Decizia Nr.68 din 02.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Visairi“ - S.R.L., prin administrator Andrei Victor, în Dosarul nr. 25.908/245/2010 al Judecătoriei Iaşi.Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 95D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care acesta solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulată.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 168D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1, 2, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Team Solutions“ - S.R.L în Dosarul nr. 344/103/2010 al Curţii de Apel Bacău - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 168D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 95D/2011 şi nr. 168D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 168D/2011 la Dosarul nr. 95D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 257/2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 25.908/245/2010, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Visairi“ - S.R.L., prin administrator Andrei Victor, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.Prin Încheierea din 10 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 344/103/2010, Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1, 2, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Team Solutions“ - S.R.L., într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unui act administrativ fiscal. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 11, 16, 20, 42, 44, 56 şi art. 108 alin. (3) din Constituţie, precum şi ale art. 17, 18 şi 53 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât nu au în vedere ponderea cheltuielilor materiale şi celelalte impozite şi taxe în cifra de afaceri a societăţilor comerciale. Astfel, indiferent de mărimea acestor cheltuieli, toţi contribuabilii - societăţi comerciale sunt obligaţi la aceleaşi tranşe de impozit minim. Totodată, pentru emiterea ordonanţei criticate, Guvernul nu a avut o lege specială de abilitare, care să stabilească limitele şi condiţiile emiterii acestui act normativ, astfel cum impun prevederile art. 108 alin. (3) din Legea fundamentală. De asemenea, dispoziţiile criticate nu fac diferenţa între contribuabilii inactivi sau declaraţi inactivi şi cei activi, ceea ce determină existenţa unei discriminări evidente între contribuabili. Totodată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 încalcă principiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi regulile privind data intrării în vigoare a modificărilor aduse acestuia. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 3 lit. d) şi art. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În continuare, se susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie, întrucât modificările aduse Codului fiscal trebuiau realizate numai printr-o lege adoptată de Parlament, iar nu printr-o ordonanţă de urgenţă.Judecătoria Iaşi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul arată că autorul excepţiei vizează, prin critica sa de neconstituţionalitate, modificările aduse dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin intermediul art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009. Art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificat potrivit art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010, dispoziţiile introduse prin art. 32 pct. 1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 fiind abrogate. Prin urmare, soluţiile legislative criticate nu mai sunt incluse actualmente în cuprinsul art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nefiind preluate nici în cuprinsul altei reglementări în vigoare. Având în vedere cele expuse, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 este inadmisibilă. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Prin încheierile de sesizare, instanţele de judecată au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32, respectiv art. 32 pct. 1, 2, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Din motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate rezultă că autorii acesteia sunt nemulţumiţi de instituirea impozitului minim prin dispoziţiile art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009. Totodată, Curtea constată că art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 modifică art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 11 - dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 20 - tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 42 - interzicerea muncii forţate, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 56 - contribuţii financiare, art. 108 alin. (3) - actele Guvernului şi art. 139 alin. (1) - impozite, taxe şi alte contribuţii.De asemenea, sunt invocate prevederile art. 17, 18 şi 53 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.I. Curtea constată că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonanţa de urgenţă, aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010, art. 18 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se abrogă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal produc în continuare efecte juridice. Astfel, aceste prevederi constituie temeiul juridic utilizat pentru calculul impozitului datorat de autorul excepţiei. În acest caz, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că are competenţa de a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, chiar dacă ele nu mai sunt în vigoare la data pronunţării prezentei decizii.II. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“. De asemenea, conform art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, în consecinţă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane.Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective.Întrucât, astfel cum s-a arătat, stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intră în competenţa legiuitorului, adoptând reglementarea criticată, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, prin stabilirea unei baze impozabile certe care să asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi, neputându-se reţine că astfel ar fi contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se realizează o neconcordanţă între prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de contencios constituţional a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, şi Decizia nr. 1.359 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 decembrie 2010.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia nu există o lege specială de abilitare care să stea la baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Curtea reţine că ordonanţa de urgenţă a fost emisă în temeiul delegării legislative prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie. În această situaţie, reglementarea constituţională nu cere existenţa unei legi speciale de abilitare, ci existenţa unor situaţii extraordinare, care impun intervenţia imediată a Guvernului, prin adoptarea unor ordonanţe de urgenţă. Astfel, se constată că prevederile constituţionale ale art. 108 alin. (3) nu sunt incidente în cauză.De asemenea, Curtea constată că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, a reţinut că art. 4 alin. (1) din Codul fiscal reprezintă un text de principiu ce consfinţeşte regula modificării şi completării sale cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare şi, prin urmare, pot apărea excepţii de la această regulă, fiind permise nu numai de Codul fiscal, ci şi de art. 115 alin. (4) din Constituţie. În momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Guvernul s-a aflat într-o situaţie extraordinară, care impune măsuri urgente menite tocmai să consolideze situaţia economică a ţării şi să menţină în efectivitate bugetul public naţional. Astfel, nu se poate susţine că prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 Guvernul ar fi luat măsuri ce s-ar situa deasupra legii şi, prin urmare, nici Parlamentul, aprobând ordonanţa de urgenţă, nu a încălcat prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie.În final, Curtea constată că prin Decizia nr. 257 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, a statuat că nu se poate reţine înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 139 alin. (1) de către dispoziţiile de lege criticate, deoarece ordonanţa de urgenţă este un act normativ cu putere de lege până la o eventuală respingere de către Parlament. În speţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 a fost aprobată prin Legea nr. 227/2009. Cât priveşte noţiunea de „lege“ utilizată în Constituţie în art. 139 alin. (1), Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că aceasta are în vedere un sens larg ce acoperă ansamblul dispoziţiilor normative cuprinse în Legea fundamentală şi actele normative ce formează dreptul intern, precum şi mai multe înţelesuri în funcţie de distincţia ce operează între criteriul formal sau organic şi cel material.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Visairi“ - S.R.L., prin administrator Andrei Victor, în Dosarul nr. 25.908/245/2010 al Judecătoriei Iaşi şi de Societatea Comercială „Euro Team Solutions“ - S.R.L. în Dosarul nr. 344/103/2010 al Curţii de Apel Bacău - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu