Paula C. Pantea        - procuror
    Carmen Daniela Manea   - magistrat-asistent

    Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila, invocata de Stratilescu Dumitra si de Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie in Dosarul nr. 70/1996 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia civila.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 14 aprilie 1998, in prezenta reprezentantului Ministerului Public si a uneia dintre parti, fiind consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 16 aprilie 1998.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 30 ianuarie 1998, pronuntata in Dosarul nr. 70/1996, Curtea Suprema de Justitie - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila, invocata de Stratilescu Dumitra si de Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
    Stratilescu Dumitra nu a precizat dispozitiile constitutionale care ar fi afectate prin textul atacat, dar, intr-un memoriu separat, apreciaza ca acesta este neconstitutional, intrucat pe de o parte, incalca principiul stabilitatii raporturilor juridice si al autoritatii lucrului judecat, iar pe de alta parte, creeaza, indirect, o cale de atac neprevazuta de lege si aflata la indemana discretionara a partii. In dezvoltarea acestor idei se arata ca, potrivit art. 330 din Codul de procedura civila, numai procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie poate exercita recursul in anulare, dar aceasta dispozitie este fara limita extinsa prin posibilitatea oricarei parti de a cere, chiar fara sa motiveze, continuarea judecatii in cazul retragerii recursului de catre titular si cand obiectul judecatii a disparut.
    Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie apreciaza ca dispozitiile atacate contravin art. 128 si 130 din Constitutie. Se sustine ca, din moment ce declararea recursului in anulare constituie, in acord cu art. 130 din Constitutie, o prerogativa ce apartine exclusiv procurorului general, ca reprezentant al Ministerului Public, este firesc ca retragerea acestei cai extraordinare de atac de catre initiatorul ei, conform art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila, sa reprezinte un exercitiu al acelorasi atributii, la indemana aceluiasi subiect calificat, cu efect de stingere a litigiului respectiv. Prevederea atacata este neconstitutionala, deoarece transfera in competenta partilor litigante atributii care, potrivit art. 130 din Constitutie, constituie apanajul exclusiv a Ministerului Public si se exercita prin procurorii constituiti in parchete, incalcandu-se astfel ordinea de drept.
    Consiliul General al Municipiului Bucuresti, care a solicitat continuarea judecatii dupa retragerea recursului in anulare, a opinat pentru trimiterea dosarului la Curtea Constitutionala spre a hotari cu privire la exceptia invocata, iar intervenientii in favoarea consiliului au solicitat respingerea exceptiei ca neintemeiata si judecarea recursului in anulare, datorita faptului ca asupra constitutionalitatii art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila Curtea Constitutionala s-a pronuntat.
    In opinia instantei, exceptia nu este intemeiata, textul atacat fiind constitutional. Instanta apreciaza insa ca sesizarea Curtii Constitutionale se impune, deoarece solutionarea exceptiei este determinanta pentru cauza, iar Curtea in privinta constitutionalitatii tezei a doua din art. 330^4 din Codul de procedura civila, nu si-a spus cuvantul printr-o decizie publicata in Monitorul Oficial al Romaniei.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, s-au solicitat puncte de vedere asupra exceptiei presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, ramasa definitiva prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 330^4 sunt constitutionale. In consecinta, exceptia ar urma sa fie respinsa.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, sustinerile partii prezente si dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:
    Curtea este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate si a fost legal investita cu respectarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata.
    Potrivit art. 330^4 din Codul de procedura civila, "pana la inchiderea dezbaterilor, procurorul general isi poate retrage motivat, recursul in anulare. In acest caz, partile din proces pot cere continuarea judecatii".
    Acest text a fost atacat integral, de mai multe ori, prin exceptia de neconstitutionalitate, Curtea pronuntandu-se, pentru prima oara, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, in sensul ca dispozitiile sale sunt constitutionale. Cu ocazia dezbaterilor in cadrul carora s-a pronuntat aceasta decizie, s-a renuntat la exceptia privind art. 330^4 din Codul de procedura civila, dar Curtea Constitutionala nu a luat act de aceasta renuntare, retinand ca exceptia de neconstitutionalitate este o exceptie de ordine publica, prin invocarea ei punandu-se in discutie abaterea unor reglementari legale de la dispozitiile legii fundamentale, precum si ca solutia asupra exceptiei este de interes general, astfel ca ea nu ramane la dispozitia partii care a invocat-o si nu este susceptibila de acoperire nici pe calea renuntarii exprese la solutionarea ei. Asa fiind, in considerentele deciziei mentionate se precizeaza ca "Art. 330^4 din Codul de procedura civila arata conditiile in care procurorul general isi poate retrage recursul in anulare si consacra, totodata, dreptul partilor din proces de a starui pentru continuarea judecatii. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusa in discutie nici o situatie conflictuala cu dispozitiile Constitutiei". Decizia nu a fost atacata cu recurs in ceea ce priveste dispozitiile art. 330^4, astfel ca ea a ramas definitiva.
    Rezulta asadar ca sustinerea Curtii Supreme de Justitie - Sectia civila din incheierea de sesizare, in sensul ca nu s-ar cunoaste punctul de vedere al Curtii Constitutionale in legatura cu prevederile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila, nu este fondata.
    Faptul ca intregul text a fost declarat constitutional nu impiedica insa partile, in alte cauze, sa invoce exceptia de neconstitutionalitate a aceluiasi text, Curtea urmand sa examineze daca au intervenit elemente noi care sa faca necesara reconsiderarea solutiei sale. Pana in prezent, astfel cum rezulta si din punctul de vedere al Guvernului, Curtea Constitutionala, in numeroase decizii, a mentinut solutia de constitutionalitate a dispozitiilor art. 330^4 din Codul de procedura civila.
    In Dosarul nr. 70/1996 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia civila Stratilescu Dumitra a mai invocat o exceptie de neconstitutionalitate, dar ea s-a referit la art. 310, 330^1 si 330^2 din Codul de procedura civila, exceptie respinsa prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 31 din 18 februarie 1997, ramasa definitiva ca urmare a Deciziei nr. 173 din 4 iunie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997, astfel ca putea ridica in fata Curtii Supreme de Justitie exceptia de neconstitutionalitate vizand, de aceasta data, prevederile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila. Desigur, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, acelasi drept il are si procurorul.
    Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie invoca, in primul rand, incalcarea prevederilor art. 128 din Constitutie, dar nu arata in ce consta aceasta incalcare. Potrivit acestui text, "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii". Dispozitia constitutionala da deci legiuitorului dreptul de a stabili conditiile de exercitare a cailor de atac si cu privire la recursul in anulare, art. 330 si 330^1 din Codul de procedura civila stabilind cine il poate exercita, care este instanta competenta, pentru ce motive si in ce termen se poate exercita. Celelalte texte care se ocupa de recursul in anulare, respectiv art. 330^2, 330^3 si 330^4 din acelasi cod, privesc judecata recursului in anulare, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege". Rezulta, fara dubiu, ca textele care reglementeaza recursul in anulare, inclusiv art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila, sunt elaborate in conformitate cu art. 125 si 128 din Constitutie si nu contravin acestora. Faptul ca o cale de atac, care se poate exercita numai de catre procurorul general, este continuata, in caz de renuntare a acestuia, la cererea uneia dintre parti nu incalca aceste prevederi constitutionale. Rezulta deci ca nu este vorba de o problema de constitutionalitate, ci de o optiune legislativa ce nu poate fi cenzurata de catre Curtea Constitutionala.
    Cat priveste incalcarea art. 130 din Constitutie, este de observat ca acest text stabileste la alin. (1) ca "In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor", iar la alin. (2), ca "Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete, in conditiile legii".
    Sesizarea apreciaza ca acest text constitutional ar fi incalcat prin dispozitia legala atacata, deoarece ar transfera in competenta partilor din proces atributii care, potrivit art. 130 din Constitutie, constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public.
    Textul din legea fundamentala are in vedere participarea Ministerului Public la activitatea judiciara, fara a distinge deci atat in procesele penale, cat si in cele civile. Este insa de notorietate faptul ca rolul procurorului in cele doua genuri de procese difera cantitativ si calitativ, apararea interesului public general fiind mai pregnanta in cadrul procesului penal, care este guvernat, intre altele, de principiul oficialitatii. Procesul civil este un proces al intereselor private, guvernat de principiul disponibilitatii, in care pot exista desigur si aspecte care sa intereseze intreaga societate, si tocmai de aceea, in limitele si in conditiile stabilite de lege, procurorul poate porni procesul civil, poate participa la judecata acestuia, poate exercita caile de atac si poate cere punerea in executare a hotararilor judecatoresti. Este insa excesiv a se sustine ca apararea ordinii de drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public. Pe de o parte, instanta judecatoreasca, aplicand legea, vegheaza la apararea ordinii de drept, iar pe de alta parte, partile, in litigiile civile, isi apara, in primul rand ele, drepturile si libertatile.
    Asa fiind, art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila nu transfera nici o competenta a Ministerului Public partilor litigante. Recursul in anulare se poate exercita exclusiv de catre procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, in cazul in care instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti ori cand s-au savarsit infractiuni de catre judecatori in legatura cu hotararea pronuntata. Aceste motive pot fi invocate atat de catre parti, cat si de procuror, prin intermediul recursului (art. 304 pct. 4 din Codul de procedura civila), respectiv al revizuirii (art. 322 pct. 4 teza intai din Codul de procedura civila). Este vorba desigur de apararea unor interese generale, dar, in acelasi timp, si de interesele private ale partilor. Daca insa nici procurorul si nici partile interesate nu au formulat aceste motive prin caile de atac puse la indemana lor fie pentru ca nu le cunosteau, fie din neglijenta, interesul general al respectarii legii a determinat introducerea in Codul de procedura civila a recursului in anulare, dandu-se posibilitatea procurorului general sa ceara desfiintarea hotararilor irevocabile care contin astfel de greseli. Aceasta nu inseamna insa ca procesul civil, de drept privat, a devenit exclusiv un proces de interes public. Din moment ce hotararea de admitere a recursului in anulare produce efecte asupra hotararii atacate si asupra partilor din litigiu, este firesc ca ele sa participe la judecata si, in considerarea intereselor lor, sa sprijine ori sa combata recursul in anulare, respectiv sa ceara continuarea judecatii in cazul in care procurorul general si-l retrage motivat. Aceasta nu inseamna insa ca se creeaza o alta cale de atac, care nu ar fi prevazuta de lege. Este vorba de aceeasi cale de atac si de aceleasi motive prevazute de lege, asupra carora se va pronunta instanta competenta.
    Situatia este diferita in cazul recursului in interesul legii, cand procurorul general urmareste sa obtina o hotarare menita sa asigure aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti si care se pronunta numai in interesul legii, fara sa aiba efect asupra hotararilor judecatoresti examinate si asupra situatiei partilor din acele procese. In cazul recursului in interesul legii, totul este de ordine publica si de interes general, iar partile din procesele examinate nici nu intervin in aceasta activitate, nefiind citate.
    Curtea Constitutionala, prin deciziile nr. 96/1996 si nr. 339/1997, a retinut ca ministrul justitiei, sub a carui autoritate isi desfasoara activitatea procurorii, este reprezentant al executivului si a apreciat ca din prevederile art. 131 alin. (1) din Constitutie rezulta, fara dubiu, o legatura a Ministerului Public cu puterea executiva, care este determinata de faptul ca aceasta din urma reprezinta interesele societatii in mod permanent si continuu, iar Ministerul Public, potrivit art. 130 alin. (1) din Constitutie, reprezinta si el, in activitatea judiciara, interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Rezulta totusi, ca interesul general, pe care-l reprezinta procurorul general, poate sa difere de interesul partii litigante, or, fiind intr-un proces civil, nu poate fi neglijat nici acest din urma interes ceea ce se poate realiza numai prin continuarea judecatii recursului in anulare, desigur cu participarea si cu concluziile procurorului, astfel cum prevede art. 330^3 alin. 2 din Codul de procedura civila. Pe de alta parte, continuarea judecatii la cererea partii nu inseamna si admiterea recursului in anulare, deoarece numai Curtea Suprema de Justitie va aprecia, prin hotararea sa, daca motivul invocat este intemeiat sau nu.
    In concluzie, posibilitatea partii interesate de a cere continuarea judecarii recursului in anulare, in cazul in care procurorul general l-a retras, nu contravine nici unei prevederi constitutionale sau legale, deoarece art. 128 si 130 din Constitutie nu sunt afectate.
    Deoarece motivele invocate in sustinerea exceptiilor de neconstitutionalitate nu pot fi retinute, iar fata de deciziile anterioare prin care Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra art. 330^4 din Codul de procedura civila nu au intervenit elemente noi care sa faca necesara reconsiderarea solutiilor, urmeaza ca exceptia invocata sa fie respinsa.

    Fata de considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila, invocata de Stratilescu Dumitra si de Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie in Dosarul nr. 70/1996 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia civila.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 16 aprilie 1998.

                  PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                     prof. univ. dr. IOAN MURARU

                        Magistrat asistent,
                        Carmen Daniela Manea