Decizia Nr.66 din 11.02.2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Mădărăşan în Dosarul nr. 7.001/320/2013 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 507D/2013.La apelul nominal lipsesc părţile.Procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată, în esenţă, că procedura regularizării cererii de chemare în judecată nu încalcă principiul constituţional al dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este o concretizare la nivel infraconstituţional a exigenţelor acestuia, cu atât mai mult cu cât reglementarea cererii de examinare, prin textul de lege criticat, are caracterul unei veritabile căi de atac.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.001/320/2013, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Mădărăşan într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul de lege criticat, care impune verificarea cererii de chemare în judecată de către completul căruia i-a fost repartizată cauza, instituind şi posibilitatea regularizării acesteia, conduce la o îngrădire a accesului liber la justiţie, datorată modului de formulare şi a sferei largi a aspectelor supuse procedurii verificării şi regularizării.Se arată, în acest sens, că multitudinea de interpretări ce pot fi date prevederilor art. 194-196 din Codul de procedură civilă poate avea drept consecinţă anularea unei cereri de chemare în judecată înainte de comunicarea ei, pentru alte motive decât cele reglementate, sub sancţiunea nulităţii, în art. 196 din acelaşi cod.Judecătoria Târgu Mureş îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, deoarece principiul constituţional al accesului liber la justiţie nu trebuie interpretat în sensul că modul de sesizare al instanţelor de judecată nu poate fi supus niciunei condiţionări. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate instituie norme de procedură prin care se urmăreşte asigurarea echităţii procesului judiciar şi soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Exigenţa unui proces echitabil implică, între altele, efectuarea actelor de procedură într-un mod care să facă posibilă desfăşurarea normală a procesului, fără întreruperi şi amânări de natură să întârzie în mod păgubitor stabilirea pe cale judiciară a situaţiei drepturilor subiective disputate de părţi, prin completări şi precizări ulterioare ale cererii, precum şi asigurarea exercitării dreptului de apărare al pârâtului, prin comunicarea unei cereri complete încă de la debutul procesului. Mai mult, condiţionările reglementate prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă nu aduc atingere substanţei dreptului de acces la justiţie şi nu îl lipsesc de efectivitate. Iar persoana vătămată prin dispunerea anulării cererii sale în mod discreţionar are la dispoziţie cererea de reexaminare, prin care poate ataca încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 200 din Codul de procedura civilă reprezintă norme de procedură care nu sunt de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanţie a acestor drepturi. Astfel, obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale cu respectarea dispoziţiilor stabilite de lege, referitoare la întocmirea actelor de procedură, reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil. Se mai arată că sancţiunea prevăzută de art. 200 alin. (2)-(3) din Codul de procedură civilă este dispusă de instanţa de judecată în interesul unei bune judecăţi a cauzelor şi a unei mai bune administrări a justiţiei, fără a se încălca prevederile din Legea fundamentală invocate de autoarea excepţiei.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că prevederile legale criticate urmăresc o bună administrare a justiţiei, ca serviciu public, ţinând seama de consecinţele negative - de ordin procedural - care ar putea apărea în activitatea de judecată, din cauza inexistenţei unor informaţii complete şi utile, care ar putea fi invocate în cadrul proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată. Se mai arată că niciunul dintre elementele pe care trebuie să le conţină cererea de chemare în judecată sau condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aceasta nu îngrădesc accesul liber la justiţie, cum susţine autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, fiecare dintre acestea având rolul de a permite soluţionarea pricinii sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului în cauza dedusă judecăţii, astfel încât prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă instituie suficiente garanţii pentru asigurarea liberului acces la justiţie, între care se află şi posibilitatea de a formula o nouă cerere de chemare în judecată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, potrivit cărora: „(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.
(2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).(3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.(6) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).(7) În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit.“În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la prevederile art. 21 şi faţă de o motivare a excepţiei de neconstituţionalitate similară celei invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, şi Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3) a fost respinsă ca neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. De asemenea, s-a mai arătat în deciziile menţionate, procedura regularizării cererii introductive se întemeiază şi pe soluţia de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Distinct de cele reţinute prin deciziile menţionate, în prezenta cauză, Curtea constată că prevederile textului de lege criticat dispun în legătură cu necesitatea verificării cererii de chemare în judecată, de către completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, precum şi asupra obligativităţii regularizării acesteia, în cazul în care nu îndeplineşte anumite cerinţe prevăzute în art. 194-197 din cod, referitoare la cuprinsul cererii de chemare în judecată, numărul de exemplare, timbrarea cererii sau la cazurile de nulitate a acesteia. Principala critică de neconstituţionalitate constă în susţinerea potrivit căreia procedura reglementată prin textul de lege criticat încalcă principiul constituţional al accesului liber la justiţie, deoarece „multitudinea de interpretări“ ce pot fi date prevederilor art. 194-196 din Codul de procedură civilă are drept consecinţă anularea unei cereri de chemare în judecată înainte de comunicarea ei, pentru alte motive decât cele reglementate sub sancţiunea nulităţii, în art. 196 din acelaşi cod. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că acestea nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente: Prevederile art. 194-197 din Codul de procedură civilă instituie condiţii de formă ale cererii de chemare în judecată, reglementând cuprinsul acesteia (art. 194), numărul de exemplare (art. 195), elementele esenţiale pe care trebuie să le conţină, sub sancţiunea nulităţii (art. 196), precum şi cerinţa timbrării acesteia (art. 197). Dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă, textul legal criticat în prezenta cauză, dispun verificarea cererii introductive de instanţă de către completul învestit aleatoriu cu soluţionarea cauzei. Constatând neconformitatea acesteia în raport cu cerinţele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alineatul (2) cuprins în art. 200 din acelaşi cod, instanţa are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol. În acest context, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiţie. Mai mult, s-a statuat în jurisprudenţa citată, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. În acest sens, în prezenta cauză, Curtea reţine că instituirea unor condiţii formale ale cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată de plano drept o negare a efectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci aceasta constituie o expresie a obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, în limitele instituite de lege. Mai mult, nerespectarea condiţiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanţă nu atrage în mod necondiţionat anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanţă. Astfel, prevederile art. 200 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, dispunând asupra necesităţii comunicării în scris către reclamant a lipsurilor constatate în legătură cu cererea de chemare în judecată, cu menţiunea regularizării acestora în termenul stabilit, reprezintă o concretizare a principiului rolului activ al judecătorului, tocmai în vederea asigurării accesului efectiv la justiţie al titularului cererii. Mai mult, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de anulare, împotriva acesteia se poate face cerere de reexaminare, solicitând motivat revenirea asupra măsurii anulării. Cererea de reexaminare se soluţionează de către un alt complet al instanţei respective, prin încheiere definitivă, în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Potrivit art. 200 alin. (6) din acelaşi act normativ, acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit. În acest context, Curtea reţine că atât reglementarea cererii de reexaminare, sub forma unei căi de atac împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, precum şi faptul că aceasta se soluţionează de un complet diferit de cel care a dispus măsura anulării, cu citarea reclamantului, reprezintă garanţii procesuale, care au drept scop evitarea anulării actului de procedură, în măsura în care a fost legal întocmit. De asemenea, Curtea reţine că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, precum şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii întrun termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. În ceea ce priveşte aspectele la care face referire autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, care privesc „interpretări diferite şi absolut subiective“ date de instanţele de judecată asupra îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă şi care creează premisele unei aplicări discriminatorii şi subiective, conducând la anularea cererii de chemare în judecată, Curtea reţine că aceste susţineri privesc interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele de judecată, singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal sau, după caz, a contului bancar al părţilor) au o suficientă gravitate, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ana Mădărăşan în Dosarul nr. 7.001/320/2013 al Judecătoriei Târgu Mureş şi constată că dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie