DECIZIE Nr.
636 din 3 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 250 din Codul de procedura penala,
cu referire la art. 171 alin. 2 din acelasi cod
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 875 din 26 octombrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu
- judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală,
cu referire la art. 171 alin. 2 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Vasile
Constantin Stegaru în Dosarul nr. 24.127/2005 al Judecătoriei laşi.
La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
1.569 D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Corneliu-Claudiu Canora în Dosarul nr. 22.784/2005 al
aceleiaşi instanţe.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal,
precum şi partea Petru Streche, lipsind partea Societatea Comercială „Mobirom"
- S.R.L., faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstitu-ţionalitate care fac obiectul dosarelor nr. 1.359 D/2006 şi nr.
1.569 D/2006 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea
dosarelor.
Părţile prezente se opun conexării.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53
alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.569 D/2006 la Dosarul nr.
1.359 D/2006, care a fost primul înregistrat.
Având cuvântul, Corneliu-Claudiu Canora şi, respectiv,
Petru Streche solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că argumentarea acesteia se
bazează pe o confuzie între dreptul la apărare şi asistenţa juridică
obligatorie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 14 aprilie 2006 şi din 18 mai
2006, pronunţate în dosarele nr. 24.127/2005 şi nr. 22.784/2005, Judecătoria
laşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 171
alin. 2 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Vasile Constantin Stegaru şi
Corneliu-Claudiu Canora în dosarele menţionate.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu
instituie obligativitatea asistării inculpatului de către avocat la prezentarea
materialului de urmărire penală. In opinia autorilor excepţiei, asistenţa
juridică ar trebui să fie obligatorie în toate situaţiile.
Judecătoria laşi consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că stabilirea
situaţiilor de asistenţă juridică obligatorie este de competenţa exclusivă a
legiuitorului, rămânând la latitudinea acestuia să prevadă sau nu, printre
cazurile de excepţie privind asistenţa juridică obligatorie, şi prezentarea
materialului de urmărire penală.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se
şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile
criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 250 din Codul de procedură penală, potrivit căruia, „După
punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de
urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa
şi:
a) îi pune în vedere
că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i
şi încadrarea juridică a faptei săvârşite;
b) îi asigură posibilitatea de a lua de îndată
cunoştinţă de material. Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de
cercetare penală îi citeşte materialul;
c) îl întreabă, după ce a luat cunoştinţă de
materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte
să facă declaraţii suplimentare".
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate fac
referire, de asemenea, la dispoziţiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură
penală, potrivit cărora: „Asistenţa juridică este obligatorie când
învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau
într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă
cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării
medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când
organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul
nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de
lege."
Dispoziţiile constituţionale
pretins încălcate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale
art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul
la apărare, ale art. 142 alin. (1) referitoare la rolul Curţii Constituţionale
de garant al supremaţiei Constituţiei şi ale art. 146 lit. d) privind
competenţa Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţiile de
neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Se invocă, de asemenea, încălcarea art. 6 paragraful 1
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa
asupra constituţionalităţii art. 250 din Codul de procedură penală, respectiv
asupra constituţionalităţii art. 171 alin. 2 din acelaşi cod, prin raportare la
dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală şi faţă de motivări
similare, reţinând că prevederile legale criticate constituie veritabile
garanţii ale dreptului la apărare şi ale dreptului la un proces echitabil.
In acest sens, prin Decizia nr. 95 din 15 februarie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 14 martie 2005, respingând
ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din
Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a statuat că „nici din art.
24 din Constituţie şi nici din alte prevederi ale Legii fundamentale nu rezultă
obligativitatea asistenţei juridice a inculpatului. Potrivit art. 24 din
Constituţie, în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un
avocat, ales sau numit din oficiu. In aplicarea art. 24 din Legea fundamentală,
prin art. 171 din Codul de procedură penală s-au prevăzut expres dreptul
învinuitului sau inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul
urmăririi penale şi al judecăţii, precum şi obligaţia organelor judiciare de
a-i aduce la cunoştinţă acest drept. Ca o garanţie suplimentară a efectivităţii
dreptului la apărare în cauzele penale, legiuitorul a instituit prin art. 171
alin. 2 din Codul de procedură penală obligativitatea asistenţei juridice în
anumite cazuri, în funcţie de situaţia deosebită în care s-ar afla învinuitul
ori inculpatul [...] sau când instanţa apreciază că acesta nu şi-ar putea face
singur apărarea. Este însă dreptul legiuitorului, şi nu o îndatorire impusă de
Constituţie, de a institui cazurile de asistenţă juridică obligatorie fie în
cursul urmăririi penale, fie în faza de judecată a procesului penal".
De asemenea, prin Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor
art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că „dreptul la
apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie,
primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de
legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se consideră că este necesar.
Intrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la
asistenţă juridică obligatorie, [...] stabilirea cazurilor în care aceasta din
urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel,
nu se poate susţine că dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de
procedură penală sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa
juridică este obligatorie în toate cazurile, [...]."
Intrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele
statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea.
Curtea constată, totodată, că nu poate fi reţinută nici
critica în sensul că dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei încalcă
egalitatea în drepturi, întrucât acestea nu instituie privilegii sau
discriminări pe considerente arbitrare. Curtea Constituţională a statuat, de
altfel, în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii nu
înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă unor situaţii egale trebuie să le
corespundă acelaşi tratament juridic, la situaţii diferite tratamentul nu poate
fi decât diferit.
In ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale
art. 142 alin. (1) referitoare la rolul Curţii Constituţionale de garant al
supremaţiei Constituţiei şi ale art. 146 lit. d) privind competenţa Curţii
Constituţionale de a soluţiona excepţiile de neconstitutionalitate privind
legile şi ordonanţele, invocate, de asemenea, de autorii excepţiei în motivarea
acesteia, se constată că nu au incidenţă în cauză.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 171
alin. 2 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Vasile Constantin Stegaru în
Dosarul nr. 24.127/2005 al Judecătoriei laşi şi de Corneliu-Claudiu Canora în
Dosarul nr. 22.784/2005 al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta