Decizia Nr.619 din 04.11.2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 718 alin. (2) şi ale art. 1.061 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria-Henrietta Pivniceru, prin intermediul mandatarului Viorel Istrate, în Dosarul nr. 7.260/333/2013 al Judecătoriei Vaslui şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 403D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta mai arată că, în speţă, situaţia este diferită de cea din Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Iosif împotriva României.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 11 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.260/333/2013, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 718 alin. (2) şi ale art. 1.061 din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Maria-Henrietta Pivniceru, prin intermediul mandatarului Viorel Istrate, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de suspendare provizorie a executării silite.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea excepţiei arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate prevăd o sumă nedatorată, neîntemeiată, nelegală, prohibitivă şi abuzivă, de natură să îngrădească drepturile şi libertăţile garantate de Constituţia României.6. Judecătoria Vaslui şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acesta arată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica de neconstituţionalitate cu un atare obiect nu este întemeiată.9. Cât priveşte criticile referitoare la încălcarea art. 44 din Constituţie, se arată că nici acestea nu sunt întemeiate, întrucât instituirea unei cauţiuni nu aduce atingere principiului constituţional referitor la garantarea proprietăţii private. Procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei la executare şi desfiinţării titlului executoriu sau a executării înseşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 718 alin. (2) şi ale art. 1.061 din Codul de procedură civilă, prevederi care au următorul conţinut:

– Art. 718 alin. (2): „Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei, după cum urmează:a)de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;b)de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;c)de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;d)de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.“;

– Art. 1.061: „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, instanţa va cita părţile în termen scurt, în camera de consiliu, şi va stabili de urgenţă cauţiunea. (2) Instanţa se pronunţă printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a dispus asupra cauţiunii.(3) Când există urgenţă, instanţa va putea stabili cauţiunea şi fără citarea părţilor. În acest caz, cauţiunea se va depune numai în numerar, într-un termen stabilit de instanţă. Debitorului cauţiunii îi va fi comunicată încheierea prin care cauţiunea a fost stabilită, de la data acestei comunicări începând a curge termenul pentru plata cauţiunii. (4) Nedepunerea cauţiunii în termenul prevăzut la alin. (3) atrage desfiinţarea de drept a măsurilor în legătură cu care s-a dispus stabilirea cauţiunii.“13. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste texte de lege aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 10 privind relaţiile internaţionale, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 51 privind dreptul de petiţionare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor din Constituţia României. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate încalcă şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că nu s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, dar s-a pronunţat asupra unei soluţii legislative similare, prevăzută în art. 403 şi art. 723¹ din Codul de procedură civilă din 1865. 15. Astfel, prin Decizia nr. 15 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 27 februarie 2008, Curtea a statuat că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. 16. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie. 17. Curtea a constatat că, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul ordinar este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie, instituirea cauţiunii nu aduce nicio atingere principiului constituţional pretins a fi încălcat. Sub acest aspect, procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea şi de a solicita suspendarea acesteia. 18. De asemenea, în legătură cu problema cauţiunii, Curtea a reţinut, prin raportare la dispoziţii legale similare, că jurisprudenţa sa este în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Marii Britanii, paragraful 93, că liberul acces la justiţie „nu este absolut şi că el poate fi supus la restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi, [... ]“. Important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010). 19. În ceea ce priveşte pretinsa inegalitate între debitor şi creditor, ca urmare a faptului că debitorul trebuie să plătească o cauţiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-şi recupera eventualul prejudiciu care i s-a pricinuit în ipoteza respingerii contestaţiei la executare silită, se constată că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, în măsura în care reglementările deduse controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.291 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 16 noiembrie 2011). 20. Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, Curtea a constatat că instituirea unei cauţiuni nu aduce atingere principiului constituţional referitor la garantarea dreptului de proprietate privată. Procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestaţiei la executare şi desfiinţării titlului executoriu sau a executării înseşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare (Decizia nr. 1.004 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 19 septembrie 2011). 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii sunt valabile în privinţa art. 718 alin. (2) şi art. 1.061 din Codul de procedură civilă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria-Henrietta Pivniceru, prin intermediul mandatarului Viorel Istrate, în Dosarul nr. 7.260/333/2013 al Judecătoriei Vaslui şi constată că dispoziţiile art. 718 alin. (2) şi ale art. 1.061 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Vaslui şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae