Decizia Nr.645 din 14.06.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Creare Resurse Umane“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.905/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 885D/2012.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Societatea Comercială „Creare Resurse Umane“ - S.R.L. din Bucureşti, domnul avocat Gheorghe-Dănuţ Radu, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că, după opinia sa, aceasta nu este motivată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 6 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 38.905/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „Creare Resurse Umane“ - S.R.L. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect emiterea unei somaţii de plată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale. În acest sens, arată că, prin instituirea procedurii simplificate a ordonanţei de plată, dreptul la apărare, obligativitatea garantării unui proces echitabil şi egalitatea părţilor în faţa actului de justiţie sunt anulate, evitându-se procedura dreptului comun şi plata unor taxe deloc neglijabile, fiind permisă pretinderea unor sume care nu numai că nu sunt confirmate de debitor, dar nu sunt testate nici de creditor şi care nu sunt certe, lichide şi exigibile. În plus ordonanţa de urgenţă care are un câmp de aplicare limitat nu poate modifica şi completa Codul civil, Codul comercial şi Codul de procedură civilă.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, ordonanţă aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 118/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008.În realitate, având în vedere criticile de neconstituţionalitate extrinseci, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă ordonanţa de urgenţă în ansamblul său, precum şi, în special, dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) şi art. 14.Textele de lege criticate punctual au următorul cuprins:– Art. 5 alin. (2): „În cazul litigiilor privitoare la obligaţii de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 720¹ din Codul de procedură civilă.“;

– Art. 14 alin. (1): „Ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu.“În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 privind raporturile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 108 alin. (3) privind emiterea ordonanţelor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale atacate sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate extrinseci, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, în ceea ce priveşte ordonanţele Guvernului, în Decizia nr. 120 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004, Curtea a reţinut că, elaborând astfel de acte normative, organul administrativ exercită o competenţă prin atribuire care, prin natura ei, intră în sfera de competenţă legislativă a Parlamentului. Prin urmare, ordonanţa nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material. În consecinţă, întrucât un act juridic normativ, în general, se defineşte atât prin formă, cât şi prin conţinut, legea, în sens larg, deci cuprinzând şi actele asimilate, este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material. Pe de altă parte, Curtea observă că delegarea legislativă a Guvernului de a emite ordonanţe poate opera în temeiul Constituţiei României, republicată, potrivit art. 115 alin. (4), în cazul ordonanţelor de urgenţă, sau în temeiul legii de abilitare adoptate cu respectarea alin. (1) al aceluiaşi articol. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicţie decurgând direct din textul constituţional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 115 din Constituţia României, republicată, referitor la ordonanţele de urgenţă, care nu reprezintă o varietate a ordonanţei emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ, adoptat de Guvern, în temeiul unei prevederi constituţionale, care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unor situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. În aceste condiţii, nu pot fi primite criticile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora nu ar putea fi modificate şi completate printr-o ordonanţă de urgenţă Codul civil, Codul comercial şi Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinseci, Curtea constată că acestea nu sunt motivate, nu se arată în mod concret în ce fel dispoziţiile legale atacate înfrâng dispoziţiile constituţionale invocate. Prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a statuat că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele 3 elemente structurale ale excepţiei (textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autoarea excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte). Însă, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, precum şi ale ordonanţei de urgenţă în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Creare Resurse Umane“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.905/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2012. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Fabian Niculae