Decizia Nr.674 din 31.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în Dosarul nr. 1.511/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.873D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.393D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ridicată de acelaşi autor, în Dosarul nr. 1.157/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.393D/2010 la Dosarul nr. 1.873D/2010.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.393D/2010 la Dosarul nr. 1.873D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în speţă, iar critica referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală nu este motivată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 25 iunie 2010 şi 28 mai 2010, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în cadrul soluţionării unor acţiuni prin care se solicită plata de despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a condamnărilor cu caracter politic şi măsurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, cu privire la prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009, că, prin textul de lege criticat, „legiuitorul a extins în mod abuziv şi nelegal exercitarea dreptului de a introduce acţiune privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, dând mandat oricărei persoane fizice sau juridice interesate“, precum şi parchetului de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată, ceea ce aduce atingere art. 51 alin. (1) referitor la dreptul cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. Autorul excepţiei nu arată în ce constă încălcarea adusă art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală.Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece posibilitatea de a extinde exercitarea dreptului de a introduce acţiune privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora intră în atribuţiile legiuitorului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatului Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009 sunt constituţionale. În esenţă, s-a reţinut că dreptul de petiţionare garantat prin dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea fundamentală este diferit de dreptul de a introduce acţiuni în justiţie şi că textul de lege criticat reprezintă o garanţie a faptului că „hotărârile judecătoreşti pronunţate vor putea fi supuse controlului judiciar în vederea dovedirii caracterului politic al acestora, chiar şi după decesul persoanelor condamnate“.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Din motivarea excepţiei, Curtea constată că, în realitate, sunt criticate din punct de vedere al constituţionalităţii numai dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009, text asupra căruia Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează să se pronunţe prin prezenta decizie. Acesta are următorul cuprins: „[...] Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.“Autorul excepţiei consideră că prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) referitor la dreptul cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor şi art. 52 alin. (3) privind obligaţia statului de a răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că nu poate fi reţinută critica referitoare la încălcarea prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 a prevederilor art. 51 alin. (1) din Constituţie privind dreptul de petiţionare. Astfel, sesizarea instanţelor judecătoreşti potrivit art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată, după decesul persoanei, în scopul obţinerii unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare. Aceasta, deoarece dreptul de petiţionare se concretizează în cereri, reclamaţii, sesizări şi propuneri în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei, la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii, pe când cererile de chemare în judecată, ce declanşează procesul civil, se rezolvă după reguli specifice, proprii activităţii de judecată. Prin urmare prevederile art. 51 alin. (1) din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.În acest sens, Curtea a statuat, spre exemplu, prin Decizia nr. 175 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, Decizia nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005, şi Decizia nr. 389 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011.În ceea ce priveşte critica privind încălcarea prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 a dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, Curtea observă că aceasta nu este motivată, aşa încât nu sunt respectate exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“. Curtea reţine că simpla indicare a textului constituţional pretins încălcat, fără a arăta motivele pe care se întemeiază excepţia, nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în dosarele nr. 1.511/90/2010 şi nr. 1.157/90/2010 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu