Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.610 din 02.10.2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 8 alin. (1), şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, ale art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 şi ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 413 din 27 mai 2019



SmartCity1

Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 şi art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Nicolae Drăguşin şi alţii în Dosarul nr. 9.834/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1282D/2016.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Ilie Drăgulin, cu delegaţie la dosar, lipsesc autorii excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.327D/2016, nr. 1.608D/2016, nr. 1.781D/2016 şi nr. 1.782D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, excepţie ridicată de Angel Tancău şi alţii, în Dosarul nr. 299/107/2016 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă; a prevederilor art. 8, 18, 19 din Legea nr. 283/2011, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi a Ordonanţei Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2018, [art. 12 alin. (1) lit. l], a Ordonanţei Guvernului nr. 53/2010, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2013 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, excepţie ridicată de Liviu Bulzan şi alţii, în Dosarul nr. 30.417/3/2015 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă; a prevederilor art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 283/2011, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, excepţie ridicată de Tudor Pantelimon şi alţii, în Dosarul nr. 13.703/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi a prevederilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, excepţie ridicată de Ionel Leşu şi alţii, în Dosarul nr. 15.891/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.4. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Ilie Drăgulin, cu delegaţie în dosarele nr. 1.327 D/2016, nr. 1.608 D/2016 şi nr. 1.781 D/2016. Se prezintă, în dosarele nr. 1.327 D/2016 şi nr. 1.608 D/2016, în calitate de autor al excepţiei şi de preşedinte al reprezentantei autorilor, Asociaţia revoluţionarilor „21 Decembrie 1989 - Cugir", domnul Angel Tancău. Lipsesc ceilalţi autori ai excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.282 D/2016, nr. 1.327 D/2016, nr. 1608 D/2016, nr. 1781 D/2016 şi nr. 1.782 D/2016, pune în discuţie, din oficiu, conexarea cauzelor. 6. Apărătorul autorilor excepţiei, autorul prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.327D/2016, nr. 1.608D/2016, nr. 1.781D/2016 şi nr. 1.782D/2016 la Dosarul nr. 1.282D/2016, care este primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată, în esenţă, că prin reglementările cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 s-a înlocuit indemnizaţia reparatorie cu cea de gratitudine. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că dreptul la indemnizaţie nu reprezintă un drept constituţional şi că legiuitorul poate să suspende acordarea acesteia, însă această situaţie nu poate continua sine die. De zece ani, indemnizaţiile care se acordă sunt diminuate faţă de valoarea prevăzută în Legea nr. 341/2004, iar indemnizaţiile reparatorii nu s-au acordat o perioadă îndelungată, pentru anumite categorii de revoluţionari, fiind suspendate. Prin norme temporare puterea administrativă - Guvernul - a menţinut în plată o indemnizaţie diminuată, fără ca aceste norme să fie aprobate prin lege de către Parlament.9. Autorul excepţiei, prezent, achiesează la concluziile domnului avocat, solicitând admiterea excepţiei.10. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la cele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi arătând că nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea acesteia.11. În replică, apărătorul autorilor arată că elementele noi constau în deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa instanţelor naţionale, care acordă câştig de cauză acestora.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:12. Prin Încheierea din 21 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.834/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 [Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.282D/2016].13. Prin Încheierea din 6 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 299/107/2016, Tribunalul Alba - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 [Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.327D/2016].14. Prin Încheierea din 16 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 30.417/3/2015, Tribunalul Alba - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8, 18, 19 din Legea nr. 283/2011, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, a Ordonanţei Guvernului nr. 80/2010, [art. 12 alin. (1) lit. l], a Ordonanţei Guvernului nr. 53/2010, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2013 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014. [Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.608D/2016].15. Prin Încheierea din 23 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.703/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 şi 18 din Legea nr. 283/2011, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013 şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare [Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.781D/2016].16. Prin Încheierea din 23 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.891/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 [Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.782D/2016]. 17. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de Nicolae Drăguşin şi alţii, Angel Tancău şi alţii, Liviu Bulzan şi alţii, Tudor Pantelimon şi alţii, precum şi de Ionel Leşu şi alţii, în cauze având ca obiect plata indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004; calcularea indemnizaţiei reparatorii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 341/2004; restituirea indemnizaţiei reparatorii, neacordată conform prevederilor Legii nr. 283/2011; restituirea contribuţiei de asigurări sociale de stat, în cotă de 5,5%, reţinută ilegal.18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că au fost prejudiciaţi prin nefolosirea algoritmului de calcul al indemnizaţiei reparatorii, instituit de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, şi, ca atare, dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale. Astfel, se susţine că dispoziţiile de lege criticate îi discriminează, prin modul de calcul al indemnizaţiilor stabilite de Legea nr. 341/2004, şi anume prin raportarea la indemnizaţia aflată în plată în octombrie 2010, iar nu la câştigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aşa cum prevede Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale.19. De asemenea, autorii excepţiei susţin că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece revoluţionarii sunt discriminaţi în raport cu alte categorii de persoane cărora li s-a restituit în mod real reducerea de 15% din venit. Textele de lege criticate au fost introduse prin nesocotirea principiilor de drept stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În timp ce absolut toate categoriile prevăzute de Legea nr. 118/2010 au beneficiat în mod real de restabilirea drepturilor salariale şi asigurărilor sociale, în raport cu nivelul avut anterior diminuării cu 25%, respectiv 15%, persoanele vizate de Legea nr. 341/2004 au beneficiat doar formal de reîntregirea venitului, deoarece, „prin neluarea în considerare a algoritmului de calcul, prevăzut la art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, diminuarea cu 15% a drepturilor revoluţionarilor la indemnizaţia reparatorie şi indemnizaţia lunară, a persistat şi persistă." Discriminarea mai rezultă şi din faptul că alte categorii de persoane, precum cadrele militare din armata regală, veteranii de război, deţinuţii politici şi alte persoane persecutate politic, beneficiază de indemnizaţii reparatorii, spre deosebire de revoluţionari.20. Referitor la dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 283/2011, autorii susţin, în esenţă, că acestea contravin dispoziţiilor art. 22 alin. (1), art. 47 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, deoarece indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 341/2004, indemnizaţie care nu se mai acordă potrivit dispoziţiilor de lege criticate, a constituit singura sursă de venit şi a folosit la garantarea împrumuturilor obţinute de la bănci. În continuare, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 283/2011 încalcă prevederile Constituţiei referitoare la condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, se consideră că nu există nicio justificare pentru neacordarea unor drepturi.21. De asemenea, autorii excepţiei susţin că viciile de neconstituţionalitate s-au păstrat şi prin reglementarea celorlalte norme de lege criticate, prin care s-a prelungit soluţia neacordării indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 şi, de asemenea, s-au plafonat celelalte indemnizaţii prevăzute de Legea nr. 341/2004, fără a se utiliza algoritmul de calcul prevăzut de lege. Or, prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, paragraful 23, Curtea Constituţională a reţinut că măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi.22. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.282D/2016, reţine că „o precizare a punctului de vedere al instanţei ar echivala cu o antepronunţare", astfel încât nu-şi exprimă opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Face referire însă la jurisprudenţa Curţii în materie. 23. Tribunalul Alba - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.327D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prin actele normative succesive criticate nu se neagă dreptul în sine al celor cărora legea le-a recunoscut beneficiul indemnizaţiei, ci se instituie doar măsuri temporare, generate de condiţii economice nefavorabile.24. Tribunalul Alba - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.608D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece, prin reglementarea succesivă a suspendării indemnizaţiilor, se înlătură voinţa originară a legiuitorului, în condiţiile în care indemnizaţiile reprezintă un „bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.25. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 1.781D/2016 şi nr. 1.782D/2016, apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.26. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.27. Guvernul a transmis punctul său de vedere în toate dosarele, apreciind că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, făcând referire la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 88 din 28 februarie 2013 şi nr. 173 din 19 martie 2015.28. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.282D/2016 nr. 1.327D/2017, nr. 1.781D/2016 şi 1.782D/2016, considerând că textele de lege criticate sunt constituţionale, făcând referire la punctele sale de vedere reţinute în deciziile nr. 42 din 22 ianuarie 2014 şi nr. 483 din 23 septembrie 2014.29. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile apărătorului autorilor, ale autorului prezent şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:30. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.31. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut de instanţele de judecată în încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 8, 18, 19 din Legea nr. 283/2011, art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, precum şi Ordonanţa Guvernului nr. 80/2010, [art. 12 alin. (1) lit. l], Ordonanţa Guvernului nr. 53/2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2013 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014.32. În realitate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. II art. 8 alin. (1) şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, introduse prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a acesteia, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 25 iunie 2010; ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012; ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013; ale art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013; ale art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014 şi ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015.33. Textele de lege criticate au următorul cuprins:art. II art. 8 alin. (1) şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar: „Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...] Articolul 8
(1) În anul 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi d), alin. (4), art. 13 lit. b) şi c) şi la art. 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011.[...]
Articolul 18În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă."; art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare,: „Prevederile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.";

art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare: „Prevederile art. 18 şi 19 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2014.";

art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice: „În anul 2014 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2013 următoarele drepturi: [...] l) indemnizaţiile prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.";

art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004: „În anul 2015 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2014 indemnizaţiile prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.";

art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare: „În anul 2016, indemnizaţiile stabilite în baza Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2015."34. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, ale art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi ale art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice în raport cu obiectul cauzelor în care au fost ridicate. 35. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 - Statul român, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi (2) referitor la supremaţia legii, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, art. 52 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 102 alin. (1) şi (2) referitor la rolul şi structura Guvernului, art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. Sunt încălcate, de asemenea, şi dispoziţiile art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 36. Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra unor critici similare, prin Decizia nr. 151 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 16 iulie 2018. 37. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că autorii excepţiei critică, în esenţă, pe de-o parte, dispoziţiile potrivit cărora, între anii 2012 şi 2014, nu s-au acordat indemnizaţiile reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, iar, pe de altă parte, critică dispoziţiile potrivit cărora celelalte indemnizaţii, prevăzute de aceeaşi lege, s-au plafonat la nivelul lunii decembrie 2011. Totodată, potrivit art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, începând cu luna iulie 2010, indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 s-au redus cu 15%. Ulterior, prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2011, aceste indemnizaţii s-au majorat cu 15% faţă de luna octombrie 2010, iar, prin art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, începând cu luna iunie 2012, cuantumul acestora s-a majorat cu 2,3% faţă de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010. 38. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prin care anumite indemnizaţii prevăzute de Legea nr. 341/2004 se acordă la acelaşi nivel cu cel din anul precedent, respectiv art. II art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea s-a mai pronunţat, în principiu, prin numeroase decizii respingând, ca neîntemeiată, excepţia. Curtea reţine, spre exemplu, Decizia nr. 482 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 noiembrie 2014, Decizia nr. 419 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 3 august 2015, Decizia nr. 508 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015 şi Decizia nr. 770 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 20 februarie 2018. 39. Curtea observă că, prin Decizia nr. 482 din 23 septembrie 2014, paragrafele 23 şi 24, a reţinut că autorii excepţiei se referă la indemnizaţia prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, şi anume la indemnizaţia lunară acordată la pensia pentru limită de vârstă, indemnizaţie care se acordă pe lângă indemnizaţia reparatorie lunară prevăzută de art. 4 alin. (4) - a cărei plată nu se acordă. Textul de lege criticat - art. II art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, introdus prin Legea nr. 283/2011 - stabilea că, în anul 2012, aceste indemnizaţii se menţineau la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2011, autorii excepţiei fiind nemulţumiţi de modul de calcul al acestora, şi anume de raportarea la indemnizaţia aflată în plată în decembrie 2011, iar nu la câştigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aşa cum prevedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale. Curtea a reţinut că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 22 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 16 decembrie 2013, prin care a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului şi a stabilit - în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 - că indemnizaţiile lunare reparatorii şi indemnizaţiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizaţiei aflat în plată în luna octombrie 2010. 40. Curtea nu a reţinut încălcarea art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în faţa legii, reţinând că nu există discriminare între beneficiarii Legii nr. 341/2004 şi „celelalte categorii sociale, plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat", deoarece aceştia nu se află în situaţii juridice similare. Aceste indemnizaţii au un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare pentru acestea, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. 41. Curtea a reţinut că prevederile art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică din Constituţie nu au incidenţă în cauzele având un obiect similar prezentei cauze, întrucât conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate nu se referă la protecţia şi apărarea acestor valori constituţionale. 42. Referitor la pretinsa încălcare a art. 47 din Constituţie privind nivelul de trai, Curtea a observat că prevederile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, prin diminuarea unei măsuri de asistenţă socială - astfel cum califică autorii indemnizaţia, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente atunci. Legiuitorul este chemat să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor, atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiţie principală pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecţia sănătăţii şi altele asemenea, dar şi prin drepturi care nu au o consacrare constituţională şi care tind către acelaşi obiectiv. În acelaşi spirit, Constituţia consacră, în art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligând statul, prin dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, iar prin art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaţilor, respectiv al cetăţenilor şi la alte măsuri de protecţie socială şi de asistenţă socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege. Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetăţenilor şi obligaţii corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului, consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012). 43. În ceea ce priveşte art. II art. 8 şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, ce vizează limitarea ori chiar neacordarea în anul 2012, a unor drepturi care nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând în consecinţă un caracter fundamental, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, precitată, că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente. Totodată, Curtea a constatat că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi, astfel, de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. 44. Cât priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 potrivit cărora, între anii 2012 şi 2014, nu s-a acordat plata indemnizaţiilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, Curtea s-a mai pronunţat, de principiu, asupra aceloraşi critici ca şi cele invocate în prezenta cauză respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Curtea reţine, spre exemplu, Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, prin Decizia nr. 373 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, Decizia nr. 721 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015 precum şi Decizia nr. 770 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 20 februarie 2018. 45. Curtea a constatat că dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare. De asemenea, Curtea a reţinut că persoanele încadrate în ipoteza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de celelalte persoane care continuă să beneficieze de indemnizaţia reparatorie prevăzută de aceeaşi lege, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. 46. Prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, precitată, Curtea a precizat că măsura suspendării anuale a plăţii drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 şi 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporţionalitatea acesteia. Totodată, Curtea a reţinut că, începând cu luna ianuarie 2015, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 şi Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, s-au modificat prevederile art. 3 şi 4 din Legea nr. 341/2004, care stabileau categoriile de titluri ce se pot acorda luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi drepturile corespondente deţinerii acestor titluri (introducându-se un nou titlu, Luptător cu Rol Determinant), iar noul conţinut normativ al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prevede acordarea unei indemnizaţii de gratitudine lunară, începând cu anul 2015 (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 173 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 355 din 22 mai 2015, paragraful 27). 47. În ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010 Curtea a constatat şi că sumele reprezentând indemnizaţii restante ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004, constituie într-adevăr un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Aceste tipuri de indemnizaţii au caracter reparatoriu, fără consacrare constituţională, astfel încât legiuitorul le poate acorda sau nu. De asemenea, în momentul în care a decis acordarea unor astfel de indemnizaţii pe o anumită perioadă, legiuitorul are dreptul de a alege frecvenţa şi modalitatea concretă de acordare a acestora. Nefiind drepturi constituţionale, legiuitorul poate opta şi pentru retragerea lor viitoare. În ceea ce priveşte modalitatea de executare pentru drepturi legale datorate, acesta are o largă marjă de apreciere şi va ţine seama atât de interesul persoanei fizice, cât şi de cel al statului (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011). Or, amploarea cuantumului acestor indemnizaţii, precum şi numărul mare de persoane cărora li se datorează indemnizaţii restante ar fi afectat în mod esenţial latura de cheltuieli a bugetului de stat, astfel încât statul a fost nevoit să prevadă plata eşalonată a acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 412 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 21 iunie 2012). 48. În concret, despre protecţia oferită de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se poate vorbi numai atunci când sumele devin exigibile, până la acel moment indemnizaţiile constituind o „speranţă" a titularilor acestor drepturi, aşa cum s-a reţinut prin deciziile nr. 42 din 22 ianuarie 2014 şi nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014. 49. Referitor la încălcarea prevederilor art. 1, art. 15 alin. (1), art. 41, art. 52 alin. (1) şi (2), art. 102 alin. (1) şi (2), art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 148 din Constituţie, Curtea observă că excepţia nu este motivată. 50. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Drăguşin şi alţii în Dosarul nr. 9.834/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Angel Tancău şi alţii în Dosarul nr. 299/107/2016 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă, de Liviu Bulzan şi alţii în Dosarul nr. 30.417/3/2015 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă, de Tudor Pantelimon şi alţii în Dosarul nr. 13.703/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Ionel Leşu şi alţii în Dosarul nr. 15.891/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. II art. 8 alin. (1) şi art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, ale art. 14 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 şi ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalului Alba - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 octombrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 610/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 610 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat OUG 53 2004
    Acesta este un creditor profesionist de împrumut privat, care este înregistrat să ofere împrumuturi cu dobândă redusă de 3%. Lucrează cu o echipă de experți în calitate de personal și acordă împrumuturi de aceeași zi. Toate tipurile de împrumuturi, cum ar fi împrumuturi de urgență, împrumuturi de împrumuturi grele, împrumut de consolidare a datoriilor, împrumuturi auto, vehicule, camioane, împrumuturi de afaceri, finanțare / finanțare, împrumuturi ipotecare, credite pentru studenți, împrumuturi pentru agricultură un proiect și multe altele. Intrați în contact (rodfinancing@gmail.com) WhatsApp: +14693515949 Site web: https://rodfinancing3.wixsite.com/rodfinancing
ANONIM a comentat Legea 87 1992
    Acesta este un creditor profesionist de împrumut privat, care este înregistrat să ofere împrumuturi cu dobândă redusă de 3%. Lucrează cu o echipă de experți în calitate de personal și acordă împrumuturi de aceeași zi. Toate tipurile de împrumuturi, cum ar fi împrumuturi de urgență, împrumuturi de împrumuturi grele, împrumut de consolidare a datoriilor, împrumuturi auto, vehicule, camioane, împrumuturi de afaceri, finanțare / finanțare, împrumuturi ipotecare, credite pentru studenți, împrumuturi pentru agricultură un proiect și multe altele. Intrați în contact (rodfinancing@gmail.com) WhatsApp: +14693515949 Site web: https://rodfinancing3.wixsite.com/rodfinancing
ANONIM a comentat Hotărârea 3 2018
    O zi buna, Consultantul Nortion Loan este aici pentru a vă asigura că obțineți cel mai bun împrumut pentru afacerea dvs. sau plătiți facturile. Răspundeți doar la câteva întrebări simple și îndepliniți termenii. Contactați-ne acum pentru un împrumut de 2,5% din toate împrumuturile, este ușor, rapid și securizat. Informatii de contact EMAIL: nortionloanconsultant@gmail.com TELEFON: +17815611941 (TEXT NUMAI) WHATSAPP: +15183806243 FACEBOOK: Consultant Nortion Loan TWITTER: @ nortionloanC INSTAGRAM: @ nortionloanconsultant O tranzacție de împrumut în care poți avea încredere.
ANONIM a comentat Hotărârea 3 2018
    O zi buna, Consultantul Nortion Loan este aici pentru a vă asigura că obțineți cel mai bun împrumut pentru afacerea dvs. sau plătiți facturile. Răspundeți doar la câteva întrebări simple și îndepliniți termenii. Contactați-ne acum pentru un împrumut de 2,5% din toate împrumuturile, este ușor, rapid și securizat. Informatii de contact EMAIL: nortionloanconsultant@gmail.com TELEFON: +17815611941 (TEXT NUMAI) WHATSAPP: +15183806243 FACEBOOK: Consultant Nortion Loan TWITTER: @ nortionloanC INSTAGRAM: @ nortionloanconsultant O tranzacție de împrumut în care poți avea încredere.
ANONIM a comentat Decizia 94 2018
     ARE YOU LOOKING FOR A REAL PROVIDER FOR BANK INSTRUMENT TO FUND PROJECTS ? Dear Sir/Ma I am direct to a provider who has recently issued banking instruments for a couple of my clients the provider is 100% check-able you can do your due diligence on them. I personally know the provider. Our instruments are only from triple 'a' rated banks and we issue from $1M to $5B . The provider is 100% verifiable. If you are genuinely seeking bank instruments. Contact me and i will furnish you with details. And again our bank instruments can serves as collateral as the case may be, which will enable you get loans from your bank so as to embark on any projects such as Aviation, Agriculture, Petroleum, Mining, Telecommunication, Construction of Dams, Real estate, Bridges, Trading, Importing and exporting and Other Turnkey Project (s) etc. Also these instruments can be put in PPP, etc. Please do let me know of your willingness to proceed and I will email you our terms and condition upon request. Contact :Robert Glen Email: robertg.finance@gmail.com / robertglen.finance230@yahoo.com Skype: robertg.finance@gmail.com Whats-sap number: +1{864 }774-2551 BROKERS ARE WELCOME & 100% PROTECTED!!! Regards, Robert Glen.
ANONIM a comentat Decizia 94 2018
     ARE YOU LOOKING FOR A REAL PROVIDER FOR BANK INSTRUMENT TO FUND PROJECTS ? Dear Sir/Ma I am direct to a provider who has recently issued banking instruments for a couple of my clients the provider is 100% check-able you can do your due diligence on them. I personally know the provider. Our instruments are only from triple 'a' rated banks and we issue from $1M to $5B . The provider is 100% verifiable. If you are genuinely seeking bank instruments. Contact me and i will furnish you with details. And again our bank instruments can serves as collateral as the case may be, which will enable you get loans from your bank so as to embark on any projects such as Aviation, Agriculture, Petroleum, Mining, Telecommunication, Construction of Dams, Real estate, Bridges, Trading, Importing and exporting and Other Turnkey Project (s) etc. Also these instruments can be put in PPP, etc. Please do let me know of your willingness to proceed and I will email you our terms and condition upon request. Contact :Robert Glen Email: robertg.finance@gmail.com / robertglen.finance230@yahoo.com Skype: robertg.finance@gmail.com Whats-sap number: +1{864 }774-2551 BROKERS ARE WELCOME & 100% PROTECTED!!! Regards, Robert Glen.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    O zi buna, Consultantul Nortion Loan este aici pentru a vă asigura că obțineți cel mai bun împrumut pentru afacerea dvs. sau plătiți facturile. Răspundeți doar la câteva întrebări simple și îndepliniți termenii. Contactați-ne acum pentru un împrumut de 2,5% din toate împrumuturile, este ușor, rapid și securizat. Informatii de contact EMAIL: nortionloanconsultant@gmail.com TELEFON: +17815611941 (TEXT NUMAI) WHATSAPP: +15183806243 FACEBOOK: Consultant Nortion Loan TWITTER: @ nortionloanC INSTAGRAM: @ nortionloanconsultant O tranzacție de împrumut în care poți avea încredere.
ANONIM a comentat Decretul 78 1995
    Obținerea unui împrumut legitim a fost întotdeauna o problemă uriașă Pentru atât de mulți clienți care au nevoi financiare. Problema creditelor necorespunzătoare și a garanțiilor sunt ceva la care clienții sunt întotdeauna îngrijorați atunci când solicită un împrumut de la un creditor legal. Dar compania MIDLAND CREDIT FIRM a făcut această diferență în industria împrumuturilor. Compania MIDLAND CREDIT FIRM a fost acreditată de consiliul de împrumuturi pentru a acorda împrumuturi clienților locali și internaționali la rata dobânzii de 3%. Ne-a fost acordat privilegiul de a vă satisface nevoile financiare. Problema creditului nu trebuie să vă împiedice să obțineți împrumutul de care aveți nevoie. Serviciile noastre includ urmatoarele: - * Credite pentru investitori *Consolidarea datoriilor * Al doilea ipotecar * Credite de afaceri *Imprumuturi personale * Împrumuturi internaționale Nici o asigurare socială și niciun cec de credit, 100% garanție. Tot ce trebuie să faceți este să ne spuneți exact ce vreți și vă vom face cu adevărat visul vostru real. Compania MIDLAND CREDIT spune că DA atunci când băncile dvs. spun NU. În cele din urmă, finanțăm o firmă de împrumut la scară mică, intermediari, instituții financiare la scară mică pentru că avem capital nelimitat. Pentru mai multe detalii, mergeți la achiziționarea unui împrumut de la noi: Răspundeți prompt la acest e-mail: midland.credit2@gmail.com Numele companiei: MIDLAND CREDIT HOME Compania Email midland.credit2@gmail.com Compania NMLS ID: 315276. Site-ul companiei: midlandcreditonline.com
ANONIM a comentat Decretul 78 1995
    Obținerea unui împrumut legitim a fost întotdeauna o problemă uriașă Pentru atât de mulți clienți care au nevoi financiare. Problema creditelor necorespunzătoare și a garanțiilor sunt ceva la care clienții sunt întotdeauna îngrijorați atunci când solicită un împrumut de la un creditor legal. Dar compania MIDLAND CREDIT FIRM a făcut această diferență în industria împrumuturilor. Compania MIDLAND CREDIT FIRM a fost acreditată de consiliul de împrumuturi pentru a acorda împrumuturi clienților locali și internaționali la rata dobânzii de 3%. Ne-a fost acordat privilegiul de a vă satisface nevoile financiare. Problema creditului nu trebuie să vă împiedice să obțineți împrumutul de care aveți nevoie. Serviciile noastre includ urmatoarele: - * Credite pentru investitori *Consolidarea datoriilor * Al doilea ipotecar * Credite de afaceri *Imprumuturi personale * Împrumuturi internaționale Nici o asigurare socială și niciun cec de credit, 100% garanție. Tot ce trebuie să faceți este să ne spuneți exact ce vreți și vă vom face cu adevărat visul vostru real. Compania MIDLAND CREDIT spune că DA atunci când băncile dvs. spun NU. În cele din urmă, finanțăm o firmă de împrumut la scară mică, intermediari, instituții financiare la scară mică pentru că avem capital nelimitat. Pentru mai multe detalii, mergeți la achiziționarea unui împrumut de la noi: Răspundeți prompt la acest e-mail: midland.credit2@gmail.com Numele companiei: MIDLAND CREDIT HOME Compania Email midland.credit2@gmail.com Compania NMLS ID: 315276. Site-ul companiei: midlandcreditonline.com
ANONIM a comentat Decretul 78 1995
    Obținerea unui împrumut legitim a fost întotdeauna o problemă uriașă Pentru atât de mulți clienți care au nevoi financiare. Problema creditelor necorespunzătoare și a garanțiilor sunt ceva la care clienții sunt întotdeauna îngrijorați atunci când solicită un împrumut de la un creditor legal. Dar compania MIDLAND CREDIT FIRM a făcut această diferență în industria împrumuturilor. Compania MIDLAND CREDIT FIRM a fost acreditată de consiliul de împrumuturi pentru a acorda împrumuturi clienților locali și internaționali la rata dobânzii de 3%. Ne-a fost acordat privilegiul de a vă satisface nevoile financiare. Problema creditului nu trebuie să vă împiedice să obțineți împrumutul de care aveți nevoie. Serviciile noastre includ urmatoarele: - * Credite pentru investitori *Consolidarea datoriilor * Al doilea ipotecar * Credite de afaceri *Imprumuturi personale * Împrumuturi internaționale Nici o asigurare socială și niciun cec de credit, 100% garanție. Tot ce trebuie să faceți este să ne spuneți exact ce vreți și vă vom face cu adevărat visul vostru real. Compania MIDLAND CREDIT spune că DA atunci când băncile dvs. spun NU. În cele din urmă, finanțăm o firmă de împrumut la scară mică, intermediari, instituții financiare la scară mică pentru că avem capital nelimitat. Pentru mai multe detalii, mergeți la achiziționarea unui împrumut de la noi: Răspundeți prompt la acest e-mail: midland.credit2@gmail.com Numele companiei: MIDLAND CREDIT HOME Compania Email midland.credit2@gmail.com Compania NMLS ID: 315276. Site-ul companiei: midlandcreditonline.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 610/2018
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu