Decizia Nr.674 din 29.10.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Vizitiu în Dosarul nr. 30.574/3/2017 al Tribunalului Militar Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 368D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către partea Ministerul Apărării Naţionale, prin care aceasta solicită, în principal, respingerea excepţiei ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea excepţiei ca neîntemeiată. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca devenită inadmisibilă, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 6 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 30.574/3/2017, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Vizitiu cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că efectul constatării neconstituţionalităţii unui text de lege, chiar şi în cazul pronunţării unei decizii interpretative, constă în dispariţia din ordinea juridică a textului de lege respectiv. Consecinţa dispariţiei suportului legal al normei de incriminare în baza căreia a fost aplicată pedeapsa este dispariţia din ordinea juridică a pedepsei aplicate în baza legii abrogate sau care nu mai are acelaşi conţinut. Absenţa legii de dezincriminare, în situaţia existenţei unei decizii de admitere, nu poate constitui un motiv pentru a nu se aplica dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală şi ale art. 4 din Codul penal.6. În continuare, face referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016.7. Apreciază că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, dând naştere unui tratament juridic diferenţiat după cum legiuitorul a fost sau nu diligent în modificarea normelor declarate neconstituţionale, cu consecinţa aplicării sau neaplicării art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală. 8. Totodată, pasivitatea legiuitorului determină şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 din Constituţie. Astfel, apreciază că este discriminatoriu şi inechitabil ca Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 să se aplice doar persoanelor care, deşi au săvârşit aceleaşi fapte, în aceeaşi perioadă, precum contestatorul condamnat, nu au fost condamnate până la publicarea deciziei.9. Susţine că liberul acces la justiţie presupune, pe de o parte, obligaţia statului de a reglementa mijloacele procedurale care să permită justiţiabilului să acceadă în faţa unui tribunal independent şi imparţial care să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept şi, pe de altă parte, obligaţia statului de a crea pârghiile prin care să elimine eventualele impedimente de fapt care ar putea să îngrădească accesul efectiv la judecată. Or, dispoziţiile de lege criticate nu fac altceva decât să consacre o denegare de dreptate.10. Tribunalul Militar Bucureşti apreciază că autorul excepţiei critică practica neunitară a instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală. Susţine că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile Constituţiei sau ale instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, iar nu aprecierea măsurii în care o anumită decizie a Curţii se aplică într-o cauză şi nici aspecte privitoare la modul în care instanţa aplică speţei normele criticate.11. Apreciind că ipoteza autorului este una greşită, se arată că dispoziţiile criticate se adresează tocmai celor condamnaţi definitiv, formularea textului fiind indubitabilă în acest sens: „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (...)". Aşadar, contestatorul este în chiar ipoteza textului criticat pentru neconformitate, în sensul că procedura este destinată celor judecaţi definitiv, permiţându-le punerea în discuţie a unei eventuale dezincriminări. Cei aflaţi în curs de judecată nu se regăsesc în sfera de aplicare a art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, ci în cea a art. 16 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, instanţa judecătorească apreciază că nu se poate solicita Curţii să constate neconstituţionalitatea unui text de lege, ci doar interpretarea sa, iar nu scoaterea acestuia din circuitul normativ. Apreciază că, în esenţă, admiterea unei excepţii şi constatarea neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale are ca efect lipsirea acesteia de efecte juridice. În speţa de faţă, o asemenea finalitate ar însemna ca procedura prevăzută de art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care a permis sesizarea instanţei de către contestator, să nu mai poată fi urmată. În consecinţă, solicitând protejarea dreptului la liberul acces la justiţie, autorul excepţiei urmează o cale care, prezumptiv, are ca urmare posibilă chiar închiderea accesului la calea de atac promovată. În concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 595 din Codul de procedura penală sunt constituţionale, aplicându-se în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice. Învederează că punctul său de vedere a fost reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 381 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 28 iulie 2015.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal."17. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională.19. Cu acel prilej, Curtea a constatat că sfera de incidenţă atât a art. 4 din Codul penal, cât şi a art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost determinată doar de apariţia unei legi penale noi după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă. În ceea ce priveşte conceptul de lege, Curtea a reţinut că, în sensul dispoziţiilor art. 4 din Codul penal şi ale art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin „lege" se înţelege doar un act al autorităţii legiuitoare, primare (Parlamentul) sau delegate (Guvernul).20. În continuare, Curtea a constatat că posibilitatea producerii unor efecte specifice dezincriminării unei fapte sau specifice intervenirii unei pedepse mai uşoare decât cea care se execută poate fi generată nu numai de o lege nouă de dezincriminare sau o lege penală mai favorabilă, ci şi de o decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare. Astfel, dezincriminările intervin atât prin intermediul abrogării/modificării textelor legale preexistente, cât şi prin intermediul deciziei Curţii Constituţionale prin care se admite excepţia de neconstituţionalitate a unei norme de incriminare, cu consecinţa constatării neconstituţionalităţii întregului text de incriminare (a se vedea Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015) sau a unui/unor element/e constitutiv/e din conţinutul normei de incriminare (a se vedea Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016). În acest din urmă caz se produce o reconfigurare a elementelor constitutive ale unei norme de incriminare printr-o decizie a instanţei de contencios constituţional, sens în care Curtea a constatat că prin efectele deciziei sale se pot reconfigura anumite infracţiuni. 21. Referitor la efectele unei decizii a Curţii Constituţionale asupra unor cauze definitiv soluţionate, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat în Codul de procedură penală un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptăţite pot exercita o cale extraordinară de atac pentru remedierea situaţiei lor în procesele penale, în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, admisă de Curtea Constituţională după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, remediul fiind cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală.22. Curtea a constatat că instituţiile juridice referitoare la legea penală de dezincriminare, precum şi la intervenirea unei legi penale noi există pentru ca nicio persoană să nu fie nevoită să execute o pedeapsă pentru o faptă care nu mai este prevăzută de lege ca infracţiune ori o pedeapsă pentru care legea nouă prevede un prag mai mic decât cel al pedepsei care se execută ori urmează a se executa. Or, decizia Curţii Constituţionale prin care este constatată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare face ca, de la data publicării sale, fapta incriminată şi considerată anterior socialmente periculoasă să nu mai existe, adică produce efecte similare unei legi de dezincriminare. Împrejurarea că legiuitorul nu intervine pentru a pune de acord dispoziţiile de incriminare constatate neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale nu constituie un argument pentru respingerea cererilor de înlăturare a pedepselor aplicate, întrucât, per a contrario, decizia Curţii Constituţionale de constatare ca neconstituţională a unei norme de incriminare ar fi lipsită de efectele sale general obligatorii, consacrate de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.23. Orice decizie de admitere a Curţii Constituţionale referitoare la o normă de incriminare care are ca efect dezincriminarea totală sau parţială a unei infracţiuni sau care influenţează, în sensul reducerii, limita maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru o anumită infracţiune intră în sfera de reglementare a art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a art. 4 din Codul penal.24. În concluzie, întrucât efectele deciziei de admitere pronunţate de Curtea Constituţională privind o normă de incriminare trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât şi în cele definitiv judecate, şi independent de pasivitatea legiuitorului, Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, afectează dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 23 alin. (12) şi ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4), precum şi dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.25. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, operând o cauză de inadmisibilitate, în temeiul alin. (5) din acelaşi articol. Aşa fiind, având în vedere că încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este din data de 6 martie 2018, iar Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Vizitiu în Dosarul nr. 30.574/3/2017 al Tribunalului Militar Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Militar Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu