Decizia Nr.644 din 17.10.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 din Codul penal, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 12.169/55/2016/a2 al Judecătoriei Arad - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.888D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, arătând că instanţa constituţională nu are posibilitatea de a acorda liberarea condiţionată a autorului acesteia. Pe fond arată că legiuitorul a stabilit un mecanism compensatoriu pentru condiţiile nelegale de detenţie, respectiv cel prevăzut prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia penală nr. 339 din 19 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.169/55/2016/a2, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 din Codul penal, excepţie invocată de Faur Nistor Isai într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de liberare condiţionată. Tribunalul Arad a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, în urma soluţionării recursului formulat de autorul excepţiei, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, împotriva Încheierii din 8 septembrie 2016, prin care Judecătoria Arad - Secţia penală a respins, ca inadmisibilă, această excepţie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 59 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 din Codul penal încalcă normele constituţionale şi europene invocate, prin faptul că nu permit liberarea condiţionată a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică cu autorul excepţiei, deşi condiţiile de detenţie din penitenciare, în speţă din Penitenciarul Arad, în care autorul execută o pedeapsă cu închisoarea, sunt umilitoare şi degradante. Se arată, de asemenea, că, pentru acest motiv, statul român a fost condamnat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la plata unor despăgubiri, prin Hotărârea din 21 iunie 2016, pronunţată în Cauza Faur împotriva României, ca urmare a unei acţiuni promovate de autorul excepţiei, şi că singura soluţie pentru încetarea acestei stări de fapt este liberarea condiţionată a acestuia.6. Tribunalul Arad - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că printre condiţiile legale ce trebuie îndeplinite în vederea liberării condiţionate nu se numără şi condiţiile de detenţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât, în susţinerea acesteia, autorul nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci aduce argumente în favoarea reducerii perioadei obligatorii ce trebuie executată pentru a putea fi dispusă, în cazul său, liberarea condiţionată.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 din Codul penal, care au următorul cuprins: – Art. 59 din Codul penal din 1969: „După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani. Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă arătate în alin. 1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor. În aplicarea dispoziţiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul."; – Art. 100 din Codul penal: „(1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:a)cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;b)cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;c)cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;d)instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b)-d).(3) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.(4) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.(6) Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat."12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 12 cu privire la simbolurile naţionale, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 1 cu privire la obligaţia de a respecta drepturile omului, art. 2 referitor la dreptul la viaţă, art. 3 privind interzicerea torturii, art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 8 cu privire la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 referitor la interzicerea discriminării, art. 41 cu privire la reparaţia echitabilă, art. 46 privind forţa obligatorie şi executarea hotărârilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi celor ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, referitor la interzicerea generală a discriminării. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, într-adevăr, prin Hotărârea din 21 iunie 2016, pronunţată în Cauza Faur împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 3 din Convenţie, referitor la interzicerea torturii, obligând statul român la plata de daune morale în valoare de 3900 euro, în favoarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate. Această soluţie a fost determinată de asigurarea unor condiţii improprii în spaţiul de detenţie din Penitenciarul Arad, în care autorul excepţiei se află în executarea unei pedepse penale privative de libertate, caracterizate, în mod special, prin plasarea sa într-un spaţiu destinat fumătorilor, aspect ce a dus la deteriorarea stării sale de sănătate. 14. Cu toate acestea, punerea în executare a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului anterior menţionată nu implică, în mod obligatoriu, liberarea condiţionată a persoanei în cauză, iar respingerea, de către instanţa judecătorească competentă, a cererii formulate, în acest sens, conform dispoziţiilor art. 59 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 din Codul penal, nu constituie o veritabilă problemă de neconstituţionalitate. Având în vedere aceste considerente, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora aceasta „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată", Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 din Codul penal este inadmisibilă. 15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Codul penal din 1969 şi ale art. 100 din Codul penal, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 12.169/55/2016/a2 al Judecătoriei Arad - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop